Bancherul Bogdan Baltazar a murit în această dimineaţă la Spitalul Elias din Capitală.

Featured

Bogdan Baltazar a murit

Fostul preşedinte BRD avea 73 de ani şi suferea de cancer.

Bogdan Baltazar a preluat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al BRD – Groupe Société Générale în 1998, el renunţând la acest post în octombrie 2004.

Fostul consilier financiar s-a afirmat în viaţa publică şi politică imediat după 1989. În iunie 1990 a fost numit secretar de stat la Guvernul României. Până în iulie 1991, Baltazar a condus Departamentul Informaţiilor Publice şi a fost primul purtător de cuvânt al guvernului Roman.

Plecarea din structurile guvernamentale l-a introdus în lumea finanţelor internaţionale. Timp de cinci ani, Baltazar a fost consilier superior, coordonator al grupului pentru România în Centrala Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – Londra. La BERD a fost şef de proiect pentru principalele programe de finanţare-restructurare derulate de bancă în România.

Revenit în politică în 1996, când a răspuns de campania prezidenţială a lui Petre Roman, Baltazar este numit la începutul lui 1997 în funcţia de vicepreşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top