“Domnul preşedinte a avut o altă opţiune la Convenţia PDL, uneori şi-a manifestat-o cu multă duritate, ceea ce nu mi-a căzut chiar foarte bine la momentul respectiv. Dar eu nu mă pot supăra niciodată pe domnul preşedinte, pentru că dacă n-ar fi fost, noi nu ştiu dacă mai existam”, a subliniat Blaga, la B1Tv.
El a adăugat că Traian Băsescu a avut inclusiv “darul” de a-l pune pe fiecare “la locul potrivit”.
Blaga a povestit şi despre momentul în care i s-a propus să preia şefia Senatului. El a menţionat că Emil Boc i-a cerut punctul de vedere, la sediul partidului, duminica dinaintea desemnării ca preşedinte al Senatului, adăugând că a fost de fapt propus de colegii senatori PDL.
“În ziua alegerilor, am avut o discuţie cu şeful statului, luni am avut o discuţie cu domnul preşedinte, dar nu a fost numai o discuţie a mea şi a domnului Berceanu cu domnul preşedinte, a fost o discuţie a domnului preşedinte cu toţi cei care reprezentau la acel moment PDL în conducerea Senatului”, a explicat Blaga, menţionând că la întâlnire au participat şi Alexandru Pereş, şi Petru Filip.
El a povestit că s-a discutat despre bunul mers al Senatului şi despre asigurarea majorităţii pentru trecerea legilor organice, având în vedere raportul strâns putere-opoziţie. “N-am avut o discuţie despre nominalizarea mea”, a completat senatorul PDL.
Vasile Blaga a fost întrebat dacă este mirat de susţinerea noii echipe a conducerii PDL pentru preşedinţia Senatului. “Nu m-a surprins, pentru că relaţiile au fost în continuare foarte bune şi după Convenţia Naţională cu echipa care conduce partidul (…) Relaţiile au continuat să fie foarte bune. Este adevărat că în seara de după prima zi de Convenţie preşedintele Boc mi-a propus funcţia de secretar general, nu am acceptat dintr-un motiv: am considerat ca întreaga echipă pe care şi-o doreşte să fie lângă domnia sa pentru că mie nu-mi trebuie funcţie în partid ca să fac ce trebuie pentru partid”, a afirmat el.
Democrat-liberalul a menţionat că, după alegerile pentru conducerea PDL, nu a dorit să aibă ieşiri publice. “Cu voia, câteva luni de zile nu am avut aparţii publice tocmai pentru a nu fi speculat fiecare cuvânt pe care îl spun. Nu vreau să aduc atingere acestui partid pe care-l iubesc foarte mult”, a explicat fostul secretar general al PDL.
“A da în partid sau a lăsa senzaţia că dau în partid mă doare foarte mult, e ca şi cum ţi-ai da foc la propria casă, nu pot să fac lucrul ăsta. Am avut discuţii continue, şi cu Boc, şi cu toţi ceilalţi din conducerea partidului, au fost de multe ori contradictorii, în special vizavi de paşii pe care-i avem de urmat şi faţă de anumite rămâneri în urmă în pregătirea tehnică de anul viitor”, a povestit Blaga.
El a remarcat că, în 2007, cu un an înainte de alegeri, existau deja analize sociologice serioase pe fiecare judeţ în parte, ceea ce nu se întâmplă acum. “N-a fost un reproş, a fost o aducere aminte”, a subliniat Blaga. Democrat-liberalul a comentat şi că sunt “semne de întrebare” în judeţe în care PDL stătea foarte bine.
Fostul secretar general a mai adăugat că un reproş făcut conducerii PDL este lipsa deschiderii comisiilor de specialitate ale partidului către oameni din afara partidului, cu anumite competenţe.
În privinţa candidaturii la Bucureşti a PDL, Vasile Blaga a remarcat, din nou, o anumită întârziere. ” Cred că în februarie este termenul ultim, nu trebui să ajungem aproape de iunie. Acum eram deja la limită dacă alegerile erau în iunie”, a comentat el. Senatorul PDL a evitat însă să dea un nume de candidat pentru Primăria Generală, chiar dacă a menţionat că are o opţiune.
Întrebat dacă este interesat de vreo funcţie în partid, Blaga a răspuns că PDL are secretar general, iar lui nu-i trebuie funcţie, fiindcă are respectul colegilor.















































