Preşedintele SUA a anunţat că a decis să răspundă militar şi să atace Siria.
Dezbaterea din Congres privind o eventuală intervenţie militară americană în Siria, solicitată de Barack Obama, va începe luni, 9 septembrie, au anunţat sâmbătă responsabili americani ai Camerei Reprezentanţilor, citaţi de AFP.
„Conform Constituţiei, responsabilitatea de a declara război revine Congresului. Suntem mulţumiţi că preşedintele a cerut autorizaţia pentru o intervenţie militară în Siria, ca răspuns la problemele grave şi substanţiale pe care aceasta le ridică“, au declarat John Boehner, preşedintele Camerei, şi ceilalţi lideri republicani într-un comuicat. „Consultându-ne cu preşedintele, ne aşteptăm ca începând cu 9 septembrie Camera să examineze această măsură“.
Congresul, aflat în prezent în vacanţa de vară, se va întoarce la Washingotn luni, 9 septembrie, iar liderii Camerei nu au susţinut revenirea parlamentarilor mai devreme. Aleşii se întorc de obicei din circumscripţiile lor luni după-amiază.
„Aceasta îi va acorda preşedintelui timp să îşi prezinte planul în faţa Congresului şi americanilor“, au scris liderii, potrivit REALITATEA.NET.
Cele două Camere ale Congresului, Camera Reprezentaţilor şi Senatul, sunt egale în Statele Unite şi trebuie astfel să voteze un text în aceiaşi termeni pentru a deveni lege. Democraţii dispun de majoritatea în Senat şi republicanii cotrolează Camera din ianuarie 2011.
Experţii ONU şi-au încheiat munca pe teren în Siria
PROTESTE la Casa Albă
Aproximativ 100 de manifestanţi pacifişti şi alţi aproximativ 50 de susţinători ai opoziţiei siriene au manifestat separat, sâmbătă, în faţa Casei Albe, înainte ca Obama să îşi anunţe intenţiile cu privire la o eventuală acţiune împotriva regimului de la Damasc, relatează AFP.
„Războiul împotriva Siriei, justificat prin minciuni!“, strigau manifestanţi împotriva războiului, în faţa grilajului Casei Albe.
„Situaţia în Siria este foarte complicată, iar trimiterea unor bombe, în această situaţie, nu va soluţiona nimic“, a declarat Lacy MacAuley, în vârstă de 34 de ani, cu o banderolă cu mesajul „Nu te atinge de Siria” pe frunte. „Acest lucru nu va obliga regimul lui al-Assad să se oprească, nu va obliga Armata Siriană Liberă (ASL) să se oprească“, a apreciat ea.
Europa este împotriva unei intervenţii militare rapide
„Suntem angajaţi în prea multe războaie în acest moment“, a argumentat un student, Andrew Jones, evocând războiul din Afganistan. „Nu este treaba noastră. Ei sunt o ţară suverană şi, în plus, nu ne vor. Iar cele două părţi sunt rele“, a continuat el.
În opinia lui Yahya Abo, un sirian care are şi cetăţenie americană, atacarea Siriei va conduce „la un război important, un fel de al treilea război mondial“, care va destabiliza întregul Orient Mijlociu.
În faţa acestor activişti, între care se aflau numeroşi „veterani” ai mişcării împotriva războaielor din Irak şi Afganistan, aproximativ 50 de persoane apropiate opoziţiei scandau sloganuri împotriva lui al-Assad. O pancartă îl compara pe preşedintele sirian cu Hitler.
Şase membri din cadrul cavaleriei poliţiei care asigură protecţia Casei Albe au fost nevoiţi să intervină pentru a despărţi cele două grupuri, care păreau că sunt pregătite să se agreseze, în câteva minute.
Manifestaţii la New York pro şi contra unei intervenţii militare în Siria
Barack Obama „ar putea salva 10.000 de vieţi pe zi“, dacă ar interveni în conflictul sirian, a declarat Bassem Sahyouni, în vârstă de 50 de ani.
Barack Obama a decis să vorbească de la Casa Albă, anunţând care este decizia sa în privinţa desfăşurării acţiunilor militare în Siria.
BARACK OBAMA: „Ce mesaj vom trimite unui dictator care gazează şi ucide sute de copii?”
„Acest atac e o insultă la demnitatea umană prezintă un pericol pentru securitatea noastră naţională. Pune în pericol prietenii noştri, Israel, Turcia….Am decis, din toate motivele exprimate, să atacăm. Nu vom trimite militari la sol, vor fi atacuri aeriene iar atacul va fi limitat. Va fi mâine, peste o săptămână sau o lună. Nu avem un program prestabilit. Am mai luat o decizie. Voi cere autorizaţie oamenilor, prin Congresul american. Am vorbi cu liderii şi vom supune la un vot decizia de a interveni în Siria.”
Casa Albă: Obama îşi rezervă dreptul să acţioneze singur pentru a pedepsi Damascul
Preşedintele american a explicat că are autoritatea de a interveni în Siria fără acordul Congresului, dar că are convingerea că acest gest, de a cere autorizaţia Congresului, va face SUA mai puternică. Obama a mai explicat că ştie că americanii sunt, cu toţii, îngrijoraţi cu gândul la un război.
El a mai explicat, în încheierea discursului său: „Suntem Statele Unite ale Americii. Nu putem închide ochii la ceea ce se petrece la Damasc“.
„Preşedintele va face o declaraţie despre Siria în Grădina cu trandafiri“, la reşedinţa executivă, a anunţat preşedinţia într-o actualizarea programului zilnic al lui Obama.
Această intervenţie publică are loc în contextul în care Washingtonul reflectează la reacţia pe care să o aibă faţă de un atac chimic sângeros împotriva unor civili în apropiere de Damasc pe 21 august şi în contextul în care Obama a evocat un „atac de avertisment“, dar un oficial de rang înalt de la Casa Albă a declarat pentru AFP că preşedintele nu va anunţa iminenţa unei operaţiuni militare.
Obama, a precizat acest oficial sub protecţia anonimatului, îi va anunţa pe americani cum plănuieşte să reacţioneze în continuare în dosarul sirian.
Preşedintele Barack Obama a anunţat miercuri că nu a luat încă o decizie privind reacţia americană faţă de folosirea de arme chimice în Siria, dar a evocat o „lovitură de avertisment” menită să descurajeze Damascul.
SUA, convinse de responsabilitatea Damascului în atacul chimic: „Este necesar să dea socoteală”
Barack Obama se pregăteşte să intervină în Siria, împotriva lui Bashar al-Assad, fără autorizaţia ONU, la zece ani după decizia lui George W. Bush de a invada Irakul fără mandatul Consiliului de Securitate, afirmând că situaţia este diferită, relatează AFP.
SIRIA, „cu degetul pe trăgaci“
Siria se aşteaptă la o acţiune occidentală împotriva teritoriului său “în orice moment”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor siriene de securitate pentru AFP. Armata siriană “este mobilizată, ea are degetul pe trăgaci”, a declarat sâmbătă pentru televiziunea de stat premierul sirian Wael al-Halaqi.
Putin cere SUA probele folosirii armelor chimice de către Damasc
Bani, arme, petrol şi garanţia că Rusia va rămâne sursa de gaze a Europei în schimbul Siriei
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut sâmbătă Statelor Unite să furnizeze proba conform căreia regimul sirian a folosit arme chimice.
„Cu privire la poziţia prietenilor noştri americani, care afirmă că trupe guvernamentale (siriene) au folosit (…) arme chimice şi spun că au probe, ei, bine, să le arate anchetatorilor ONU şi Consiliului de Securitate“, le-a spus preşedintele rus unor jurnalişti. „Dacă nu o fac, înseamnă că nu există“, a adăugat Putin.















































