CT Popescu e de părere că CCR a comis un atentat la siguranța națională
Foto: Facebook
Actual

C.T. Popescu: Ce va face președintele în fața acestei ticăloșii a CCR?

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că CCR a comis un atentat la siguranța națională prin decizia de astăzi.

Într-o postare pe Facebook, cunoscutul jurnalist interpretează decizia CCR ca fiind un îndemn „călduros” la „adunatul de averi prin infracțiune de către persoanele cu funcții în stat.

De asemenea, Popescu se întreabă ce va face președintele Nicușor Dan după această „lovitură sub centură” a CCR.

„Atentat CCR la siguranța națională

Corupția este un risc de siguranță națională. Curtea Constituțională a României tocmai ce a comis un atentat la siguranța națională: declarațiile de avere ale funcționarilor publici, demnitarilor și rudelor lor apropiate nu mai sunt publice. Sunt depuse în circuit închis la ANI. Adică ținute departe de ochii presei și ai simplilor cetățeni.

Astfel, CCR îndeamnă călduros la adunatul de averi prin infracțiune de către persoanele cu funcții în stat.

Combaterea corupției, din care Președintele Nicușor Dan a făcut un punct principal în programul său de campanie, primește astfel o lovitură dură sub centură. Ce va face președintele în fața acestei ticăloșii a CCR, servită pe tavă suvernaliștilor?”, a scris C.T.Popescu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top