Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că este nevoie de presiune publică pentru ca Traian Băsescu să demisioneze, el arătând că acesta nu mai este un preşedinte legitim al României şi doar astfel poate fi convins să renunţe la mandat.

Intern

Antonescu: Este nevoie de presiune publică asupra lui Traian Băsescu

“Eu cred că este nevoie de presiune publică asupra lui Traian Băsescu pentru a demisiona”, a spus Antonescu la Antena 3.

El a menţionat că Parlamamentul se va reuni, va asculta actul Curţii, după aceea Monitorul Oficial va publica hotărârea, iar Traian Băsescu “va avea acte” pentru a se întoarce la Cotroceni.

Antonescu a precizat că Traian Băsescu nu mai este un preşedinte legitim al României, iar presiunea publică îl poate determina să demisioneze, indiferent de formele “legale” de protest pe care cetăţenii care au votat la referendum le folosesc.

Sute de persoane participă marţi seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, la un miting anti-Băsescu, în timp ce în Piaţa Victoriei, în apropiere de sediul Executivului, câteva zeci de oameni scandează contra Guvernului şi a premierului Victor Ponta.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top