Acțiunea Israelului împotriva membrilor organizației teroriste Hamas a început după atacul de la 7 octombrie 2023, când zeci de teroriști palestinieni au măcelărit la 6 dimineața, în casele lor, în timp ce dormeau, peste o mie de evrei, între care bătrâni și copii, luând ostatici sute dintre aceștia.
Foto IDF
Externe

Acord la Doha. Mii de teroriști Hamas la schimb pentru câțiva ostatici israelieni. Trupul lui Sinwar NU va fi redat, deși fusese cerut

Israelul și Hamas au acceptat miercuri un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor, punând capăt celor 15 luni de război care a făcut zeci de mii de morți pe teritoriul palestinian, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată discuțiilor, după zile de eforturi diplomatice intense duse la Doha.

Sheikh Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani , premierul Qatarului Foto X

„Un acord pentru încetarea focului în Gaza și pentru eliberarea ostaticilor a fost încheiat în urma întâlnirii premierului Qatarului (Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani) cu negociatorii Hamas și, separat, cu negociatorii israelieni, în biroul său”, a afirmat sursa sub rezerva anonimatului.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu nu va face niciun comentariu până când acordul nu devine „final”, a declarat un oficial al staffului guvernamental pentru ziarul Times of Israel. Cabinetul condus de Netanyahu va vota joi pentru a aprobarea termenilor. Acordul va începe duminică; primii 3 ostatici urmând a fi eliberați atunci.

Acordul, negociat de mediatorii internaționali, Qatar, SUA și Egipt, și încheiat cu câteva zile înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, prevede eliberarea de ostatici israelieni în schimbul unor prizonieri palestinieni reținuți de Israel.

Într-o primă fază, 33 de ostatici ar urma să fie eliberați în schimbul a o mie de palestinieni reținuți de Israel, potrivit unei a doua surse apropiate negocierilor. Ostaticii ar urma să fie eliberați „în grupuri, începând cu copiii și femeile”.

Cea de-a doua fază prevede eliberarea ostaticilor rămași, „soldați și bărbați cu vârsta de recrutare”, precum și returnarea cadavrelor ostaticilor morți, potrivit Times of Israel.

Un oficial israelian a avertizat însă marți că Israelul „nu va părăsi Gaza până când toți ostaticii nu se vor întoarce (în țară), vii sau morți”.

În paralel cu schimbul de prizonieri, Israelul își va retrage forțele din centrele de populație din Gaza în zone aflate la cel mult 700 de metri în interiorul graniței dintre Gaza și Israel. Cu toate acestea, este posibil ca acest fapt să excludă coridorul Netzarim, centura militarizată care traversează Fâșia și controlează circulația de-a lungul ei – se preconizează că retragerea din Netzarim va avea loc în etape.

Israelul va permite civililor să se întoarcă la casele lor din nordul enclavei asediate, unde agențiile umanitare avertizează că foametea ar putea fi deja instalată, și va permite un val de ajutoare în enclavă de până la 600 de camioane pe zi.

Israelul va permite, de asemenea, palestinienilor răniți să părăsească Fâșia Gaza pentru tratament și va deschide punctul de trecere Rafah cu Egiptul la șapte zile după începerea punerii în aplicare a primei etape.

Utimii soldați ai armatei israeliene, din Batalionul Nahal, care au murit la 13 ianuarie, în Gaza Foto IDF

„Avem un acord privind ostaticii din Orientul Mijlociu. Vor fi eliberați în curând” a anunțat miercuri președintele ales al SUA, Donald Trump, pe rețeaua sa Truth Social.

Surse apropiate negocierilor au declarat pentru Q Magazine că una dintre cererile intens susținute de reprezentanții Hamas a fost aceea de a le fi dat trupul neînsuflețit al liderului terorist Yahya Sinwar, executat de armata israeliană chiar în Gaza, în octombrie 2024. Israelul a refuzat vehement.

Sinwar a fost declarat noul șef politic al Hamas în august, în urma asasinării lui Ismail Haniyeh. Uciderea lui Sinwar, două luni mai târziu, a fost o lovitură majoră pentru Israel și războiul din Fâșia Gaza Foto X

Viitorul emisar special al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a fost implicat alături de reprezentanți ai administrației Biden în discuțiile conduse sub egida Qatarului și a Egiptului în vederea obținerii unui armistițiu în Fâșia Gaza.

Nu toți vor

Paradoxal, chiar societatea israeliană este divizată în privința acestui acord. În timp ce o parte dintre israelieni au organizat demonstrații și i-au cerut premierului Netanyahu să accepte orice compromis de dragul întoarcerii acasă a evreilor luați captivi de teroriștii, alții îl blamează pe același premier pentru că a acceptat acest acord acum.

Forumul Tikva, ce reprezintă un grup de familii de ostatici și rude ale soldaților căzuți la datorie, se declară „îngrijorat” de acordul iminent de eliberare a ostaticilor și încetare a focului convenit de Israel și Hamas care va intra în vigoare duminică.

Grupul avertizează că acordul convenit, prin care ostaticii vor fi eliberați în etape, va „lăsa efectiv în urmă zeci de persoane răpite și va deschide calea pentru următorul masacru și pentru mai mulți ostatici”.

„Suntem entuziasmați, la fel ca întregul popor israelian, când îi vedem pe ostatici întorcându-se acasă după o captivitate lungă și crudă”, afirmă forumul, dar avertizează că „acest acord este periculos, atât pentru ostaticii care vor rămâne în captivitate, cât și pentru întregul popor israelian”.

Forumul face apel la membrii Cabinetului „să se gândească la cei care vor fi lăsați în urmă, la cei care nu se vor întoarce și la cei care vor fi uciși în viitoare atacuri teroriste” înainte de a vota mâine dimineață pentru aprobarea cadrului acordului.

Ministrul de finanțe Bezalel Smotrich se pronunță și el împotrivă, declarând înțelegerea „un acord rău și periculos pentru securitatea națională a statului Israel”.

„Pe lângă marea bucurie și entuziasmul returnării fiecărei persoane răpite, acordul anulează multe dintre realizările războiului”, cumpărate cu prețul sângelui israelian, declară el.

„Nu vom fi tăcuți. Vocea sângelui fraților noștri strigă către noi”, continuă Smotrich, care conduce partidul de extremă dreapta Religious Zionism, prezentând un ultimatum premierului Benjamin Netanyahu.

„O condiție clară pentru ca noi să rămânem în guvern este certitudinea absolută de a reveni la război” la scară largă până la victoria completă adică distrugerea organizației teroriste Hamas și întoarcerea tuturor ostaticilor la casele lor”, spune el.

„În ultimele două zile, premierul și cu mine am purtat discuții tensionate pe această temă. El știe care sunt cererile detaliate ale sionismului religios și mingea este în mâinile sale.”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Ultimul cuvânt aparține Guvernului chemat să voteze joi termenii Acordului.

Ce s-a întâmplat joi

La reuniunea cabinetului israelian, de joi dimineață s-a decis amânarea acordului de încetare a focului și de gestionare a situației ostaticilor cu Hamas, prim-ministrul Benjamin Netanyahu acuzând gruparea militantă de a nu respecta anumite clauze ale înțelegerii.

Biroul lui Netanyahu a comunicat că întâlnirea nu va avea loc până când Hamas nu va accepta toate condițiile stabilite. Un purtător de cuvânt al Hamas a declarat pe platformele de socializare că grupul este dedicat respectării acordului anunțat miercuri, însă nu au fost oferite detalii suplimentare.

Acordul, urma să intre în vigoare duminică, având potențialul de a aduce o ușurare locuitorilor din Gaza, afectați de conflict și de lipsuri severe, precum și prizonierilor israelieni reținuți în enclavă de peste 15 luni.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top