El a fost dus la audieri.
Percheziţiile la locuinţa din Topleţ a părinţilor şefului CJ Mehedinţi s-au încheiat în jurul orei 14.15, când Adrian Duicu a fost scos de către anchetatori din casă, fiind urcat într-o dubă a Poliţiei, transmite realitatea.net.
Potrivit sursei citate, Adrian Duicu a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi.
Anchetatorii au ridicat din locuinţa părinţilor lui Adrian Duicu şi doi saci cu documente.
Nu este pentru prima oară când Adrian Duicu se află în vizorul ANI.
În mai 2012, ANI a stabilit că Ioan Adrian Duicu, la acea vreme consilier județean în Mehedinți, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, după ce a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Județean Mehedinți nr. 48/28.10.2008, prin care se aproba închirierea unui teren, în suprafața de 250 mp, situat în incinta Spitalului Județean de Urgența Drobeta Turnu Severin, către SC Romrad-RMN SRL, respectiv nr. 104/31.08.2009, prin care se aproba vânzarea a două corpuri de proprietate din municipiul Drobeta Turnu Severin către aceeași firmă, unde el deținea calitatea de asociat.














































