Traian Băsescu a continuat, dând asigurări partenerilor din cadrul Alianței că România va rămâne și pe viitor alături de aliații săi în toate misiuniunile NATO. “Pentru prima dată, în istoria sa modernă, România este aliată cu toate puterile occidentale, în acelaşi timp. Suntem aici şi pentru a omagia adevăraţii eroi ai României, militarii români, căzuţi sub drapel, în timpul misiunilor executate de Armata Română în Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Afganistan sau în parteneriat cu SUA în Irak. Ei şi-au servit ţara cu onoare, devotament şi curaj. Niciodată nu vor fi suficiente cuvintele pentru a scoate în evidenţă sacrificiul acestor oameni sau pentru a omagia familiile lor. Nu cred că există o mai clară demonstraţie de loialitate decât propriul sacrificiu. Le mulţumim şi cetăţenilor români care, într-o manieră admirabilă, au sprijinit reformele necesare aderării. Fără ei, acest obiectiv atât de important pentru România nu ar fi fost atins. Trebuie să le spunem cetăţenilor români că aderarea la NATO, ca ţară, ne-a adus şi multiple beneficii economice. Începând din anul 2002, anul invitării în NATO, am asistat la accelerarea dezvoltării economie a ţării, inclusiv la creşterea semnificativă a numărului de investiţii străine directe. Plasarea României sub umbrela protectoare a Alianţei Nord-Atlantice a favorizat intensificarea dezvoltării României.
Nu în ultimul rând, suntem aici împreună pentru a spune aliaţilor noştri că pot conta pe noi. România şi-a demonstrat nu numai loialitatea, dar şi capacitatea de luptă. În calitate de preşedinte, şi de comandant al forţelor armate, am spus întotdeauna că în orice misiune am fost, suntem şi rămânem alături de aliaţii noştri până la capăt, până când misiunea va fi îndeplinită. Aşa am făcut şi în Bosnia, şi în Kosovo, şi în Irak şi şi aşa vom face şi în Afganistan. De altfel, extinderea NATO către Est, ca şi a UE, a demonstrat valoarea unei teze precum cea care spune că Europa de Vest nu se poate simţi în siguranţă dacă nu este garantată şi securitatea Europei Centrale şi a Europei de Est”, a afirmat președintele.













































