Biblia sănătăţii femeii (editura Curtea Veche) este un ghid de sănătate unic, ce integrează medicina alternativă, remediile populare şi tehnicile de vindecare psihosomatice în tratamentul medical convenţional. Expune, de asemenea, strategii de prevenire a îmbolnăvirilor, pe care fiecare femeie ar trebui să le urmeze, de la controlul greutăţii şi exerciţii fizice până la îngrijirea pielii şi menţinerea echilibrului emoţional. Numeroasele recomandări şi remedii practice, aparţinând unor medici, nutriţionişti, instructori de fitness, psihologi şi altor categorii de personal medical competent, le oferă cititoarelor interesate informaţii utile despre: remedii provenite din medicina populară; cele mai bune strategii pentru sindromul premenstrual, contracepţie, sarcină, infertilitate, premenopauză, menopauză etc.; planuri esenţiale pentru ţinerea sub control a unor probleme majore de sănătate, cum ar fi boala cardiacă, hipertensiunea arterială, diabetul, cancerul şi osteoporoza; lista controalelor necesare pentru prevenirea bolilor sau detectarea unor probleme de sănătate aflate într-un stadiu incipient, tratabil; poveşti adevărate, citate motivaţionale şi trucuri de menţinere a sănătăţii oferite de nenumăraţi doctori.
Biblioteca nopţii
de Alberto Manguel, editura Nemira
Plecând de la Biblioteca din Alexandria, sortită pieirii, şi ajungând până la bibliotecile personale ale lui Charles Dickens şi Aby Warburg ori a Contelui Dracula, Biblioteca nopţii, o carte extrem de personală şi, în mod voit, lipsită de rigurozitatea unei sistematizări, pune în lumină rolul hotărâtor pe care îl au şi trebuie să îl aibă în continuare bibliotecile în civilizaţia noastră, ca muzee ale memoriei şi experienţei umane.
„Fiecare bibliotecă este exclusivistă, din moment ce selecţia sa de cărţi, oricât de vastă ar fi, lasă în afara pereţilor instituţiei rafturi nesfârşite de manuscrise care, din motive ce ţin de gusturi, cunoştinţe, spaţiu şi timp, nu au fost incluse.” (Alberto Manguel)












































