CA-N CER, (așa și) pe pământ…

Nu al meu. Al Pacientei X. Îl întrebasem dacă tratamentul cu citostatice nu va afecta alte organe sănătoase, în drumul lui până la tumoare. Eram singura din acel birou, decorat cu var alb și diplome, care mai putea vorbi.

De aici au început căutările, zbaterea și întrebările retorice. Pășești în Infern, trăgând după tine un verdict sec și impersonal, care ți se lipește de pleoapa superioară, pe dinăuntru, ca să nu uiți ce ți se întâmplă nici măcar când dormi. În România sunt aproape 100.000 de bolnavi de cancer, oameni care știu despre ce vorbesc, și tot atâtea rude și prieteni care le spun, cu juma’ de gură, că „o să fie bine”.

Lungul drum catre tratament

Pacienta X a fost repartizată la Spitalul „Sf. Luca”, în Berceni. Din stradă se simțea miros de suferință. Am intrat, am căscat gura vreo 10 minute la fotografiile optimiste prin culori și zâmbete false (doar-doar oi uita că nu ai venit pentru un detartraj), am întrebat de unde putem obține niște informații și am stat. Doamna de la Informații avea cu totul alte treburi, mai puțin să ofere… informații. Ne aflam în aripa geriatrică. Prin fața noastră zburdau doctori și asistente, în perfectă antiteză cu suferinzii care mergeau în slow motion și din care puteai vedea cum se scurge viața la fiecare pas. Suntem îndrumate într-un final către o ușă din stânga. „Tratamente paliative”, așa era botezată ușa, mă face să îngheț. În spatele meu aud vocea unui domn, sprijinindu-se de nepot: „Măi tataie, mie nu-mi sună bine asta cu «paliative»”. Am vrut să-i răspund eu că nici mie, pentru că nepotul vorbea la telefon, dar am tăcut. Și Pacienta tăcea.

Fumatul este principalul factor de risc

Cancerul pulmonar este cel mai răspândit la noi în țară. Numărul bărbaților loviți de această boală este cu 30% mai mare decât al femeilor, potrivit Institutului Oncologic. Fumatul constituie un risc major. Pacienta X fumase de la „Snagov” și „BT” încoace, până acum vreo zece ani, cam un pachet de țigări pe zi. Asta până să treacă la varianta lor „light”, când rădea aproape două. Asta-i șmecheria, inhalezi mai puțin gudron și nicotină, aprinzi mai multe țigări. Nevoia organismului de a acumula acele substanțe este constantă. Sunt destui aceia care se îmbată cu tutun chior!
O veste „mortală” vine și de la Organizația Mondială a Sănătății, care a constatat că se moare mai des din cancer, decât din SIDA, tuberculoză sau malarie. Sunt sigură că Pacienta X ar fi „preferat” tuberculoza, din „meniul” de mai sus. Dar nu a întrebat-o nimeni, așa că a început tratamentul gratuit cu citostatice. Miercurea se prezenta la spital, i se făceau analizele, era internată într-un salon cât bucătăria mea și i se monta perfuzia cea dătătoare de speranțe, dar hulpavă de apetit, chef de viață și podoabă capilară. Nu exagerez deloc când spun că, în fiecare zi de miercuri, mă scruta, dintr-un salon sau altul, licărul unei lumânări aprinse în memoria celui care a ocupat un pat. Poate că se întâmpla asta zilnic, doar că nu eram noi pe-acolo să înregistrăm. Uneori mă întrebam cum de nu mă îmbolnăvesc și eu, spectator la piesa asta tragică!

Nimeni nu trebuie sa renunte! Usor de zis…

După vreun an de tratament săptămânal, Pacienta X vroia să renunțe. Toți vor, la un moment dat, să tragă cortina. Nu mai poți să suporți mirosul combinat de medicamente, mâncare fiartă și pamperşi folosiți. Este greu și tulburător pentru o ființă să asiste la propria-i degradare, la umilințele de tot soiul din partea statului prea sărac, a medicilor prea imunizați, a asistentelor robotizate, a oamenilor dezumanizați. Cancerul e o boală scumpă. Te face să-ți vezi limitele cu viteza unui Polaroid.

Tratamente scumpe pentru o tara saraca

Medicamente clasice în tratarea cancerului, ca Metrotrexat-ul și 5-Fluorouracil, nu există în farmacii. Sunt prea ieftine și profitul prea mic, așa încât companiile farmaceutice nu-și bat capul cu ele. Iar Guvernul nu-și bate capul cu medicamentele. Nu are oricum pârghiile necesare prin care să-i oblige pe acești coloși ai leacurilor moderne să importe și ce avem noi nevoie, nu doar ce vor ei să vândă. La Casa de Asigurări de Sănătate București se strâng aproape 50% din dosarele bolnavilor din toată România. Suntem singura țară din Europa care, întocmai ca marile case de modă pariziene, are listă de așteptare. Pentru că nu poți beneficia de tratamentul ieftin, pentru că el nu există pentru români, aștepți să te facă bine unul scump, cu molecule speciale din S.U.A., Elveția sau Franța. În prezent, sunt între 2.500 – 3.000 de suflete pe această listă. Și nu prea au timp, asta-i problema!

Pacientii au drepturi, doctorii au dreptate

Doctorii nu vorbeau cu Pacienta X. Nu prea vorbeau nici cu mine, dar asta n-ar fi fost așa grav. Până într-o zi! Încercasem de câteva ori să port o conversație, în numele prietenei mele, cu doctorul care o avea în evidență. Mereu ocupat, mereu pe fugă. Iritat pesemne de perseverența mea, m-a tras în spatele tejghelei unei recepții și mi-a arătat un dosar: „Vedeți? Ăsta e dosarul lui X! Vedeți cât e de gros? Alții nu apucă să facă nici măcar 10 file!”… Eram o statuie vie, plină de foc și pară în interior, dar paralizată la exterior. Ăsta era răspunsul unui doctor școlit ani buni, depunător de jurământ și bla, bla! Și nu vroiam să știu decât în ce stare se mai afla X.
Am două vești proaste pentru medicii colerici – 1. Acum știu ce articol încalcă din Codul de Deontologie Medicala (Art.3. Respectul demnității ființei umane – În toate situațiile, actul profesional în oricare formă sau modalitate s-ar desfășura, se va face cu respectarea strictă a demnității umane ca valoare fundamentală a corpului profesional) și 2. Centrul Internațional de Cercetare a Cancerului a făcut public un studiu care arată că în 2030 vor fi 20,3 milioane de bolnavi de cancer la nivel mondial, cu 50% mai mult față de anul 2008. Deci, mult calm, vă implor! Pentru cei trist și greu încercați si pentru minunata breaslă din care faceți parte.

Suferinţa şi impotenţa din spitale

Merg pe coridorul spitalului. Mă îndrept, a câta oară, spre salonul prietenei mele. Noroc că picioarele știu deja drumul, pentru că mintea mea refuză în continuare să accepte locul în care mă aflu. Îmi atrage atenția o ușă întredeschisă din care răzbate un întuneric morbid. Mă opresc să trag cu ochiul. Într-un salon privat, cu draperiile trase, fără pic de aer proaspăt, doarme în brațele lui Morpheu, zeul visurilor, un tânăr de vreo 20 de ani. Este cât patul de lung, dar pe sfertul lui în dimensiune. De pe un scaun îl veghează mama. Mă intuiește în prag și se întoarce către mine. Îmi venea s-o rup la fugă, dar era prea târziu. Pășim împreună pe coridor, spre baie, unde vroia să spele o batistă. În cutele de pe față i s-au adunat toate țipetele, toate vaietele sfâșietoare pe care nu le poate elibera. „Cum e posibil, domnișoară, ca eu să fiu bine merci și el… în camera aia? Am vândut o casă și două mașini și-am distrus tot, mai puțin cancerul. Toate organele îi sunt atinse… ” Schițez un „e nedrept” imbecil si impotent, o conduc în tăcere la salon, apoi intru la X. Cu apă plată, atât îi mai permit trupul și voința.
Sunt ipocrită. Îmi aprind o țigară în parcul spitalului și citesc, dintr-o broșură, că rata mortalității în România este de 10 ori mai mare decât în alte țări. Datele epidemiologice şi experimentele arată că riscul de cancer pulmonar este mai puţin ridicat la fumătorii de pipă şi de ţigări decât la fumătorii de ţigarete, oferindu-se ca explicaţie faptul că primii nu inhalează fumul. În schimb, cancerul de gât şi laringe este mai frecvent. Dar, se mai bat pentru “podium” și cancerul de col uterin, cel de sân, de piele etc.

Triste amintiri…

Nu mai știu nimic de tânărul din salonul întunecat.
Tumoarea prietenei mele a intrat în regresie, adică începuse să cedeze atacului citostaticelor. Dar, după doi ani de război în câmp deschis ( strategie pe care o desfide orice militar), mereu vizată, veșnic în bătaia puștii, X s-a predat. „A suferit complicații”, mi-a spus medicul, extras pentru o secundă din „echipamentul” de protecție.
Cu alte cuvinte, salvase casa, dar mobila era scrum…
Pe la 1600 î.e.n., egiptenii descriau tratamentul cancerului prin două cuvinte – „nu există”. În secolul XXI, specialiștii susțin cu voce tare că orice tip de cancer se poate vindeca, mai ales dacă e depistat în fază incipientă. Orice tuse suspectă, orice stare ciudată, orice umflătură, oriunde ar fi localizată, trebuie „conduse” la medic. Chiar la doi! Sunt supraviețuitori ai Infernului, acei „aleși” să trăiască experiența dublei nașteri pe Pământ, care recunosc că abia a doua părere medicală a fost cea corectă. Există viață după cancer!
Mărturiile mele sunt reale și s-au întâmplat în 2010.