Actual

Alexandru Arșinel a plecat către… Stela

Actorul Alexandru Arşinel a murit în această seară, la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde se afla internat de două săptămâni pentru tratarea unor leziuni cauzate de repaosul prelungit la pat.

Actorul de teatru și film s-a născut la Dolhasca, județul Suceava, localitatea devenind deja celebră după ce a fost evocată de artist în multe dintre momentele sale comice, interviuri sau declarații. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1962, la clasa profesorilor Irina Răchițeanu Șirianu și Ion Olteanu. S-a remarcat în emisiunile de divertisment (radio și TV), dar mai ales pe scenă, rămânând mereu aproape de inimile românilor din țară și din Diaspora.

După absolvire, pleacă la Târgu Mureș unde se deschide secția română la Teatrul Maghiar. În 1964, dă concurs la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” – al cărui director va fi mai târziu – și joacă în spectacole de teatru de revistă alături de Mircea Crișan, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Ion Antonescu – Cărăbuș, Zizi Șerban, Mihai Ciucă, Elena Burnaz, cuplurile Horia Șerbănescu – Radu Zaharescu sau Nicu Constantin – Alexandru Lulescu. În anul 1978, începe să joace împreună cu Stela Popescu, în spectacolele Teatrului „Tănase” de la Grădina Boema, pe savuroasele texte ale lui Mihai Maximilian. Este anul în care ia naștere unul dintre cele mai de succes cupluri umoristice care au existat pe scena românească. De altfel, în anul 2010, spectacolul „Aplauze, aplauze” a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu – Alexandru Arşinel.

A primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” și este cetățean de onoare al Capitalei și al orașului Dolhasca.

Mesaje la despărțire

„Teatrul de Revistă Constantin Tănase anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a domnului ALEXANDRU ARȘINEL, actor emblematic al Revistei românești, pe scena căreia a jucat mai bine de jumătate de secol. Maestrul ALEXANDRU ARȘINEL a fost omagiat pe scena Teatrului “Constantin Tănase”, anul trecut, în luna decembrie, într-o emoționantă ediție a Galelor Savoy. Avea să fie ultima sa apariție pe scenă. S-a stins din viață la vârsta de 83 de ani.

ALEXANDRU ARȘINEL a jucat vreme de 54 de ani pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, iar aproape 40 de ani a format un cuplu scenic cu un mare succes la public alături de marea actriță Stela Popescu.

Drum luminat, maestre, către stele! Dumnezeu să vă odihnească în pace!”

Ministerul Culturii

„Alexandru Arșinel, 4 iunie 1939 – 29 septembrie 2022.

După o carieră impresionantă în care a adus zâmbete românilor de toate vârstele, Alexandru Arșinel a plecat astăzi dintre noi. Aplaudat și apreciat pentru aparițiile sale de pe scenă, ne-a lăsat o colecție impresionantă de înregistrări pentru a ne încărca cu bucuria pe care o transmitea cu fiecare apariție și pentru care îi mulțumim.

Odihnă veșnică! Condoleanțe familiei!”

Marcel Ciolacu, președinte PSD

„Teatrul și filmul românesc sunt de astăzi mai sărace fără maestrul Alexandru Arșinel!

Va rămâne, însă, pentru totdeauna amintirea rolurilor memorabile pe care le-a interpretat și a replicilor savuroase care l-au făcut celebru.

Marele artist Alexandru Arșinel și-a închinat întreaga viață scenei și publicului românesc, pe care le-a iubit mai mult decât orice.

Dumnezeu să-l odihnească!

Drum lin, Alexandru Arșinel!”

Regizorul Constantin Vaeni

„A plecat !…

Drum lin, spre Stele , dragă ALEXANDRU ARȘINEL ! … după o întreagă viață în care ai fost un Izvor nesecat de bucurie, de umor și de voie bună pentru milioane de romîni , care te-au iubit și prețuit ! ..

– și iartă-i pe cei din #bandele de derbedei și de ticăloși care , de la o vreme , parcă nu mai aveau, în viața lor mizerabilă, loc de Tine !

Dumnezeu să te odihnească !”

Realizatoarea TV Marina Almășan

„Am aflat de moartea lui Alexandru Arșinel cu puțin timp în urmă, dintr-o postare pe grupul de WApp al echipei mele. Mi s-a strâns inima și m-am așezat o clipa pe fotoliu. Și mi-am jurat că zilele astea nu voi deschide televizorul, ca să nu asist la jelania colectivă a acelorași care, credeți-ma, nu i-au făcut actorului prea ușori, ultimii ani…Știu perfect, fără să văd o secundă ecranul, și ceea ce se va spune, și cine va vorbi, chiar si ce secvențe din arhiva se vor succeda pe ecran…E o matrice binecunoscută deja, doar protaginistul se schimbă…

Pentru mine personal, Arșinel e compus dintr-o multitudine de secvențe subiective, in care devenisem și eu o părticica : fie pe fotoliul de alături, în platoul de filmare, fie în fotoliul din sala de spectacol, fie la capătul celălalt al firului, atunci cand negociam cu el, mai in glumă , mai în serios : “- Vin, Marina, cu drag, la tine , la emisiune, dar te rog, lasă-ma să cânt și piesa aia a mea, “Marilena”! …și mai plusează și tu înca puțin acolo, la onorariu!” “- Domnu’ Arșinel , vă rog, credeți-mă, e maxim cât pot să vă dau, nu știți? TVR-ul n-are bani!…”

Drum lin , printre stele, către Stela, Alexandru Arșinel!”

Solistul Călin Geambașu

„Păcat. Unii oameni, rămași captivi în amintirea altor vremuri, refuză să-și asume vârsta biologică și evoluția vieții, ajungând să dispară trași în jos de propriile ancore… 🖤

La peste 80 de ani, regretatul Alexandru Arșinel voia să fie în continuare director la Teatru, în loc să-și onoreze retragerea și bine meritata pensionare, după o carieră strălucită, cu multe roluri ce au bucurat o țară întreagă…

Acea luptă surdă, inutilă, nu i-a priit deloc. S-a legat cu lanțuri de scaun și poziție, pozând în “victima sistemului” la peste 80 de ani…

Bătrânețea lui trebuia să fi fost o frumoasă aducere aminte a întregii sale vieți plină de realizări, povestind nostalgic și voios alături de copii și de nepoți. Chiar fabulând sau exagerând. Ar fi fost permis din partea unui actor renumit ca el. I-ar fi făcut bine. Nicidecum o luptă cu Primăria…

Alexandru Arșinel ne va rămâne tuturor în amintire prin multele roluri haioase pe care le-a interpretat și cu care ne-a amuzat plăcut. Îi mulțumim! Drum lin! 🖤

Din unghiul personal, yo i-am promis Lui Dumnezeu că orice zi peste vârsta de 70 de ani o voi considera un mare bonus și o voi trăi ca atare, în deplină recunoștință.”

Liviu Dragnea

„Maestrul Alexandru Arșinel, monstrul sacru al teatrului de revistă, ne-a părăsit astăzi.

Întreaga sa viață petrecută pe scenă ne-a bucurat sufletele zeci de ani.

Mulțumim, maestre, pentru momentele memorabile pe care le-ați oferit publicului român!

Condoleanțe familiei!

Dumnezeu să îl odihnească!”

Gabriela Firea, ministrul Familiei

„Ce veste tristă pentru întreaga lume artistică și pentru iubitorii de teatru. Maestrul Alexandru Arșinel a plecat din această lume, lăsând în urma regretele noastre.

Sunt onorată că în perioada în care am fost primar general am reușit să-i aduc o bucurie acordându-i titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului. Un gest mărunt pentru măreția domnului Arșinel.

Transmit condoleanțe doamnei Arșinel și întregii familii.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Naistul Nicolae Voiculeț

„Dumnezeu să te odihnească prieten drag! Nu voi uita niciodată momentele petrecute împreună pe aceeași scenă! Să nu uităm că, în 2019, când lui Alexandru Arşinel i-a fost propus să i se acorde titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, membrii USR şi o parte dintre liberali, s-au opus!”



În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top