Fostul şef de stat a mai precizat că Tiberiu Niţu ar fi trebuit să rămână în fruntea Parchetului General, nu să cedeze unui “șantaj” și să demisioneze.
“Eu privesc la situația instituțională. Eu nu am auzit încă o acuzație la adresa lui Nițu. Știe cineva o acuzație? În schimb, o presiune pornită de toate tunurile mediatice știm cu toții că există. Pe mine Nițu m-a batjocorit după ce mi-am termina mandatul. Nu-i sunt prieten. De câte ori mergea la CSM mai spunea de 80 de dosare penale ale fostului președinte al României. A făcut un joc politic care nu i-a făcut cinste. Nu pot să-l respect foarte mult din acest motiv. Pentru mine Nițu e o pată de grăsime pe un perete, un cineva care a trecut pasager pe la Parchetul General, dar discutăm de instituția Parchetului General. E aproape un șantaj, a fost îndepărtat din funcție. Se poate întâmpla oricui în România anului 2016”, a declarat Traian Băsescu, la B1 TV.
Fostul şef de stat a explicat de ce Tiberiu Nițu ar fi avut nevoie să fie însoțit de o coloană oficială. “Această funcție e echivalentă cu funcția unui ministru. Întâmplător, acest domn, după mine, renunțând în mod rușinos la această instituție, a întinat-o, deși trebuia să stea să-o apere din funcție. Nu a cerut o casă de la RAAPPS în București, ci făcea naveta București-Ploiești pe DN1. Vă rog să vă imaginați că în mașina Procurorului General, cu ofițeri SPP, intra pe contrasens un camion. Azi am fi țipat toți că de ce nu i s-a pus escortă de poliție, pentru a i se asigura securitatea în trafic”, a mai precizat Băsescu.
Procurorul general Tiberiu Niţu şi-a dat marţi demisia din funcţie, ca un “gest de responsabilitate şi onoare”, conform unei declaraţii oficiale a acestuia, după ce numele său a fost implicat în scandalul legat de folosirea coloanei oficiale. Potrivit unor surse judiciare, Tiberiu Nițu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoțit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie — noiembrie 2015.
Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general, a confirmat, marți, că va prelua interimatul la conducerea Parchetului General, după demisia lui Tiberiu Nițu din funcția de procuror general.















































