Apel la regăsirea demnităţii de a fi român

Cred, totuşi, că „ştirile” găsite din decriptarea acestui discurs de către presă au omis linia de forţă a acestui demers. Din nou, ca de multe ori, nu s-a mai văzut pădurea din cauza copacilor, iar uşurinţa de a „vinde” o secvenţă din discurs a ocultat sensul discursului ca un tot.

Cred că dincolo de nuanţe şi fugă după teme lesne de comentat şi introdus în spaţiul controversei, discursul merită reţinut şi marcat ca moment pentru că este unul de curaj şi de recalibrare a abordărilor legate de regăsirea demnităţii de a fi român. A fost un mesaj în faţa românilor de pretutindeni, dar a cărui linie străvezie a fost, în toate cazurile, apelul către comunităţile de români la coeziune, la a-şi afirma identitatea – oriunde s-ar afla, în Serbia, Ucraina, Republica Moldova, Ungaria, Harghita-Covasna sau în lumea largă – la solidaritate şi într-ajutorare acolo unde trăiesc, statul român fiind cel ce poate ajuta mult mai eficient asemenea comunităţi decât grupuri dezbinate, organizaţii rivale, înclinate spre fragmentare, bătălii fratricide sau programe şi agende individuale în raport cu autorităţile statului căruia îi aparţin.

Aici ar trebui amintit şi contextul, pentru că într-un discurs la fel de emoţionant, la Sulina, tema majoră formulată a fost cea a loialităţii faţă de statul în care trăiesc românii. Şi aici cred că este o abordare complementară, pentru că o minoritate care-şi asumă loialitatea faţă de statul în care trăieşte are mai multe şanse să fie susţinută de către acest stat, să-şi dezvolte elementele identitare şi reprezentanţii săi să ajungă în funcţii importante în statul respectiv, fiind sprijinită de statul român, fireşte, şi constituind un liant între două state vecine, nu un etern subiect de controversă. Iar aici avem exemple concrete, atunci când o abordare moderată şi constructivă a politicii de către UDMR a adus partidul şi în majorităţi, şi în poziţii dintre cele mai importante în structurile de putere ale statului român.

Nu în ultimul rând, discursul de la Izvorul Mureşului merită aşezat în context şi alături de declaraţia Preşedintelui de la Oarba de Mureş, acolo unde mesajul relevant a fost cel al revenirii la patriotism real (nu la manifestări patriotarde), pentru că probabil şi această componentă, târâtă în perioada comunistă prin propagandă şi naţionalism excesiv, este necesară atât pentru regăsirea demnităţii de a fi român, cât şi pentru păstrarea identităţii şi a coeziunii neamului românesc şi în viitor. Iar aici destinatarii mesajului nu mai sunt minoritarii români din jurul României sau din anumite zone ale ţării, ci majoritatea românilor aduşi de bătăliile politice din ultima vreme la cel mai jos nivel al coeziunii societale din istorie. În condiţii de criză economică, în momentul „sfârşitului vacanţei” stabilităţii şi ordinii post-război rece, în condiţii de globalizare, incertitudine şi amplificare a conflictelor de tot felul, este singurul principiu de coeziune identitară şi singura şansă a României.