Actual

Apel din Delta Dunării: Închipuiți-vă că într-o zi șobolanii și gândacii ar deveni specii protejate!

Președintele Asociaţiei Fermierilor Piscicoli, Cătălin Platon demontează criticele și ironiile apărute, astăzi, 24 ianuarie, la adresa ministrului Petre Daea, care a vorbit în Comisia de Pescuit a Parlamentului European despre cormoranii din România. 

Citește și: Guvernul răspunde la Bruxelles acuzaţiilor despre interferenţa în justiţie

Petre Daea a primit întrebări din partea europarlamentarilor legate de măsurile tehnice privind un pescuit durabil, cu impuls electric, gestionarea stocurilor demersale din Marea Mediterană, acordul cu state-terţe, acordul cu Marocul pentru securizarea apelor, sprijinirea zonelor mici de pescuit ș.a.

Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai i-a adresat ministrului o întrebare legată de speciile de păsări migratoare, printre care cormoranii care au un „impact substanţial asupra stocurilor de peşte” din zonele cu amenajări piscicole şi de acvacultură.  

Acesta a răspuns că în momentul de faţă nu sunt soluţii în privinţa populaţiilor de cormorani care în România sunt atât de mulţi, că trăiesc în piscine şi nu se mai feresc de oameni, iar îngrijorările pescarilor sunt „dincolo de puterea de rezistenţă”.

„A se vedea populațiile de cormorani. Am discutat cu comisarul. A văzut România. Pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingător, i-am spus că cormoranii în România fac baie în piscine. Atât de mulți… nu se mai feresc de oameni. De pescari, nici atât!”, a afirmat Ministrul Agriculturii.

Declarația a stârnit critici și ironii în presă, dar și pe rețelele de socializare.

Ministrul Agriculturii, în Parlamentul European

Petre Daea loveşte din nou: „Cormoranii în România fac baie în piscine”. Cum a comis-o ministrul Agriculturii în Parlamentul European. http://adev.ro/pltfwi

Posted by Adevărul on Thursday, January 24, 2019

Totuși, președintele ROMFISH susține că intervenţia ministrului, pe această temă, a fost cea mai bună din ultimii 30 de ani.

„Românii sunt de-a dreptul şocaţi de afirmaţiile ministrului Petre Daea, făcute în plenul Comitetului Pescuit din cadrul Parlamentului European, în legătură cu modul de relaxare a cormoranilor.

O avalanşă de ironii şi afirmaţii care de care mai năstruşnice s-au revărsat în spaţiul virtual şi în presă.

Ca unul care am criticat constant ceea ce era de criticat în privinţa modului de raportare a miniştrilor agriculturii la chestiunea pisciculturii, indiferent de guvernul din care au făcut parte şi care am propus de fiecare data soluţii pe această temă, îmi permit să susţin că intervenţia ministrului, pe această temă, a fost cea mai bună din ultimii 30 de ani!”, se arată pe pagina de Facebook ROMFISH, mesajul fiind scris de Preşedintele Asociaţiei Fermierilor Piscicoli.

?????? ??????? ???????????? ??? ??̂?????? ”?̂??̧?????̧????” ?? ?????Românii sunt de-a dreptul şocaţi de afirmaţiile…

Posted by ROMFISH on Thursday, January 24, 2019

„Semnalăm de mai bine de două decenii că piscicultura este ameninţată serios de această pasăre, care se hrăneşte exclusiv cu peşte, şi care este protejată de legislaţia europeană în virtutea faptului că migrează. Deşi reglementările europene stabilesc protecţia până la ?? ????? ???? ??̆ ?̂????????????̆ ??????̦???? ?????????, ?̦?????̦????? ?̦? ?????????, ?̦???̂?? ????? ?̂? ??????̦? ???? ?? ??????̦???? ????????? ?̦? ?? ???????? ??? ?????? ? ?????? ???????̦?? ??????? ?????? ?? ??????? ?????????, nimeni nu reuşeşte să ne spună care este acest nivel.

Şi, în acest mod simplu, de la o populaţie de circa 5000 de exemplare în anii ’60 avem, la nivel european, circa 1.800.000 de exemplare dintre care 100.000 sunt în România.

În general, habitatul cormoranilor era Delta Dunării şi bălţile naturale formate de aceasta cu ocazia revărsărilor periodice, unde hrana era abundentă”, mai scrie președintele ROMFISH după valul de ironii la adresa ministrului agriculturii Petre Daea.

Cătălin Platon afirmă că exista înainte de 1989 o măsură de control al populaţiei de cormorani pentru a se reduce nivelul pagubelor produse fermelor piscicole din Deltă.

„Intrarea României în Uniunea Europeană a obligat România să respecte legislaţia comunitară, printre care şi Directiva Păsări şi în acest mod simplu, intervenţia asupra cormoranilor a fost stopată.

Diminuarea resurselor de peşte din Dunăre, cauzate mai ales de îndiguiri, desecări şi tranformarea în terenuri agricole a bălţilor Dunării, a făcut ca populaţia de cormorani să crească şi, pe cale de consencinţă, să caute hrana în locuri unde aceasta este mai abundentă şi mai uşor accesibilă.

Astfel, în prezent găsim populaţii de cormorani consistente de la Satu Mare şi Oradea până la Fălticeni şi Braşov şi de la Nădlac la Botoşani.

Desigur, mulţi iubitori ai naturii s-ar putea întreba ce rău poate produce această pasăre şi de ce ar trebui ea menţionată cu atâta convingere ca o ameninţare pentru piscicultură.

După cum s-a dovedit în ultimele zile cel mai uşor este să stai pe arici cu fundul altuia!

Închipuiţi-vă dragi orăşeni, locuitori ai cartierelor rezidenţiale şi lucrători în birouri bine aerisite şi corect luminate, că într-o zi vă veţi trezi că au fost trecute pe lista speciilor protejate: şobolanii, ţânţarii, muştele şi gândacii de bucătărie.

Singurul dumneavostră drept ar fi să le asiguraţi zilnic hrana lor din salariul dumeavoastră.

Ar deveni practic nişte fiinţe de companie, fiind responsabili de bunăstarea acestora!

Nu vă surâde ideea? Nici fermierilor piscicoli nu le surâde ideea de a scoate zilnic bani din buzunar pentru a nu deranja aceste păsări minunate.

Cormoranul consumă zilnic până la un kilogram de peşte, uneori dintr-o singură înghiţitură.

De obicei, sunt organizaţi în grupuri de 200 – 1000 de exemplare care vizitează zilnic fermele piscicole aflate la distanţe de până la 50 de kilometri de locul de cuibărire sau de adăpost.

Asta înseamnă că zilnic, un fermier piscicol pierde între 200 şi 1000 de kilograme de peşte.

În România există inventariată o populaţie de circa 80.000 – 120.000 de cormorani care stau circa 210 de zile dintr-un an în preajma amenajărilor piscicole.

Asta înseamnă circa 21.000 de tone de peşte anual pierdute doar din cauza cormoranilor de către fermierii piscicoli, adică 2/3 din producţie.

Şi în timp ce pentru agricultură se primesc 250EUR/ha pentru a lasă 10% din recoltă pe câmp pentru hrana pasărilor, în piscicultură, pentru a lăsa 66% din recoltă pentru hrana păsărilor nu se primeşte nimic.

Şi vă mai plângeţi că e scump peştele românesc, hrănit doar cu cereale şi crescut în sistem tradiţional în mediul său natural!”, explică preșdintele ROMFISH, Cătălin Platon.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top