Asia Centrală se coagulează

Al treilea summit al lumii turcice
Azerbaijanul se pregăteşte să găzduiască pe 15 şi 16 august al treilea summit al Consiliului de Cooperare al Popoarelor de Limbă Turcă, cunoscut şi sub numele de Consiliul Turcic. Pe lângă ţara gazdă vor participa Kazahstan, Kîrgîstan şi Turcia. Reuniunile care vor avea loc în oraşul istoric Gabala, recunoscut pentru uriaşul său patrimoniu arhitectural UNESCO, îi vor reuni în zile separate, pe şefii diplomaţiilor şi pe cei ai statelor. Din 2009, de când au înfiinţat la Nahcivan (tot în Azerbaijan), Consiliul Turcic, cele patru ţări participante au continuat să strângă legăturile cu o intensitate din ce în ce mai mare, dând contur unui grup cu o identitate tot mai conturată în regiune. Paşii sunt tot mai siguri, chiar dacă pentru unii par înceţi. Reuniunile între cele patru ţări au loc din 1992 – dizolvarea URSS punând popoarele vorbitoare de limbă turcă în căutarea nu doar a unei alternative la planurile Rusiei de reconstruire a fostelor structuri federale pe baze non-sovietice, dar şi a unei identităţi culturale susţinute de limbă şi istorie. Apropierea de Turcia a fost o alegere naturală în acest context – Ankara reprezentând nu doar cea mai mare naţiune turcică, ci fiind şi ambasadoarea unei alte familii politice, NATO.

4 ţări fac parte din Consiliul Turcic – Azerbaijan, Kîrgîstan, Kazahstan şi Turcia

De ce trebuie urmărit acest al Treilea Summit al Consiliului Turcic
Al Treilea Summit al Consiliului Turcic marchează atingerea unui nivel fără precedent al contactelor interguvernamentale dedicate dezvoltărilor comune între cele patru naţiuni – miniştri diferiţi din sfere de interes diferite au conlucrat intens în ultimul an pentru punerea în aplicare a agendei stabilite la nivel înalt în cadrul reuniunilor precedente. Cele peste 20 de reuniuni de lucru care au avut loc în ultimele douăsprezece luni, indică un nivel al cooperării care îşi regăseşte un echivalent doar în cadrul Uniunii Europene – un posbil model pentru naţiunile turcice. Rezultatul ar fi o uniune turcă în care popoarele celor patru naţiuni să îşi găsească în viitor reflectate interesele şi identitatea. În această logică ar trebui inserată tema summitului de anul trecut (Bishkek, mai 2012) dedicat extinderii cooperării în domeniul educaţiei înalte prin formarea Uniunii Universitare Turcice, incluzând toate marile centre universiare, 15 la număr, din cele patru ţări – prin schimburile de profesori şi studenţi, proiectele comune şi programele armonizate dorind-se crearea unor noi elite orientate spre orizontul turcic. Anul acesta, lucrurile ar trebui să meargă şi mai departe în crearea domeniului comun în care cooperarea, perceperea noilor identităţi şi definirea noilor interese comune ar urma să aibă loc – elaborarea unei terminologii comune, altfel spus, o redenumire turcofonă a lucrurilor şi locurilor care ar urma să şteargă urmele lăsate la acest nivel de experienţa sovietică şi prevalenţa limbii ruse.

20 de reuniuni interministeriale au avut loc în ultimele 12 luni între ţările membre

Turcia, cea mai favorizată de aceste dezvoltări
Fără îndoială, cea mai favorizată naţiune dintre cele patru este Turcia. Ankara deţine cele mai semnificative resurse de expertiză şi este cel mai bine plasată în circuitul politicii şi economiei internaţionale asigurând conexiunea directă cu pieţele şi zonele politice pe care fostele republici central-asiatice le caută ca aternative la Rusia. Mai mult, ea poate genera creştere economică în această regiune – fiind cea mai bogată dintre toate. Decidenţii turci intuiesc perfect acest lucru, acordând în ultimii ani o atenţie tot mai mare dezvoltărilor care au loc în această direcţie. Redefinirea cadrului de cooperare între naţiunile turcice, practic între Turcia şi trei foste republici sovietice, în 2009, după aproape două decenii de contacte limitate la nivelul epidermei, a reîncadrat Asia Centrală din zonă fost sovietică în zonă turcică făcând să scadă semnificativ capacitatea Rusiei de a-şi promova în regiune interesele, în mod special cele privind realizarea unor noi structuri unionale care să amintească de vechea URSS. Pe măsură ce cadrul de cooperare turcică va căpăta tot mai multă substanţă, influenţa Ankarei în regiune va creşte.

15% din rezervele potenţiale de gaze naturale se regăsesc în spaţiul celor 4 ţări

Ce înseamnă acest lucru pentru România
După experienţa nefericită a eşuării proiectului Nabucco, România are în continuare interese importante de promovat în regiune. Naşterea unei uniuni turcice, în cadrul căreia se vor regăsi în continuare resursele energetice, dar şi importante pieţe ţintă pe care autorităţile şi companiile româneşti le au în continuare în vedere, trebuie luată în considerare, cu toate schimbările de abordare ce decurg de aici. Relaţiile cu Azerbaijan, Kazahstan, Kîrgîstan şi, nu în ultimul rând, Turcia, vor trebuie actualizate pornindu-se de la aceste realităţi care se conturează tot mai mult. Şi prin poziţia sa geografică la Marea Neagră şi prin comunitatea turco-tătară, România poate găsi elemente prin care să se conecteze la toate aceste dezvoltări. Premize bune în acest sens ar fi relaţiile bune stabilite în ultimii ani cu Turcia, Azerbaijan şi Kazahstan, chiar şi în cadrul unor proiecte eşuate cum a fost Nabucco.