Noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, la preluarea portofoliului, că preocupările ministerului în această perioadă sunt legate de finalizarea examenului de Bacalaureat, pregătirea clasei pregătitoare, precum şi a examenelor de titularizare.

Intern

Andronescu: BAC-ul, clasa pregătitoare, titularizarea sunt priorităţile

“Cred că suntem deficitari la capitolul date statistice şi vom face o evaluare amănunţită pentru a clarifica subiectul”, a spus noul ministru al Educaţiei, făcând referire la participarea redusă la Bacalaureat.

Ministrul Educaţiei nu exclude posibilitatea ca, începând de anul viitor, Bacalaureatul să suporte anumite modificări, după ce se vor analiza situaţiile obţinute la examen în ultimii doi ani. “Vom face o analiză pe situaţiile de anul trecut şi de anul acesta, o soluţie rapidă este posibilă”, a precizat Andronescu.

Aceasta a afirmat că sistemul de supraveghere la examene va fi menţinut. “Nu cred că putem renunţa până când nu vom avea speranţa că vom avea un examen corect supravegheat”, a spus aceasta.

Liviu Pop, cel care a asigurat interimatul la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, începând cu data de 15 mai, a declarat că va prezenta raportul de 45 de zile de activitate şi şi-a exprimat convingerea că se vor recupera “întârzierile majore în ceea ce înseamnă aplicarea Legii Educaţiei”. “Ultimii trei ani de zile au creat multe probleme în sistemul de învăţământ”, a spus Liviu Pop.

Ecaterina Andronescu este la al treilea mandat de ministru al Educaţiei, primul fiind în timpul guvernării Năstase, iar cel de-al doilea în timpul guvernării PSD-PDL. Liviu Pop rămâne ministru delegat pentru dialog social, transmite Agerpres.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top