Călătoria mea cu Radu Vasile

Avea o relație apropiată cu directorul ziarului, Sorin Roșca Stănescu, şi cred că a transferat simpatia şi asupra mea.

Era un om extraordinar. Cu o sinceritate uneori brută, fără sofisticării sau fineţuri diplomatice, paradoxal… ascundea în sine metaforele poeziei şi sensibilitatea poetului camuflat în om politic.

A condus Executivul într-o perioadă tulbure în care trebuia să armonizeze nu doar economia cu reformele structurale, ci şi personalitățile diferite ale membrilor Cabinetului său. Deși reprezenta PNŢCD, avea capacitate transpartinică, având relații amicale cu lideri din toate partidele.

De multe ori, discuţiile mele cu Radu Vasile debutau cu actele normative aflate pe ordinea de zi şi sfârşeau cu ce cărţi am mai citit şi ce scriitori contemporani am mai descoperit. Mă prefera întotdeauna celorlaţi jurnalişti şi pentru că împărtăşeam aceeaşi dragoste pentru poezie. Dacă eu am publicat un volum la 16 ani, el a făcut-o mai ales în ultima parte a vieţii lui.

Imaginea lui se va suprapune mereu în memorie cu prima mea vizită în Israel, cu momentul în care l-am cunoscut pe Benjamin Netanyahu, când m-am rugat pentru prima dată la Mormântul Sfânt şi am urcat Golgota. Ne-am revăzut ocazional şi după anii prim-ministeriatului şi-mi spunea mereu că mă prețuiește atât de mult pentru tot ceea ce sunt şi ce am construit profesional, dar mă şi avertiza cu un umor pe care i l-am admirat întotdeauna, oarecum părintește, ca „sunt şi frumoasă, şi deșteaptă, şi că mă voi mărita greu!”. Retragerea lui de pe scena politică a anemiat PNŢCD-ul care s-a destructurat în lupte fratricide.

A plecat un mare om şi vă spune asta cineva care l-a cunoscut… Dumnezeu să-l primească în Rai!