Academia română şi spiritul secolului XXI

Neaşteptat de multe valuri în online-ul românesc au fost făcute de un apel semnat de 82 de academicieni români, în care aceştia, în formulări foarte clare şi directe, atrag atenţia asupra adevăratelor probleme cu care se confruntă România.

Impactul apelului are, foarte probabil, două motive: mai întâi pentru că ne obişnuiserăm toţi cu o Academie care tace.  Academia română a fost marele absent din dezbaterile publice de la noi, lucru care nu a ajutat chiar pe nimeni. Al doilea motiv este tonul scrisorii: în răspăr cu ceea ce considerăm a fi „mainstream”, cool, la modă.  Cu alte cuvinte, în acest timp de frământări sociale create în jurul unor subiecte, Academia română ne spune că problema este în altă parte: în globalizarea uniformizantă, în corectitudinea politică, în pierderea suveranităţii şi identităţii noastre naţionale.

Nu e nicio mirare că majoritatea celor care au atacat scrisoarea academicienilor români a simţit nevoia de a o eticheta ca fiind un text naţional-ceauşist, conspiraţionist, mai potrivit pentru anii ’80 ai secolului trecut decât pentru „brava lume nouă” pe care avem fericirea să o trăim în aceste vremuri.

Şi da, recunosc. Prima mea reacţie a fost aceea de a mă simţi stingher citind un text care nu vorbeşte  „pre limba mea”. De asemenea, recunosc că mi se par discutabile multe din punctele de vedere exprimate de academicieni în acest apel. Dar recunosc că am avut şi o revelaţie: dincolo de exprimările „desuete”, de o anumită înclinare faţă de limbajul unei alte epoci, scrisoarea academicienilor români este mai actuală şi mai contemporană cu noi decât majoritatea ideilor vehiculate în ultimele săptămâni care au înfierbântat România.

Citind o parte dintre criticile aduse acestui apel, în diverse articole şi postări publice de pe internet, mi-am dat seama că e posibil ca, deşi „îmbătrânită” în stil, scrisoarea academicienilor să aibă în conţinut toată tinereţea epocii pe care o trăim.

Care Românie? Care Europă?

Desigur, e uşor să denunţi ca „ceauşist” faptul că scrisoarea academicienilor vorbeşte de necesitatea de a nu ne pierde suveranitatea, de a nu ne pierde identitatea, de a nu ne pierde pământurile, resursele şi economia noastră, românească.  Ani de-a rândul am vorbit despre „cedarea de suveranitate” către Uniunea Europeană ca despre un act patriotic, am râs de cei care nu doreau să îşi „vândă ţara”, am curăţat terenul de antreprenori privaţi pentru a permite „aterizarea” marilor investitori străini şi ni s-a părut firesc ca politica şi economia României să fie decisă în alte capitale, fără a se mai mima chiar respectul formal faţă de independenţa ţării noastre.

“Ne pronunţăm cu tărie în favoarea identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale, solicităm instituţiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze şi să acţioneze pentru a preveni, pentru a contracara şi, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile şi agresiunile la adresa identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României şi a stabilităţii statului de drept.” (Apelul celor 84 de academicieni)

România a fost şi este încă ţara cu cea mai mare încredere în Uniunea Europeană şi cu declaraţiile cele mai curajoase în direcţia susţinerii unei iluzorii federalizări a Bătrânului Continent. Euroscepticismul din România este un fenomen izolat şi exotic, corectitudinea politică, chiar dacă nu ca cea din Occident, fiind foarte eficientă în efortul de izolare şi anatemizare a oricărei opinii care nu e conformă cu norma. Să nu uităm că până şi „extrema” stângă şi dreaptă din România au susţinut integrarea euro-atlantică, caz unic în Europa.

Toate acestea s-au făcut într-un mod asumat instituţional şi quasi-religios. Toţi, ca la un ordin, a trebuit să acceptăm fără niciun pic de discuţie,  noua doctrină cu privire la România: aceasta trebuie să fie în viitor un teritoriu al unei federaţii, numită Statele Unite ale Europei, conduse de la Bruxelles, cu economia coordonată de la Bruxelles, a cărei identitate a populaţiei trebuie să se străduiască să mimeze cât mai eficient chipul unui ideal ideologic european.

De aceea nu trebuie să ne mire atât criticile la adresa apelul academicienilor cât curajul iniţiativei celor 84 de academicieni care sparg zidul unei corectitudini politice, de cele mai multe ori auto-impuse (pentru că ni se sugera că „nu e oportun”).

Spiritul secolului XXI

Dintre critici, mi-a sărit în ochi reacţia pe Facebook a unui excelent eseist şi cunoscut diplomat şi fost politician român: Teodor Baconschi. Acesta le sugera academicienilor semnatari că: „E suficient să ne dovediți că înțelegeți spiritul secolului 21, dacă tot nu vă mai întreabă nimeni ce mai produceți în ordinea creației intelectuale.”

Nu am putut să nu mă întreb de la prima lectură a acestei fraze: oare nu cumva aceşti academicieni- mulţi dintre ei la vârsta psalmistului (70- 80 de ani) – sunt mai în spiritul secolului XXI decât chiar domnul Baconschi?

“Nu vă cere nimeni vreun partizanat politic. E suficient să ne dovediți că înțelegeți spiritul secolului 21, dacă tot nu vă mai întreabă nimeni ce mai produceți în ordinea creației intelectuale.” Teodor Baconschi

Privesc spre SUA, unde asistăm la o veritabilă contrarevoluţie conservatoare, în care naţionalismul civic american se ridică împotriva globalizării, în care bunul simţ se ridică împotriva corectitudinii politice. Privesc spre Marea Britanie care a declanşat procesul dezlipirii de Uniunea Europeană. Privesc spre Franţa, unde naţionalismul eurosceptic al doamnei Marine Le Pen concurează cu gaullismul domnului Francois Fillon, privesc spre Polonia conservatoare, spre Ungaria conservatoare, spre Cehia, spre Slovacia, spre Bulgaria, spre Turcia şi, de ce nu? Spre Japonia (trecând, desigur, prin Rusia).

Peste tot, în aceste ţări, aceleaşi idei precum cele exprimate de academicienii noştri nu ar mai surprinde pe nimeni: pentru că ele sunt simţite de majorităţi, deja. Pentru că ele sunt spiritul secolului XXI.

Apelul a fost iniţial semnat de 84 de academicieni. Doi dintre ei, între care şi fostul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, şi-au retras semnătura.