Şapte directori de bănci sunt acuzaţi că ar fi ajutat mai mulţi afacerişti bucureşteni să obţină ilegal credite în valoare totală de 85 de milioane de euro.

Actual

Anul fraudelor bancare

Gruparea ar fi fost sprijinită şi de şase funcţionari de la unităţile bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.

Sfârşitul anului a adus scandaluri cu acuze grave de fraudă în lumea bancară, cu urmări la cele mai înalte niveluri în structurile companiilor financiare, dar şi la nivel politic. Vasile Blaga şi fostul şef al IGPR Liviu Popa, parlamentarul Oana Mizil şi fraţii Vasile şi Dumitru Creştin apar în interceptările din dosarul bancherilor. Procurorii susţin că unul dintre capii reţelei ar fi omul de afaceri Marius Locic, condamnat în vară la patru ani de închisoare într-un caz de corupţie alături de Cătălin Voicu. Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi şi responsabili ATE Bank sunt cercetaţi de DIICOT în acest caz.

 

Ilie Şerbănescu: Isărescu este principalul vinovat

Economistul Ilie Şerbănescu a lansat un atac virulent la adresa guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pe care îl consideră drept unul dintre principalii vinovaţi pentru scandalurile de fraudă bancară care au ieşit la iveală în ultima perioadă. Într-o declaraţie acordată Q Magazine, Ilie Şerbănescu susţine că Mugur Isărescu este principalul responsabil pentru că „ţine doar cu băncile” şi că dosarele de fraudă sunt „mizilic” pe lângă acţiunile băncilor care le generează profituri imense pe spinarea clienţilor. Economistul arată că atât „tunurile date de unii cu gulerele albe” cât şi „tunurile băncilor” sunt plătite, într-un final, tot de români, pentru că BNR permite companiilor financiare să facă tot ceea ce doresc. „Astfel de tunuri sunt posibile pentru că Mugur Isărescu ţine exclusiv cu băncile, nu şi cu clienţii, ca entitate globală. El nu este interesat decât de ce vor băncile, nu şi de ce vrea populaţia. Dar aceste fraude, că sunt de 50 de milioane, de 85 de milioane de euro, sunt nimic. Nişte bandiţi cu gulerele albe care au furat. Care ne-au furat pe noi, depunătorii, pe cei care creditează. Pentru că băncile îşi vor recupera pierderea, deşi ar trebui să o treacă în contul acţionarilor, nu al clienţilor. Aşa cum trece totul, de altfel. Vă spun, acest tun este un mizilic! Băncile ne cămătăresc pe toţi cu miliarde. Practică marje de dobânzi imense. Diferenţa între dobânzile percepute la credite şi dobânzile cu care onorează depunerile sunt de 6-9%, justificate prin acel risc de ţară în proporţie de jumătate. Adică, ele se pretind bănci româneşti, pentru că sunt înscrise la noi. Dacă tu vii în România şi îmi percepi dobândă de risc, păi du-te-n… Du-te la tine în ţară, nu trebuie să vii la mine acasă. Băncile practică comisioane înspăimântătoare. Şi sunt nişte invenţii: pe fumărit, pe analiză. Văd că se laudă unii la televizor că dau credite fără comisioane de analiză. Păi e treaba ta, ca bancă, dacă vrei să faci analiza. Mie îmi dai sau nu creditul!”, a precizat pentru Q Magazine Ilie Şerbănescu.

 

Tunul cel mare îl dau băncile pe seama noastră

Economistul susţine că, prin mâna liberă dată de BNR băncilor, acestea au dezechilibrat balanţa economică a ţării, motiv pentru care România va rămâne îndatorată peste două decenii. „Băncile fac ce vor pentru că le permite Isărescu. Că vin unii în gaşcă sau fără gaşcă şi mai trag nişte tunuri… Bine că mai dau unii şi tunuri din astea. Tunul cel mare îl dau băncile pe seama noastră. Au dat credite în perioada 2002-2003 în aşa măsură încât în România s-a produs un dezechilibru între consum şi producţie, transpus în dezechilibru între import şi export, ce nu va putea fi aplanat nici în 20 de ani. Din cauza lor rămânem îndatoraţi 20 de ani de acum încolo. Aşa că, fie că dau unii tunuri, fie că dau băncile, tot noi, cu toţii, plătim oricum!”, a completat Ilie Şerbănescu. La începutul lunii noiembrie, în dosarul bancherilor au fost arestate 22 de persoane, pentru acuzaţii de fraude bancare estimate la un milion de euro. Atunci a fost ridicat şi vicepreşedintele BRD, dar acesta nu a primit mandat, rămânând ca martor în dosar. Anchetatorii au arătat că liderii reţelei au reuşit să ajungă la oameni cu funcţii importante din AVAS, ANAF, Ministerul Agriculturii sau Ministerul Economiei. Cel considerat liderul grupării de fraudatori bancari, Daniel Ruse, şi fostul general DIE Dragoş Diaconescu au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, în timp ce Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte al BRD, este cercetat în libertate.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top