Ultima ieşire externă a lui Traian Băsescu riscă să ne discrediteze definitiv în lumea relaţiilor internaţionale.

Life & Style

Azerbaidjan: „Diplomaţia” lui Traian Băsescu

Declaraţiile domniei sale fie sunt opera unui ministru de Externe nepriceput, fie aduc aminte de perioada politicii externe făcute de clasa proletară.
Nimic nu justifică gafa diplomatică făcută de preşedinte prin declaraţia sa de la Baku prin care anulează, de facto, tot efortul făcut de UE şi NATO de a se implica principial în rezolvarea unui conflict secular între creştinii şi musulmanii din Caucaz.
Atunci când vorbeşti cu armenii, sunt cei mai calzi oameni.Când vorbeşti cu azerii, sunt şi mai calzi. Între Azerbaidjan şi Armenia, doar ruşii mai aţâţă focul războiului.Pentru ei, Nagorno-Karabah (Karabahul de Munte, enclava armeană creştin ortodoxă în teritoriul azer musulman) este acelaşi poligon de divizare precum este şi Transnistria, regiunea transcarpatică sau Crimeea.Moscovei îi convine acest veşnic conflict: îi ţine şi pe unii, şi pe alţii sub propria ei tutelă.Pe armeni, sub gluga patriarhului Rusiei (totuşi, Armenia a fost primul stat care a adopxat creştinismul, la 301 d.
Ch., înaintea Imperiului Roman de Răsărit), a alocărilor bugetare şi a răscolirii permanente a pericolului turc, iar pe azeri, sub ameninţarea conductelor petroliere.Nimic mai simplu.
Acum vreo 15 ani, doi ofiţeri, ambii necombatanţi, unul medic şi altul inginer, ambii intelectuali educaţi, unul azer şi celălalt armean, s-au omorât unul pe altul folosind arme albe, unul un topor şi altul un cuţit.Nimic special, s-ar putea spune.Numai că tragedia s-a produs în Marea Britanie, la o conferinţă internaţională, sub cupola NATO.O banalitate. În vreme de război, totul e posibil.La Baku, acum vreo cinci ani, unul dintre specialiştii în relaţii internaţionale ai Parlamentului azer, absolvent al unui prestigios colegiu din Oxford, îmi spunea că vor să facă pace cu Armenia!
O declaraţie surprinzătoare şi aducătoare de speranţă! „Dar întâi ne răzbunăm!"Asta e logica păcii în Caucaz: întâi răzbunare şi apoi împăcare! Ca nuca-n perete!„Orice tentativă de a încălca integritatea teritorială a Azerbaidjanului, a oricărui alt stat, trebuie privită drepx încălcare a normelor de drepx internaţional.După părerea noastră, Nagorno-Karabah este parte a teritoriului Azerbaidjanului.
Este problema minorităţii armene în interiorul Azerbaidjanului.Iar această chestiune trebuie rezolvată pe baza normelor de drepx internaţional", declara Traian Băsescu, la televiziunea de stat din Azerbaidjan, în 22 martie 2011.
În acest focar de patimi, de resentimente şi de intrigi ruseşti, fie te duci şi taci, fie îţi iei cu tine vreo 20 de miniştri de Externe măcar de calibrul lui Nicolae Titulescu.Preşedintele Băsescu a ales să meargă singur, să facă poze cu preşedintele azer, să declare ce-a dorit „gazda" să audă şi să pericliteze o întreagă ţesătură diplomatică făcută de un OSCE şi aşa şchiop.„Dacă o astfel de declaraţie a fost făcută cu adevărat, ea contravine poziţiei comunităţii internaţionale, a OSCE, UE, declaraţiilor comune ale întâlnirilor ministeriale de la Helsinki, Atena, Alma-Ata, Astana, declaraţiilor comune ale preşedinţilor Medvedev, Obama şi Sarkozy, care stabilesc clar că statutul Nagorno-Karabah trebuie determinat pe baza votului popular. În cel mai bun caz, asemenea afirmaţii făcute în favoarea Azerbaidjanului nu pot să stârnească decât nedumerire", a fost reacţia viceministrului armean de Externe, Shavarsh Kociarian.Nu lipsa de diplomaţie îi poate fi reproşată domnului Traian Băsescu.
Nici măcar Armenia nu s-a supărat aşa de grav pe România pentru nedelicateţea declaraţiilor sale!Moscova, ca de obicei, a rămas uimită de naivitatea politicii externe româneşti: nici petrol nu o să capete fără aprobarea ruşilor şi nici respect din partea caucazienilor.Mai mult decât atât, preşedintele Băsescu a demonstrat că nici măcar diplomaţia primară, cea mai simplă, nu-i este la îndemână!
Ceea ce i se poate reproşa însă domnului Băsescu este fapxul că totuşi nu-i lasă pe specialişti să facă, totuşi, ceea ce trebuie să facă ei în politica externă, iar el să se rezume doar la intrigile intestine ale PD-L: ceea ce ştie mai bine şi nici nu afectează prea mult imaginea externă a României, ca stat de drepx!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top