Actual

UE nu recunoaște rezultatul alegerilor din Belarus

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ordonat miercuri guvernului să pună capăt tulburărilor în ţară şi să întărească frontierele, în a 11-a zi de proteste ale opoziţiei care contestă rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 9 august, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Nu trebuie să mai avem tulburări la Minsk. Oamenii sunt obosiţi şi cer pace şi linişte”, a declarat Lukaşenko, după o reuniune a Consiliului de Securitate din Belarus, potrivit informaţiilor transmise de agenţia de stat Belta.

„Majoritatea zdrobitoare a populaţiei este obişnuită să trăiască într-o ţară calmă şi trebuie să aducem din nou calmul în această ţară”, a adăugat el, pe fondul manifestaţiilor cotidiene ale opoziţiei.

El a ordonat, de asemenea, întărirea controalelor la frontiere „pentru a împiedica militanţi, arme, muniţii sau bani provenind din alte ţări să intre în Belarus pentru a finanţa revoltele”.

Lukaşenko a mai cerut armatei să acorde „o atenţie specială mişcărilor de trupe ale NATO pe teritoriul Poloniei şi al Lituaniei”, două ţări frontaliere cu Belarus. El a adăugat că aceasta nu trebuie “să ezite să dirijeze forţele armate şi echipamentele în direcţia mişcărilor lor”.

De asemenea, el a cerut guvernului „să se asigure de buna funcţionare a întreprinderilor” după ce opoziţia a lansat un apel la grevă urmat în mai multe industrii vitale pentru economia belarusă.

Declarat oficial învingător cu peste 80% din voturi la finalul alegerilor prezidenţiale contestate, Lukaşenko, la putere din 1994, se confruntă cu o presiune în creştere atât în Belarus, cât şi în străinătate. El a respins în mai multe rânduri ideea unei plecări de la putere.

UE nu recunoaște rezultatul alegerilor

Statele membre ale Uniunii Europene nu recunosc rezultatul alegerilor. Anunțul a fost făcut de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în cadrul unei conferinţe de presă la finalul unui summit al UE convocat pe tema situației din Belarus.

„Alegerile nu au fost nici corecte, nici libere şi nu au respectat standardele internaţionale. Nu recunoaştem rezultatele prezentate de autorităţile din Belarus” a declarat Michel.

„UE va impune în scurt timp sancţiuni asupra unui număr substanţial de indivizi responsabili pentru violenţe, represiune şi fraudă electorală”, a precizat Charles Michel.

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov a declarat miercuri că nu este nevoie de mediere externă în ceea ce privește protestele din Belarus și a acuzat puterile străine că folosesc criza să intervină în Belarus, relatează agențiile TASS și Interfax citate de Reuters.

Lavrov a declarat că declarațiile țărilor membre ale Uniunii Europene sunt motivate de geopolitică și că speră că opoziția din Belarus este pregătită să intre în discuții cu autoritățile.

Kremlinul a anunțat de asemenea că nu consideră că Belarusul are nevoie de ajutor militar rusesc sau de altă natură datorită protestelor ce durează de 10 zile.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a acuzat în cadrul unei conferințe de presă că puteri străine pe care nu le-a numit intervin în Belarus și a afirmat că asemenea imixtiuni sunt inacceptabile. Acesta a adăugat că situația din Belarus reprezintă o problemă internă care trebuie rezolvată intern.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a exclus o intervenție militară în Belarus.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top