Belarus.O Toamnă Europeană după un deceniu de la Primăvara Arabă?

Primăvara Arabă(2011) a însemnat valul imens de proteste, apreciate ca fiind pro democratice, ridicat împotriva unor conducători consideraţi dictatori. „Victime” au fost în principal Tunisia, Maroc, Siria, Libia, Egipt şi Bahrain. Şi iată că acum, la finele anului 2020, între ţările democratice şi creştine din Europa este descoperit un dictator.Trăise el ascuns până acum? Desigur că nu.

Alexander Grigorievici Lukasenko, căci despre el este vorba, ocupă înalta funcţie de Preşedinte al Republicii Belarus, după realegeri consecutive, încă din data de 20 iulie 1994. A fost el un preşedinte cu manifestări democratice până acum şi dintr-o dată s-a transformat într-un dictator? Cu certitudine, nu. Atunci de ce tocmai acum, la sfârşit de vară 2020, după 26 ani de prezidenţiat, s-a aprins flacăra mişcării democratice de masă în Belarus?

Aceasta-i întrebarea!

De ce tocmai acum? Iată o întrebare care merită un răspuns mai detaliat. Abia s-au încheiat alegerile prezidenţiale în Belarus. Prin comportamentul său, în nenumăraţii ani de prezidenţiat, Lukasenko a reuşit să amăgească şi să dezamăgească atât aliatul tradiţional al Belarusului, Rusia, cât şi pe adversarii occidentali ai acestuia. Prin poziţia sa geostrategică, Belarus reprezentă un punct strategic important pentru cele două mari puteri. Un spaţiu pentru a cărui dominare merită să lupţi (Să ne amintim de vecina Ucraina, de faimoasa revoluţie portocalie născută din confruntarea violentă a protestatarilor de pe Maidan cu forţele de ordine şi de consecinţele, sângerând şi azi, ale acesteia).

Proteste de amploare au loc duminică, 23 august, împotriva lui Alexandr Lukasenko:

Lukasenko a încercat un joc dublu care a iritat marile puteri. El nu mai prezenta garanţie nici pentru est, nici pentru vest. Practic, nici unii şi nici alţii nu doreau ca el să mai ocupe scaunul prezidenţial pentru încă un mandat. Şi cu toate acestea, corect sau prin alegeri aranjate, s-a întâmplat! Lukaşenko a fost reales. Şi, brusc, planurile celor mari au devenit mai greu de materializat. Să se retragă smerite, depăşite de realitate de pe teren, nu stă în caracterul niciuneia dintre marile puteri. Ceva trebuia făcut. Acum.

Poziţia oficială de la Minsk

În spatele realităţii complicate azi în Belarus, există o istorie ceva mai lungă. Cu un an şi jumătate în urmă, în ianuarie 2019, după ce încercase anterior o alianţă economică cu Rusia (alianţă care încludea înclusiv utilizarea unei monede unice  în ambele state) şi după ce Moscova a refuzat să acorde Belarusului compensaţii pentru modificările fiscale din domeniu petrolier (decizie care ar urma să coste administraţia de la Minsk circa 11 miliarde de dolari în următorii cinci ani) Lukaşenko declară că nu mai doreşte să discute depre o eventuală unire, de orice formă, cu Rusia: „Nici nu poate fi vorba despre unire. Eu şi cu preşedintele Rusiei am stabilit univoc şi unanim că nu există un astfel de subiect pe ordinea de zi (…) În ceea ce priveşte problemele noastre economice legate de manevra fiscală din Federaţia Rusă, nu s-a discutat deloc despre suspendarea compensaţiilor. Dacă Rusia va alege o astfel de cale și pierderea singurului său aliat în direcția vestică, este alegerea lor”.

Iunie 2020. Președintele Belarus, Alexandr Lukasenko, participă la Parada celei de-a 75 a aniversări a Zilei Victoriei, la Moscova, alături de Președintele Rusiei, Vladimir Putin. Foto Kremlin.ru

Apoi, cu câteva zile înainte de data scrutinului electoral privind alegerea preşedintelui Belarus, Lukaşenko acuză Rusia de amestec în treburile interne şi de pregătirea unei „revoluţii” în ţara sa. Serviciile secrete belaruse tocmai arestaseră 33 de agenţi ruşi, membri ai unei organizaţii ruseşti recunoscute pentru că ar fi „încălcat în mod repetat suveranitatea altor state, făcând uz de violență în îndeplinirea obiectivelor meschine ale Rusei și batjocorind normele legale internaționale, îndeosebi în Ucraina” și care nu-şi puteau explica prezenţa în Belarus. Sunt acuzaţi, public, de „pregătirea unor acţiuni teroriste”. Oficialii ruşi neagă orice amestec şi nicio organizaţie rusă specializată în astfel de activităţi nu-şi atribuie paternitatea. Oficial, cei 33 erau în deplasare spre locaţii diferite (Siria, Venezuela, Turcia şi Cuba) şi făceau o escală la Minsk.

Mai apoi, aflat în confruntare directă cu valul de proteste, acuzând public de data aceasta amestecul occidentului în organizarea demonstraţiilor din stradă, Lukasenko cere sprijin Rusiei şi primeşte, cel puţin de formă, asigurări că nu va fi lăsat de izbelişte.

Cu sprijin estic ori occidental, pornite dintr-o nemulţumire internă motivată de îndelunga lipsa de democraţie promovată de preşedintele imposibil de schimbat -sau nu- este cert că protestele violente împotriva lui Lukasenko au luat o amploare nemaiîntâlnită. Motiv suficient pentru ca intervenţia Washingtonului şi a Moscovei să devină iminentă.

Poziţia Washingtonului

Prin vocea lui Mike Pompeo, secretarul de stat american, care în februarie efectuase (întâmplător sau nu) o vizită la nivel înalt în Belarus, este exprimată poziţia americană: „Noi îndemnăm ferm guvernul din Belarus să respecte drepturile tuturor belaruşilor de a participa în mod paşnic, să se abţină de la folosirea forţei, şi să elibereze pe cei reţinuţi pe nedrept. Condamnăm cu tărie acţiunile violente împotriva protestatarilor şi arestarea suporterilor opoziţiei”^.

 Este cunoscut că, în urmă cu puţin timp, acelaşi Mike Pompeo semnase un acord cu guvernul polonez prin care era sporit cu încă 1000 numărul trupelor americane staţionate pe teritoriul Poloniei, vecina din vest a Republicii Belarus, trupe redislocate din Germania. Ocazie cu care, ministrul polonez al Apărării a afirmat că, în caz de nevoie, nu va fi nicio problemă dacă trupele americane vor crește până la 20.000.

Poziţia Moscovei

Afişând îngrijorare cu privire la evoluţia situaţiei din Belarus, Rusia, în calitate de aliat strategic, pare indecisă în reacţie. În timp ce presa internaţională susţine că într-o publicaţie oficială rusă, nenominalizată, se afirma că „Rusia are toate motivele de a trimite acum forţe neregulate în Belarus pentru a stopa protestele din ce în ce mai mari împotriva preşedintelui Aleksander Lukaşenko”, la 18 august, Vladimir Putin, în convorbiri telefonice cu cancelarul german şi cu preşedintele Franţei,  îşi exprima ferm reţinerea, numind „inacceptabilă” orice intervenţie externă în Belarus. Tot la 18 august, în cursul nopţii, conform CNN, şeful FSB ar fi efectuat o scurtă vizită la Minsk şi s-ar fi întors la Moscova în aceeaşi noapte.

Aducerea spre est a trupelor americane retrase din Germania a fost imediat asociată tulburărilor din Belarus, stat aflat pe axa nord-sud, stabilită ca limită strategică pentru influenţa rusă spre Europa.

La 19 august, Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus, declara: „Nimic din ce se aude acum dinspre capitalele europene, mai ales ţările baltice, precum şi Polonia şi Parlamentul European, nu este despre Alexandr Lukasenko, despre drepturile omului sau democraţie. Este vorba numai despre geopolitică (…) Ne îngrijorează încercarea de a profita de dificultăţile interne prin care trec Belarus, poporul belarus şi liderii săi pentru a se amesteca (în afacerile interne). Şi nu doar de a se amesteca, ci de a impune belaruşilor ordinea pe care actorii externi o consideră adecvată (…) ceea ce se întâmplă în Belarus este o problemă internă a acestei ţări (…) Considerăm că trebuie făcut tot ce este necesar pentru a crea condiţiile care să favorizeze menţinerea situaţiei în cadrul legal pentru a permite dialogul necesar”

În legătură cu grupul celor 33 de mercenari arestaţi pe teritoriul belarus, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a declarat: „Există insinuări potrivit cărora unele organizaţii trimit oameni pentru a destabiliza situaţia în Belarus. Este evident că aceasta nu poate fi adevărat în cazul nostru. Rusia şi Belarus sunt aliaţi, partenerii cei mai apropiaţi.”

Vladimir Putin în videoconferință cu membrii Consiliului de Securitate

După cum decurg lucrurile se pare că, înainte de a acţiona mai hotărât, Moscova aşteaptă să vadă mutările occidentului. Ca şi Trump, ocupat până peste cap cu campania electorală, cu pandemia şi cu protestele sociale de anvengură care se extind periculos, Putin are probleme cu revolta din regiunea Habarovsk, cu menţinerea sub control a pandemiei şi cu criza economică internă aflată în plină expansiune. Amploarea problematicii belaruse pare a-i deranja pe amândoi.

Ce poziţie a adoptat România?

De Rusia Albă, numită şi Bielorusia, devenită apoi Republica Belarus, ne desparte numai Ucraina. Având în vedere situaţia deloc liniştitoare de la linia de contact dintre NATO şi Federaţia Rusă, din punct de vedere geostrategic România se află la doar o aruncătură de grenadă. Între nordul teritoriului românesc şi sudul celui belarus sunt numai 500 Km. Mai puţin decât de la Bucureşti la Timişoara! Este firesc ca evoluţia situaţiei de acolo să fie urmărită cu atenţie de factorii responsabili de la Bucureşti pentru ca în funcţie de evenimente să putem lua la timp măsurile potrivite.

În acelaşi timp, ar fi normal ca poziţia oficilă a României să fie în acord cu aceea a partenerului nostru strategic. Despre reuniunea de urgenţă a Consiliului European dedicată situaţiei din Belarus şi despre declaraţia oficială a preşedintelui Consiliului, Charles Michel, Q Magazine a scris aici. Poziţiile oficiale ale Rusiei şi ale SUA sunt publice. Am găsit exprimate declaraţiile altor state, unele riverane, altele mult mai îndepărtate de Belarus. Nu am descoperit însă o poziţie oficială a MAE român, ci doar o îngrijorare mai mult personală decât oficială exprimată pe Twitter de ministrul român de Exerne. Inspirat probabil de unele notări ale preşedintelui Trump pe aceeaşi reţea socială, cu referire la Belarus, dl. Aurescu a notat câteva propoziţii în limba engleză, copiind aproape cuvânt cu cuvânt poziţia omologului său american.

„Am subliniat că fraudarea alegerilor prezidențiale, reprimarea violentă a protestelor și tratamentele inumane la care au fost supuși cetățenii reținuți nu pot fi lasate fără un răspuns din partea UE. Am solicitat încetarea imediată a violențelor și eliberarea persoanelor reținute ilegal. Am arătat că este necesară investigarea transparentă a tuturor abuzurilor, iar cei vinovați să fie trași la răspundere”, a spus președintele Klaus Iohannis într-o conferință de presă susținută în 19 august.

Totuși, pare că România nu este prea interesată de explozia de instabilitate cu consecinţe cel puţin tragice care se întâmplă la numai 500 de kilometri de graniţa noastră. Ciudat.

 Ce urmează?

Oprțiunile sunt multe pentru că există nenumărate variabile. Deşi pare greu de acceptat, cel puţin la nivelul datelor accesibile publicului larg, se pare că Rusia nu s-a hotărât încă pentru o reacţie decisivă dar, în acelaşi timp, nici nu este dispusă să admită pătrunderea adversarului în zona sa tradiţională de influenţă. De cealaltă parte, Occidentul nu va renunţa la oportunitatea facilitată de actualele tulburări ( la a căror dezvoltare pare a fi contribuit în aceeaşi măsură ca şi Rusia) pentru a umili încă o dată Kremlinul. Reacţiile dure ale Uniunii Europene şi declaraţiile neliniştitoare ale liderilor celor două state cu cea mai mare putere militară din Europa, complică şi ele elaborarea unei prognoze cât de cât viabile. Pentru moment, situaţia rămâne încertă. Există motive suficiente ca, în ciuda importanţei strategice a teritoriului belarus, obligate de situaţia internă incertă, ambele mari puteri să manifeste deocamdată o oarecare reţinere, fiecare aşteptând mutarea celeilalte. Este de aşteptat ca aceeaşi atitudine de expectativă atentă să fie adoptată şi de sateliţii lor.

Agitaţia liderului de la Minsk este normală. Firească este acuzarea interferenţelor externe şi luarea măsurilor interne de ordin militar. „Îi ordon ministrului Apărării să apere înainte de toate perla occidentală a Belarus, al cărei centru este la Grodno. Şi să ia cele mai stricte măsuri pentru a apăra integritatea teritorială a ţării noastre” declara președintele Belarusului sâmbătă, 22 august, aflat în zona Grodno unde au loc ample exerciţii militare.

Poziţia politică a preşedintelui Lukaşenco se află la răscruce, cu atât mai mult cu cât din postura sa atât de incomodă el sesizează ezitările celor doi mari. Tot mai mulţi sunt aceia care afirmă că pentru Lukasenko s-a încheiat cariera politică. Dacă nu imediat, în scurt timp el ar urma să fie înlăturat de la putere. Rămâne ca viaţa să le confirme sau să le infirme previziunile. Numai pace să fie!