ANI a constatat încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilită?ilor de către Mircea Diaconu, care din decembrie 2008 şi până în prezent a ocupat atât funcţia de senator, cât şi de director-manager în cadrul Teatrului "
C.I.Nottara". În temeiul art. 12, alin. (1) şi alin. (2), lit. b din Legea nr. 176/2010, Agen?ia Na?ională de Integritate s-a sesizat din oficiu la data de 15.11.2010, în urma publicării unui material de presă cu privire la posibila nerespectare de către domnul Mircea Diaconu a regimului juridic al incompatibilită?ilor, informează un comunicat al ANI. În urma evaluării declara?iilor de interese, precum şi a altor date şi informa?ii, au fost identificate elemente în sensul existen?ei stării de incompatibilitate, deoarece, începând cu data de 19.12.2008 şi până în prezent, domnul Mircea Diaconu s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum şi func?ia de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului "C.I.
Nottara", func?ie de conducere specifică unei institu?ii publice locale, informează sursa citată.ANI mai susţine că procedura de înştiin?are a fost îndeplinită la data de 07.12.2010, liberalul fiind informat prin intermediul unei scrisori recomandate despre declanşarea activită?ii de evaluare, precum şi cu privire la drepxurile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informa?ii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.Mandatul poştal a revenit la data de 27.12.2010 la Agenţie, cu menţiunea "destinatar lipsă domiciliu", mai informeazăAgenţia.Fapxa persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilită?ii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instan?a de contencios administrativ.











































