Fostul Prim-ministru, Adrian Năstase, împlinește astăzi 70 de ani. Într-o postare pe blogul său, el a redat ce a descoperit în ultimii ani și mai ales în această pandemie.
- AFT, companie românească, arată cum putea fi interceptată drona care a explodat în Portul Constanța. MApN are sistemul care ne-ar putea apăra aici, dar îl ignoră, preferând să dea banii altor state
- Guvernul României: Ucrainenii au pierdut controlul asupra a patru drone. Una dintre ele este cea care a explodat în Portul Constanța
- În România, contrabanda cu țigări și produsele contrafăcute ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
- Primul vaccin creat de inteligența artificială
- SANADOR: Ordinul pentru completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative poate restrânge accesul pacienților la servicii medicale esențiale
„22 iunie. Calendarul trece, în fiecare an, prin această zi care desparte două zodii. Pentru mine, trece pentru a 70-a oară. Adună, în continuare, întâmplări, bucurii, tristeți (uneori), speranțe, dezamăgiri, trădări, călătorii (puține, în ultimul an), lecturi… Încet-încet, și ele se transformă în amintiri. Iar acestea se estompează lăsând locul unor semne de întrebare care nu își mai găsesc răspunsuri.
Epidemia de coronavirus, prin izolarea impusă, a însemnat un fel de exil. Ciudat este faptul că uneori am sentimentul că a început să-mi placă să interacționez mai curând cu obiecte decât cu oameni. Poate că este și oboseala adunată de-a lungul anilor sau dezamăgirile din ultima vreme deși, tot mai adesea binele și răul s-au transformat în nuanțe de gri.
Scriam acum ceva timp că universul pe care l-am redescoperit, în ultimii ani, este familia. Dana, băieții, nepoții mi-au dat energia necesară pentru a trece prin încercări și de a lua lucrurile de la capăt.
Aniversarea mea de acum li se datorează. Și reamintesc un catren favorit din Omar Khayyam:
Dincolo de pământ și infinit
Cătam să aflu cerul unde vine
Și-un glas solemn atunci s-a auzit
Și cerul, și infernul sunt în tine
Dragi prieteni din universul on-line, vă multumesc pentru jurnalul de bord pe care îl ținem împreună și pentru mesajele voastre. În urmă cu mulți ani, intr-o zi de 22 iunie, am pornit acest dialog ce a continuat, neîntrerupt, un deceniu și jumătate. Vă doresc, la randul meu, să fiți sănătoși, să treceți cu bine peste această perioadă tristă și să nu vă pierdeti speranța.”














































