Actual

Alertă meteo! Cod portocaliu de inundații

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două atenţionări, respectiv cod galben şi cod portocaliu de ploi torențiale, vânt și ninsori la munte valabile de marţi, ora 11:00 până joi, ora 20:00. Hidrologii avertizează că vor apărea inundații provocate de ploile abundente în mai multe județe din țară.

 

În județele din nordul Moldovei: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, precum și în Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Constanţa și Tulcea se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 50… 60 l/mp, potrivit datelor publicate de ANM pe site-ul oficial.

București. Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost solicitaţi să intervină în cazul a patru gospodării inundate din Bucureşti şi judeţul Ilfov. De asemenea, pentru a rezolva problemele cauzate de ploaie, bucureștenii au sesizat angajații Apa Nova, fiind semnalate nouă situaţii de acumulări de apă şi 20 de canale înfundate.

imageResize

Prahova. În cursul nopții de marți spre miercuri, pompierii au intervenit cu motopompe în 15 localități din județul Prahova. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat pentru Agerpres că opt locuințe din cinci localități, dintre care trei sunt situate în municipiul Ploiești și câte una în orașele Urlați și Băicoi, au fost inundate în ultimele 12 ore.

Bacău. Din cauza riscului producerii de inundaţii în unităţile de învăţământ, primăria Bacău a luat decizia ca astăzi toate şcolile şi grădiniţele din municipiu să fie închise. ”Pentru a evita orice situaţie cu potenţial de risc pentru copii, vă anunţăm că am luat decizia ca, începând cu ora 11.00, toate unităţile de învăţământ să fie evacuate. Toţi copiii pot pleca acasă. Îi rog pe părinţi să îşi ia copiii acasă”, a anunţat pe pagina personală de Facebook, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula.

Vrancea. Orașul Adjud și patru comune din județul Vrancea au fost inundate ca urmare a precipitațiilor abundente căzute în ultimele 24 de ore. De asemenea, pompierii au intervenit și în municipiul Focșani pentru evacuarea apei din trei garaje subterane și un subsol.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei, din cauza intemperiilor, circulația feroviară a fost întreruptă în această dimineață în gara din municipiul Galați. Ca urmare a ploilor abundente, macazurile au fost acoperite de apă.

În România schimbările climatice și fenomenele meteo extreme au provocat efecte severe. Prezent marți, 11 octombrie, la Forumul Internaţional al Riscurilor Catastrofale (ICAR 2016), secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a precizat că în țara noastră în ultimii zeci de ani a apărut problema secetei, alternativ cu anii de inundaţii şi furtuni, condiţie în care trebuit gândit un mod mai rapid de detectare şi alertare a populaţiei. Oficialul MAI a declarat: ,,Prevenţia rămâne cea mai importantă soluţie. Dacă ştii că este o zonă inundabilă, nu construi acolo. Este cea mai bună soluţie. Dacă noi construim casele în zonele inundabile, trebuie să ne aşteptăm că vom avea zone inundabile în care aceste case vor fi luate de ape şi s-ar putea să avem şi oameni pe care să îi pierdem.”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top