Actual

Bute a scăpat de suspendare. Când se întoarce în ring

Boxerul român Lucian Bute, fost campion mondial la supermijlocie, a scăpat de suspendare după ce Comisia de box a Districtului Columbia a acceptat explicațiile testului pozitiv din 20 aprilie, după meciul egal cu Badou Jack, și poate urca din nou în ring în 2017, relatează presa canadiană.

Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat chiar după meciul cu Badou Jack din data de 30 aprilie, desfășurat la Washington.

Meciul, pentru titlul WBC la categoria supermijlocie, s-a terminat cu un rezultat de egalitate după 12 reprize, dar suedezul de origine gambiană și-a păstrat centura de campion. Doi dintre arbitrii-judecători au dat un scor de 114-114, în timp ce al treilea l-a văzut învingător pe Jack, cu 117-111.

Substanța interzisă la care a fost depistat Bute este ostarină (enobosarm), cu efecte similare celor ale steroizilor anabolizanți. Ostarina figurează încă din ianuarie 2008 pe lista produselor interzise de Agenția Mondială Antidoping, potrivit Realitatea.net.

Bute (în vârstă de 36 ani) a fost campionul mondial IBF al categoriei din 2007 până în 2012, interval în care și-a apărat centura de 9 ori. El are în palmares 32 de victorii (25 KO), un meci egal și 3 înfrângeri la profesioniști.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top