Actual

Ana Maria Pătru rămâne în arest încă 30 de zile

Ana Maria Pătru, preşedintele demisionar al AEP, rămâne în arest încă 30 de zile, a decis definitiv, vineri, Curtea de Apel Ploieşti, care a respins contestaţia acesteia la prelungirea mandatului dispusă de Tribunalul Prahova, în dosarul în care Pătru este cercetată pentru de trafic de influenţă.

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au menţinut, vineri, soluţia pronunţată de Tribunalul Prahova, privind prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis pe numele Anei Maria Pătru, în dosarul în care aceasta este cercetată pentru trafic de influenţă, potrivit News.ro.

Soluţia Curţii de Apel Ploieşti este definitivă.

Judecătorii de la Tribunalul Prahova au admis, marţi, propunerea procurorilor DNA Ploieşti de prelungire cu încă 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis în noiembrie pe numele Anei Maria Pătru şi care expira pe 15 decembrie, decizia fiind contestată la Curtea de Apel Ploieşti.


Ana Maria Pătru a fost reţinută în 15 noiembrie, în urma unor percheziţii la domiciliul ei, dar şi la sediul AEP.  A doua zi, Pătru a fost arestată preventiv pentru trafic de influenţă.


Conform motivării Tribunalului Prahova, care în 16 noiembrie a decis arestarea preventivă a Anei Maria Pătru, în anul 2008, în perioada în care aceasta deţinea funcţia de vicepreşedinte al AEP,  ar fi pretins 210.000 de euro, reprezentând contravaloarea unui apartament, în schimbul unui contract derulat de Siveco, iar banii ar fi fost primiţi un an mai târziu.

La trei ani de la atribuirea acestui contract, Ana Maria Pătru a cerut tot reprezentanţilor Siveco contravaloarea unui autovehicul Land Rover, model Range Rover Sport, din care a primit 15.000 de euro, se precizează în încheierea de şedinţă a Tribunalului Prahova.

În motivarea instanţei care a decis definitiv arestarea preventivă a Anei Maria Pătru se arată că aceasta a recunoscut în faţa procurorilor DNA că a primit un apartament şi un autoturism, însă a invocat relaţia de prietenie cu Irina Socol şi a spus că bunurile primite au fost „un cadou, nu o condiţionare”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top