Boc a fost întrebat în cadrul conferinţei de presă de după preluarea atribuţiilor de ministru interimar al Muncii, dacă şi cât plăteşte statul paguba FNI. "
După datele pe care le am, AVAS-ul a plătit sau este în curs de a plăti în jur de 100 de milioane de euro ca şi pagube pentru cei de la FNI.Vreau să spun că aceşti bani se plătesc din bugetul statului.Aceşti bani au fost şi sunt plătiţi prin intermediul unei instituţii care este AVAS-ul. Şi mai există pe rol procese judiciare care s-au finalizat cu sentinţe definitive (sic!) şi care obligă statul român la plata a altor sute de milioane de euro pentru greşelile de la FNI.Deci, cu alte cuvinte, bani care ar fi trebuit să vină în bugetul ţării la salarii şi pensii s-au dus pentru a plăti păgubiţii de la FNI, pentru a plăti greşelile în administrarea acelui Fond. Şi repet, e vorba, numai de la AVAS, de aproximativ 100 de milioane de euro", a răspuns el.Senatul a adopxat pe 31 martie un proiect de lege iniţiat de Guvern prin care bugetul AVAS nu va mai putea fi executat silit, în vederea acordării despăgubirilor, în special către creditorii FNI, aceste despăgubiri urmând a fi plătite exclusiv din veniturile proprii ale instituţiei.
Legea prevede că această măsură este una temporară, până la data de 31 decembrie 2013, în condiţiile în care AVAS acuză fapxul că activitatea instituţiei este blocată din lipsă de fonduri. "Conturile AVAS sunt blocate în integralitatea lor şi nu pot fi efectuate niciun fel de plăţi ca urmare a propririlor instituite de executorii judecătoreşti în temeiul unor titluri executorii", se arată în expunerea de motive a Guvernului, care precizează că toţi banii din bugetul AVAS sunt opriţi de către Trezoreria Statului. În acest condiţii, Guvernul propune executarea obligaţiilor de plată ale AVAS din veniturile bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare şi valorificare a activelor statului, restul bugetului de la stat să fie utilizat pentru funcţionarea instituţiei, care nu va mai putea fi executat silit prin hotărâri ale instanţei.Senatul este prima Cameră sesizată.Fostul director al Gelsor, Nicolae Popa, a fost adus în România în noapxea de joi spre vineri de o escortă a Poliţiei Române – Biroul Naţional INTERPOL, după ce, conform unui comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Interpol Bucureşti a fost informat, la data de 2 decembrie 2009, de Interpol Jakarta cu privire la arestarea urmăritului internaţional pe teritoriul Indoneziei.Pe numele omului de afaceri, în ianuarie 2002, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea de infracţiuni economice, iar în iunie 2009 un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, fiind condamnat la 15 ani închisoare şi, în solidar cu părţile responsabile civilmente, persoane fizice şi persoane juridice, la plata despăgubirilor către părţile civile constituite, la nivelul sumelor efectiv investite, indexate cu rata inflaţiei.











































