Adunarea Parlamentară a NATO de la Bucureşti – Un nou prilej de confruntare cu Rusia pe marginea scutului antirachetă

Deși evenimentul a fost un cadru propice pentru abordarea celor mai spinoase provocări pe care mediul actual de securitate le ridică, discuţiile au gravitat in jurul proiectului de scut antirachetă. Dinamica cu care Occidentul se coagulează în jurul acestui proiect este motiv de nervozitate pentru Federația Rusă.

La reuniune au participat peste 350 de demnitari din cele 28 de state aliate, precum și experți și delegați din țările asociate. În primă fază, lucrările s-au desfășurat în cadrul comisiilor de specialitate, urmând ca în sesiunea plenară din ultima zi a evenimentului să se facă auzite mesajele secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, precum și al președinteluiRomâniei.

Agenda discuțiilor a inclus o gamă amplă de subiecte, precum Afganistan, Libia, Kosovo, însă, așa cum era de așteptat, scutul antirachetă a ocupat un loc central în inventarul reuniunii. În lumina ultimelor acorduri, sistemul antibalistic a devenit o certitudine, astfel că o iniţiativă demarată în perioada preşedintelui Ronald Reagan sub titulatura „Războiul Stelelor”, a părăsit finalmente coala de hârtie, găsindu-şi atât o formulă viabilă din punct de vedere tehnologic, cât şi partenerii europeni potriviţi pentru implementarea sa.În acest context,România are privilegiul de a fi unul dintre actorii europeni care va găzdui o componentă vitală a sistemului, urmând ca, nu mai departe de 2015, bateriile de rachete interceptoare plasate în baza militară de la Deveselu să fie complet operaţionale. Alături de România, Turcia şi Polonia şi-au oficializat participarea la scutul antirachetă în ultimele luni. Un radar puternic american va fi amplasat în sud-estul Turciei, în timp ce interceptori de tip SM-3 vor fi amplasaţi şi în Polonia. Informații de ultimă oră vorbesc despre iminența alăturării Spaniei şi Olandei la efortul NATO de consolidare a securității în fața amenințărilor balistice. Madridul a acceptat se pare găzduirea unei nave militare americane, echipată cu interceptori, care va fi mobilizată la baza navală americană de la Rota. Toate aceste elemente ilustrează determinarea Occidentului de a pune pe picioare proiectul inițiat de SUA şi asumat de NATO, motiv pentru care Federația Rusă este,actualmente,animată de o vizibilăstare de nervozitate.Oficialii ruși evocă cu obstinație reluctanţa aliaţilor faţă de propunerea de colaborare înaintată de Moscova, respectiv proiectul de apărare sectorială, ce viza crearea unui singur sistem, complet inter-operabil, asezonat cu garanţii de neagresiune. În schimb, NATO s-a arătat deschis la cooperare în planul apărării antirachetă doar pe dimensiunea de avertizare timpurie (early warning), fiecare dintre actori urmând a-şi edifica propriul sistem cu acoperirea exclusivă a zonei de interes. În realitate, Moscova este impacientată de faptul că, deși la nivel declarativ oficialii vestici promovează colaborarea într-o formă sau alta cu Federaţia Rusă, în perspectiva noului sistem balisitic defenisv, „lucrările” înaintează fără a ține seama de obiecțiile potențialului partener. Cu alte cuvinte, Kremlinul reclamăaspectul că între discurs şi realitatea din teren nu există o coordonare, iar blocajul discuţiilor nu este urmat, aşa cum ar fi „normal”, de suspendarea demersurilor de edificare a scutului.De altfel, la reuniunea Comisiei pentru Apărare şi Securitate a Adunării Parlamentare NATO, alături de Rusia şi Ucraina, reprezentanţii Republicii Moldova şi ai Franţei au formulat rezerve faţă de amplasarea scutului antirachetă în ţările europene. Parlamentarul francez Jean Michel Boucheron a ridicat problema eficacităţii defensive a sistemului, afirmând că acesta nu va intercepta decât o pătrime din rachetele clasice, iar în conditiile actuale de austeritate o asemenea investiţie nu este justificată. Poziţia Franţei nu trebuie, totuşi, disociată de relaţia (comercială) privilegiată pe care o are cu Moscova în această perioadă. Probabil nu întâmplător, singurul stat NATO care îi ţine isonul Rusiei este cel care a încheiat un acord de ordinul miliardelor de euro cu aceasta – afacerea Mistral.

Cea de-a doua componentă care obstrucţionează o eventuală colaborare NATO-Rusia pe dimensiunea apărării antirachetă se referă la garanțiile solicitate de Moscova, și anume că acest sistem nu este îndreptat împotriva sa. Prezentă la Bucureşti, Ellen Tauscher, subsecretarul de Stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională la Departamentul de Stat al SUA, a declarat că Statele Unite nu vor acorda Rusiei niciun fel de garanţii legale în privinţa scutului defensiv antirachetă. Reacţia Moscovei nu a întârziat să apară, spunând că politica „faptului împlinit” adoptată de SUA în această speţă este inacceptabilă. Oficialul american a precizat, în schimb, că Rusia ar putea adera la sistemul de apărare împotriva ameninţărilor care pot veni din Orientul Mijlociu, în special din Iran, punând la dispoziţia aliaţilor senzorii ruşi şi să participe la Bruxelles la trasarea de strategii pentru contracararea acestor ameninţări. Privită obiectiv, poziţia Kremlinului de a se opune capacităţilor Europei de apărare în faţa unei ameninţări devine de-a dreptul inexplicabilă. Rusia are capabilităţi nucleare pentru care amplasarea câtorva interceptori nu înseamnă nimic, iar în ceea ce priveşte echilibrul din cadrul START 2 şi afectarea capacităţii de disuaziune, Rusia ar trebui mai întâi să-şi schimbe arsenalul vetust din silozuri, să ajungă la nivelul de capabilităţi negociate deja după ultima reducere, şi abia apoi să-şi pună problemele echilibrului virtual, în condiţiile în care Războiul Rece cu adevărat s-a încheiat. De altfel, majoritatea analizelor judicios fundamentate arată faptul că nu există niciun argument de natură tehnică pentru care Moscova să-şi considere ameninţată poziţia, fapt pentru care ne îndreptăm atenţia către o zonă a orgoliilor şi reminiscenţelor de mare putere, din pricina cărora Rusia nu se lasă înduplecată.Pentru România implicarea activă în acest proiect poate crea unele dificultăți în relația și așa precară cu Moscova, însă atingerea celui mai înalt grad de securitate din istoria sa prevalează în raport cu orice tip de argumentație.