Mahomed Bazoum(dreapta) este președintele Nigerului din 2 aprilie 2021, de formație filosof.
Foto Twitter
Externe

Biden cere eliberarea președintelui Nigerului. Cine îl aude?

Preşedintele american Joe Biden a cerut joi „eliberarea imediată” a preşedintelui înlăturat al Nigerului, Mohamed Bazoum, reţinut săptămâna trecută de militarii aflaţi la originea loviturii de stat din ţara vest-africană, relatează AFP, potrivit Agerpres. Apelul lui Biden va rămâne, probabil, fără ecou, având în vedere că noul regim care se instalează la conducerea țării are susținerea mai multor țări vecine, dar mai ales a Rusiei. Și totuși, de ce este atât de important Nigerul?

„Fac apel la eliberarea imediată a preşedintelui Bazoum şi a familiei sale şi la prezervarea democraţiei cu greu cucerite în Niger”, a declarat liderul de la Casa Albă într-un comunicat publicat la împlinirea a 63 de ani de la proclamarea independenţei acestui stat. Foto FB

„În acest moment critic, Statele Unite sunt alături de populaţia Nigerului, respectând un parteneriat ce durează de decenii, înrădăcinat în valorile democratice împărtăşite şi susţinerea unui guvern civil”, se adaugă în comunicat.

„Nigerienii au dreptul de a-şi alege liderii. S-au exprimat în cadrul unor alegeri libere şi acest drept trebuie respectat”, a mai afirmat Biden în comunicatul care subliniază de asemenea importanţa parteneriatului dintre SUA şi Niger, vizitat în martie a.c. de secretarul de stat american Antony Blinken, care s-a şi întâlnit atunci cu preşedintele Bazoum.

Nigerul a devenit un aliat esenţial al Occidentului, mai ales al Franţei, care are staţionaţi în această ţară circa o mie de militari. Administraţia Biden are în vedere de asemenea un angajament sporit în Africa, pentru a contracara influenţele crescânde ale Chinei şi mai nou ale Rusiei, notează AFP.

SUA au o bază aeriană în centrul Nigerului, folosită pentru pilotarea de drone destinate combaterii şi supravegherii jihadiştilor. Pentagonul a anunțat că își va menține contingentul de cca o mie de soldați, indiferent de cererile juntei militare Foto DoD

După declanșarea violențelor, Nigeria, aflată sub influența americană, a oprit furnizarea energiei electrice către Niger, în timp ce mai multe organizații politico-economice africane, cu opțiuni prooccidentale, au anunțat că vor porni un război împotriva noului regim din Niger.

Noul lider autoproclamat al țării, generalul pucist Abdourahamane Tiani, șeful gărzii prezidențiale nigeriene, a fost la originea căderii lui Mohamed Bazoum, ținut captiv timp de patru zile. Video FB

Deși inițial mai multe țări europene și-au exprimat disponibilitatea de a participa la o misiune de pace în Niger, după avertismentul transmis de oficialii Algeriei, dar și ai altor țări vecine, potrivit cărora vor intra în conflict dacă vreo țară din afară intervine în evenimentele nigeriene.

De ce este important Nigerul

Africa a fost importantă din toate timpurile atât pentru Lumea veche, prin sclavii proveniți de aici, cât și pentru Lumea Nouă, prin materiile prime ieftine de pe continent. Acesta a fost motivul principal pentru care Franța și Imperiul britanic au colonizat mai multe teritorii arficane.

Nigerul este o țară esențială pentru cele 56 de reactoare funcționale ale Franței, datorită importurilor de uraniu. 25% din uraniul care provine din Niger este destinat Uniunii Europene.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top