România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), cu 92.200 tep mai mică (-3,9%) faţă de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
- Radu Burnete e sigur că Eugen Tomac va deveni prim-ministru: Eugen, ai tot sprijinul meu!
- Nicușor Dan, mai nervos ca niciodată. Începe să înțeleagă capcana în care a căzut?
- Nicușor Dan, mesaj de susținere pentru Eugen Tomac: Fac apel la responsabilitatea partidelor politice!
- 84% din totalul judecătorilor în funcție spun că atacurile din ultimul an au ca scop schimbarea unor persoane aflate în funcții-cheie ale sistemului judiciar
- Eugen Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis!
Importurile de ţiţei au totalizat, în perioada menţionată, 6,665 milioane tep, fiind cu 313.200 tep peste cele consemnate în ianuarie-noiembrie 2023 (+4,9%).
Conform ultimei Prognoze a echilibrului energetic, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), producţia de ţiţei ar urma să scadă până în anul 2027 cu un ritm mediu anual de 2,5%.
Astfel, în 2024, va fi extrasă o cantitate de ţiţei de 2,82 milioane tep (minus 3,1% faţă de 2023), în 2025 de 2,74 milioane tep (minus 2,8%), în 2026 de 2,68 milioane tep (minus 2,2%) şi în 2027 de 2,63 milioane tep (minus 1,9%).
Potrivit CNSP, această scădere va fi consecinţa declinului natural al zăcămintelor şi menţinerii unităţilor existente de producţie.
Importul de ţiţei va creşte de la 7,35 milioane tep în anul 2023, la 7,8 milioane tep în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,5%. După o scădere de 13,7% preconizată pentru 2024, la 6,34 milioane tep, importul se va majora cu 10,4% în 2025, la 7 milioane tep, cu 7,4% în 2026, la 7,52 milioane tep, şi cu 7,8% în 2027.
















































