Actual

Abrogarea legii pensiilor speciale, adoptată tacit în Camera Deputaților

Proiectul USR pentru abrogarea pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, fiind depăşit termenul de dezbatere şi vot.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Daniel Suciu a anunţat, în şedinţa de plen de marţi, că proiectul a fost adoptat tacit şi, ca urmare, va fi transmis pentru dezbatere la Senat, care este for decizional.

Propunerea legislativă prevede abrogarea articolului 210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iar termenul limită de dezbatere şi vot a fost îndeplinit în 19 noiembrie. Pentru a putea să fie îndeplinită procedura de adoptare tacită şi a ajunge în dezbaterea Senatului, proiectul trebuia citit în plen.

Guvernul Dăncilă a emis o ordonanţă privind Codul administrativ, stabilind că foştii primari, foştii viceprimari, foştii preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene vor primi pensii speciale. Această prevedere a fost însă prorogată până în prezent, iar de la 1 ianuarie ar urma să fie pusă în aplicare.

Luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în şedinţa coaliţiei de guvernare s-a discutat despre pensiile speciale pentru aleşii locali, susţinând că soluţia cea mai bună este amânarea acestora pentru un an.

Președintele USR, Dacian Cioloș, cerea ieri liderilor coaliției guvernamentale să ia decizia abrogării legii care prevedea plata pensiilor speciale pentru aleșii locali.

„Le cer șefilor coaliției toxice PNL-PSD-UDMR să ia rapid decizia ca guvernul lor să abroge intrarea în plată de la 1 ianuarie a pensiilor speciale pentru aleșii locali. România nu-și mai permite o nouă castă de privilegiați.

Le cer șefilor coaliției toxice PNL-PSD-UDMR să ia rapid decizia ca guvernul lor să abroge intrarea în plată de la 1 ianuarie a pensiilor speciale pentru aleșii locali. România nu-și mai permite o nouă castă de privilegiați.

Le cer domnilor Cîțu și Ciolacu să explice pensionarilor cu venituri mici pe care îi țin în sărăcie de ce ei și partidele lor se opun eliminării pensiilor speciale pentru aleșii locali, care pot ajunge la 7.000 de lei. În 26 de zile, aceste noi pensii speciale vor intra în plată, dacă nu sunt oprite acum. USR e singurul partid din România care a desființat pensii speciale. Noi am condiționat intrarea la guvernare de desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari, lucru care s-a întâmplat.

Am cerut și anularea pensiilor speciale pentru primari, dar foștii parteneri de coaliție de la PNL și UDMR au acceptat doar amânarea intrării în plată, care acum expiră.

USR a introdus prin PNRR un sistem de indexare a pensiilor previzibil, anual, pentru a nu mai vedea partide darnice, care promit creșteri din pix.

Până la sfârșitul anului, Guvernul României trebuie să instituie un Comitet de monitorizare, însărcinat cu revizuirea sistemului de pensii. Îi rog pe miniștrii Muncii și Familiei să ne spună dacă există acest comitet și cine face parte din el. Fiind o țintă în PNRR, dacă nu e îndeplinită, neglijența lor ne îndepărtează de următoarea tranșă de bani de la Uniunea Europeană.”, a declarat Dacian Cioloș.

Impactul pensiilor speciale ale primarilor asupra bugetului de stat era estimat la 600 milioane lei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top