Ilie Bolojan, prin limitarea transportului studenților, a creat „obstacole în privința participării studenților la stagii de internship și de practică, schimburi de experiență sau oportunități de învățare non-formală desfășurate în alte localități față de centrul universitar în care aceștia studiază, precum și pentru participarea la diverse manifestări artistice, culturale, sportive sau științifice, organizate în diferite orașe”
Foto: gov.ro
Actual

Bolojan a redus cheltuielile bugetului cu 0,0021% limitând transportul studenților

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Guvernului și Parlamentului României abrogarea prevederilor Legii nr. 141/2025 care limitează aplicarea reducerii de 90% a transportului feroviar pentru studenți, se arată într-un comunicat de presă. Potrivit ANOSR, măsura a redus cheltuielile bugetului de stat doar cu 0,0021% în anul 2025, în comparație cu impactul financiar și social avut în rândul tuturor studenților din țară.

Solicitarea vine pe fondul analizării de către ANOSR a impactului măsurii în raport cu cheltuielile bugetului de stat, reprezentând doar 0,0021% în anul 2025. 

ANOSR a înaintat Autorității pentru Reforma Feroviară (ARF), în data de 29.12.2025, o adresă în baza Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public pentru a solicita datele legate de contravaloarea călătoriilor efectuate de către studenți cu reducerea de 90% pentru perioada ianuarie – decembrie 2025 – perioadă în care reducerea de 90% a fost aplicată doar pe ruta centru universitar – domiciliu, în urma măsurilor de austeritate – suma reprezentând 179.849.993,53 lei (179 milioane lei), cu doar 14.645.356,47 lei (14 milioane lei) mai puțin decât contravaloarea călătoriilor efectuate în anul 2024, perioada ianuarie – decembrie, care au fost în valoare de 194.495.350,00 lei (194 milioane lei).

ANOSR a lansat inclusiv la începutul anului 2025 o analiză care evidenția impactul subvențiilor acordate studenților pentru transportul feroviar asupra bugetului de stat, sumele reprezentând sub 0,01% în fiecare an din perioada 2017-2024. Totodată, reiterăm faptul că măsura adoptată de către Guvernul României reprezintă un regres considerabil în ceea ce privește asigurarea echității sistemului de învățământ superior.

Această facilitate acordată studenților a fost acordată fără o limitare în ceea ce privește ruta disponibilă începând chiar cu Legea învățământului nr. 84/1995, măsura fiind, așadar, una fără precedent.

ANOSR a evidențiat în nenumărate poziții modul în care introducerea acestei limitării a creat diverse obstacole în privința participării studenților la stagii de internship și de practică, schimburi de experiență sau oportunități de învățare non-formală desfășurate în alte localități față de centrul universitar în care aceștia studiază, precum și pentru participarea la diverse manifestări artistice, culturale, sportive sau științifice, organizate în diferite orașe. De asemenea, măsura a generat impedimente inclusiv în utilizarea aplicației pentru obținerea biletelor online. Mai mult decât atât, aproximativ 55.000 de persoane au semnat petiția: Scoateți trenulețul din ordonanță!, inițiată de către ANOSR pentru a atrage atenția asupra problematicii generate de către adoptarea măsurii de limitare a transportului studenților.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top