Basmul identității de gen se va preda în școala românescă?

„Am devenit o țară de amatori!”Am fost șocată și revoltată, cu mulți ani în urmă, când am auzit prima dată această afirmație în legătură cu învățămantul. De atunci însă, lucrurile au tot mers pe acest făgaș. În România, amatorismul a devenit o „normalitate” în toate domeniile…cu gravele consecințe de rigoare. Uneori, de-a dreptul grotești!

Cu ce or fi greșit copiii noștri ?

O fi neștiință sau rea intenție…sau ambele? Andrei Marga definea situația în termeni mult mai duri, de genul PROSTOCRAȚIEI.

Oricum, de la o zi la alta, tot mai mulți vorbesc despre faptul că este nevoie de persoane slab pregătite în posturi cheie, pentru a putea implementa fără dificultate decizii controversate, primite ca temă din partea unor grupuri de interese.

Cam în scenariul acesta cred că ne regăsim și astăzi  cu mult clamata identitate de gen, pe care  unii susțin că ar trebui să o predăm în școli de la cele mai fragede vârste.

Or fi știind ce vorbesc?

Te întrebi uneori cu ce or fi greșit copiii noștri de vrem cu tot dinadinsul să le stricăm copilăria?

Sunt zeci de ani de cand se tot încearcă, fără rezultat, inocularea ideologiei de gen în școala românească.

Să reușească tocmai acum, în plină pandemie? Ar fi posibil ca, tocmai faptul că sunt atât de copleșiti de neputința gestionării situației să îi facă vulnerabili pe decidenții români (în general, depășiți de situație), astfel încât să permită crearea unor breșe prin care să se strecoare hotărâri care nu ar fi avut șanse în mod normal?

Cum altfel să interpretăm urgența de a introduce educația sexuală în școlile romanești în această perioadă cu tot dinadinsul? Nu contează cum se numește materia respectivă. Important este să fie introdusă urgent în școli.

În acest context, evident că inițiativa senatorului Vasile Cristian Lungu de a introduce două amendamente ce interzic prozelitismul pe bază de sex, respectiv de gen a provocat un șoc teribil în societate. De aici și vehemența cu care au început să-l atace tot mai multe persoane și instituții.

În fapt, fiind vorba despre Legea Educației, ministerul de resort ar fi trebuit să fie primul care să ia atitudine, să emită un  punct de vedere și să fie în mijlocul dezbaterilor pentru a argumenta cu puncte de vedere pertinente oportunitatea oricărui element legislativ nou.

De pildă, l-a văzut cineva  în emisiunile care dezbat cu atâta ardoare subiectul pe dl Secretar de stat Dragoș-Lucian Rădulescu?  Ca participant din partea Ministerului Educației și Cercetării la dezbaterea din Senatul României, atunci când s-a aprobat amendamentul despre care discutăm, era foarte important punctul dumnealui de vedere cu privire la acest subiect, cu atât mai mult cu cât se poate trage concluzia că este o persoană avizată din moment ce și scrie despre rolul juristprudenței europene în materie de nediscriminare.  

În dezbaterile publice pe această temă, câți experți în politici educaționale, pedagogi, psihologi  au participat?

Pun această întrebare deoarece consider că era extrem de importatnt să se ÎNȚELEAGĂ care este amendamentul propus.

Cei care au sărit ca arși să se  declare „stupefiați” de atacarea unei teorii academice „care poate deveni interzisă prin lege” ar trebui să citească mai întâi cu atenție și bună credință textul legii în cauză.

Și să recunoască onest că la acel faimos articol 7 din  lege se adaugă două amendamente ce interzic prozelitismul.

De fapt, orice intelectual (și nu numai) ar trebui să  parcurgă comparativ textul inițial și textul adoptat. Se va vedea astfel că, la textul inițial (care prevedea că „În unitățile, în instituțiile de învățământ, și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.”) se adaugă două puncte noi care interzic PROZELITISMUL pe baza criteriului de sex, precum și PROZELITISMUL pe baza criteriului de gen.

Ce conduce la ideea interzicerii „teoriilor academice” sau la cea a existenței unui subiect tabu în învățământul românesc?

Sau poate că tocmai asta este problema!

Interesele celor care militează pentru introducerea educației sexuale

Cumva, sub umbrela textului vechi al legii, ar fi existat posibilitatea să introducem materii de studiu pe care să le poată preda diverși voluntari ONG-iști? 

Cu ce pregătire psiho-pedagogică și de specialitate? Cu ce  curriculă? Cu ce manuale ? Cumva cu cele traduse mot a mot din diverse țări și „verificate” de anumiți domni de prin ministere (care sunt participanți la programe cu finanțare considerabilă)?

Ca fost inspector școlar, mărturisc faptul că am avut ocazia, cu ani în urmă, să văd un astfel de manual. Am fost șocată să văd ce se propunea ca materie de predare pentru elevii de școală primară și gimnazială.     

Să nu ne îmbătăm cu apă rece! Interesele celor care militează pentru introducerea educației sexuale (sanitare, pentru sănătate sau oricum vor reuși să o numească până la urmă) nu sunt să îi învețe pe copiii românilor să se spele pe mâini și nici să folosească prezervativul.

Dacă ar fi fost așa, totul s-ar fi petrecut prin dezbatere națională, cu argumente pro și contra, cu reprezentanți avizați din toate palierele societății. S-ar fi găsit o soluție echilibrată, asfel încât copiii să fie educați în spiritul exigențelor vremurilor pe care le trăiesc și poate că nimeni nu s-ar fi opus.

Fac parte din categoria, foarte numeroasă, a profesorilor și părinților care consideră că intimitatea îi oferă individului posibilitatea de a fi orice dorește. Este dreptul lui și este respectat. Dar acest lucru nu este nevoie să fie clamat ostentativ, așa cum nu este obligatoriu nici fie un secret păstrat cu teama oprobiului public. Nu cred că este nevoie „să se facă paradă” de realitatea individuală și, cu atât mai mult, nu este cazul  să devină pentru ceilalți normă sau model.

Fac parte dintre cei care i-au învățat pe elevi și pe proprii copii să-i respecte pe ceilalți pentru calitățile caracteriale și intelectuale. Restul sunt intimități în care nu ai voie să te amesteci pentru că poți provoca adânci răni sufletești (și nu numai).  În ceea ce privește propagarea modelelor însă, pot spune că subiectul este extrem de sensibil.

Ca profesor, am fost martor al unor  tendințe periculoase în rândul copiilor și adolescenților de nenumărate ori. Chiar și pe această temă i-am văzut pe unii tineri transformându-se în victime ale bullying-ului celor care îi agresau pe cei vulnerabili. Dar acest lucru se petrece pe fondul lipsei de educație, iar tipologia victimelor este extrem de diversă (de la lipsa hainelor de firmă sau a mașinilor de lux, până la „stigmatizarea tocilarilor”, registrul se dovedește interminabil).

În egală măsură însă, pot spune că am interacționat și cu elevi, chiar de la licee prestigioase, care considerau că valorile familiei sunt „anacronice” și reprezintă o prostie care trebuie să lase locul unor relații „deschise, moderne, în care  o persoană să aibă relații complete” (atât cu parteneri de sex diferit, dar și de același sex…pentru diversificare).

În ceea ce privește răspândirea teoriei identității de gen, nici nu vreau să mă gândesc la situația în care unui copil de ciclul primar, a  cărui gândire este atât de ancorată în concret, i s-ar putea explica  faptul că cel care este născut cu organe sexuale masculine, din punct de vedere al genului,  poate fi  băiat, fată sau gen fluid.

Klaus Iohannis poate fi soluția salvatoare

Personal, consider că tema sexualității este una  de finețe, care trebuie abordată în învățământul contemporan… și este abordată. Poate nu în cel mai fericit mod, dar perfectarea acestuia trebuie să vină de la  specialiști (educatori, psihologi, medici, juriști,  politicieni, teologi,  mediul academic, societatea civilă etc), într-un efort conjugat, cu răbdare și respect pentru potențialul aport al fiecărei categorii în identificarea de soluții pertinente și eficiente.

Sigur, în actualul context, apare o întrebare: Cine să-i reunească la aceste dezbateri adevărate pe specialiștii respectivi? Cine  să  medieze dezbaterile? Cum Ministerul Educației pare depășit, poate Președintele României ar fi  soluția salvatoare, că tot se îndreaptă spre Cotroceni toate privirile și speranțele de promulgare… sau de respingere.

Deși dl Klaus Iohannis ne-a lăsat deja să înțelegem ce  intenții are în această privință,  ne promite că va comenta atunci când va face „actul respectiv de rigoare”. Suntem curioși să vedem dacă argumentarea ne oferă dovada că a înțeles ce țară conduce și dacă a rămas fidel dezideratelor valorile Binelui, Adevărului și Frumosului pe care  le promova cândva de la înălțimea catedrei.   

Oricum, dacă de la înălțimea tribunei prezidențiale nu va oferi promulgarea actului legislativ în discuție, poate  va oferi cadrul unui dialog real de abordare corectă din punct de vedere psiho-pedagogic a problemei sexualității în învățământul românesc, astfel  încât măcar să facă rău cât mai puțin…dacă bine nu poate face.