Anul Matrioșcăi

Anul 2022 a stat sub semnul războiului rus împotriva Occidentului, care a luat însă forma atacului dezlănțuit împotriva Ucrainei la 24 februarie.

• După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
• De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
• Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
• Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
• România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…

RĂZBOIUL IRAȚIONAL

Acest ultim război imperialist al unui secol care parcă nu vrea încă să plece, teribilul secol XX, început – depinde de perspectiva aleasă – în 1914, în 1945, în 1989 sau în 2014, este încercarea unui imperiu retrograd de a supraviețui înghețând Istoria! În acest sens, păpușile Matrioșca sunt, metaforic vorbind, un simbol al omniprezenței războiului rusesc peste tot, nu doar în politica internă sau externă, ci și în viața de zi cu zi.

Dacă aplicăm principiul Matrioșcăi unui demers explicativ și înlăturăm fiecare păpușă – înveliș, întotdeauna aparent – în interior, vom găsi o nouă Matrioșca. Oare această operațiune poate merge până la minus infinit?

Cuvântul infinit, pe care îl folosim mai degrabă ca pe un adjectiv pentru a califica un obiect sau un proces care nu are nicio limită în cantitate sau dimensiune, cum ar fi, de exemplu, numărul de zecimale ale unui număr irațional, ne dă proporția aproximativă a situației. Și astfel ajungem la esența acestui război care este, dincolo de pregătirea sa aparent rațională, profund irațional.

Revenind la metafora Matrioșcăi, odată îndepărtat învelișul exterior, sub acesta vom găsi o nouă Matrioșcă, un nou nivel al acestui proces pe care războiul început demult îl dezvăluie. Și dacă 2022 va rămâne în Istorie ca primul an al ultimului război colonial al secolului XX, el va fi și un reper în analiza a tot ce se întâmplă de acum încolo. Și cum acest război era inevitabil, declanșarea sa a influențat deja politica internă și internațională a multor state, înainte și, din ce în ce mai evident, încă din a doua jumătate a anului 2021.

De la retragerea americană din Afganistan – pregătită încă de pe vremea administrației Trump – până la conștientizarea mondială a consecințelor crizei ecologice și sanitare, anul 2021 a accelerat schimbarea în societățile noastre, producând o serie de fracturi, dintre care cea geopolitică pare a fi matricea. Iar aceasta dezvăluie o încercare disperată de a schimba cursul ordinii mondiale.

STABILITATEA CA DERIVĂ AUTORITARĂ

Și în România, anul 2022 a început mai devreme, odată cu formarea Guvernului supramajoritar care pregătea statul – nu și societatea – pentru condițiile geostrategie care se anunțau dificile.

Războiul care sta să înceapă pare să fi fost cauza formării celui mai larg și stabil Guvern din ultimii 30 de ani. După experiența guvernelor de coaliție de după alegerile parlamentare din 2020, mai ales în condițiile războiului hibrid dus prin teoriile conspirației și pierdut în timpul apogeului crizei pandemice, devenea evident că PNL nu ar fi putut asigura stabilitatea politică în condiții de război la graniță, dacă PSD și UDMR s-ar fi aflat în opoziție.

Or, cum președintele Klaus Johannis – obligat deja să fie un arbitru tăcut în primul său mandat când guvernele au fost toate dominate de PSD – nu ar fi putut accepta încă un guvern asupra căruia să nu aibă nicio influență. Și cum, probabil din oportunism, în perioada pandemiei de Covid19,

PSD s-a plasat pe aceleași poziții ca AUR, încercând să profite de influența teoriilor conspirațiilor, criticând restricțiile, abordând trumpist temele de politică internă și internațională și susținând curentele antivaccin, iar UDMR în opoziție ar fi devenit instrumentul docil prin care Viktor Orbán ar fi putut interveni asupra politicii românești, formula unei majorități supradimensionate (mult mai mare decât cei 50% plus unu dintre parlamentari necesari pentru susținerea Guvernului) se impunea.

Cu acest Guvern supradimensionat, dincolo de diferențele – în mare măsură jucate mediatic de parteneri – nu a existat pericolul instabilității. Iar România, o țară în care instabilitatea politică era cronică a avut – în condiții dificile geopolitic – cel mai stabil Guvern cu putință: o stabilitate care le apare multora ca o derivă autoritară.