Nouă spitale vor acorda asistența medicală de urgență în București în perioada 21-24 ianuarie, în contextul zilelor libere pentru salariații din sectorul public.
Potrivit unui comunicat al Direcției de Sănătate Publică, în această perioadă vor asigura asistența medicală de urgență următoarele unități spitalicești:
- Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca;
- Spitalul Clinic de Urgență Universitar;
- Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;
- Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” ;
- Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;
- Spitalul de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri ;
- Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice ;
- Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”;
- Spitalul Clinic de Urgență Copii „M. S. Curie”.
Serviciul de Ambulanță al Municipiului București va avea program normal de lucru, cu mențiunea că, în această perioadă, va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală, se arată în comunicat.
Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din str. Spiru Haret nr. 14, sector 1, conform Agerpres.
Solicitările populației vor fi preluate la numărul unic 112.















































