Când lumea va fi condusă de Nicușori și Clotilde

În noua arhitectură globalistă, „elita” plănuiește să transforme primarii într-o clasă aparte de super-cetățeni, o interfață între populație și corporațiile care vor să conducă planeta.

Contextul apariției „clasei primarilor”

În 1992, a fost lansată „Agenda 21” la Rio de Janeiro. În 1998, Fundația Națiunilor Unite devine sponsor al „Agendei 21” pentru dezvoltare sustenabilă, unde îi regăsim ca parteneri pe cei de la Fundația Rockefeller, Bloomberg, Johnson&Johnson, Pfizer.

În anul 2000, se lansează GAVI (Vaccine Alliance) care promovează vaccinurile împotriva a 17 boli infecțioase. Este data la care apare oficial Bill Gates în poveste, care va începe să participe și la Forumul Economic Mondial de la Davos. GAVI are câțiva parteneri importanți, dincolo de Bill and Melinda Gates Foundation, anume Banca Mondială, OMS și UNICEF. Aceste entități au și sprijinit campaniile de vaccinare derulate de Bill Gates în state din Africa și Asia, închizând ochii în fața numeroaselor probleme generate.

În 2010, Fundația Rockefeller și Global Business Network prezintă „Scenarii pentru viitorul tehnologiei și dezvoltării internaționale”, inclusiv scenariul #lockstep și #hackattack. Discuția era despre lockdown-uri și atacuri cibernetice!

În 2014, apare publicația Băncii Mondiale privind programele de revenire după dezastre #BuildBackBetter, iar în 2016 se trece la elaborarea „Agendei 30 – privind dezvoltarea sustenabilă”. Concomitent, apare și cartea lui Klaus Schwab despre „A patra revoluție industrială”.

Momentul este esențial, căci aici sunt dezvoltate principiile viitoarei societăți globale, unde rolul statelor este, chipurile, preluat de orașe, conceptul fiind botezat inițial „global government”. Un fel de guvernare globală/locală.

În 2017, așadar cu doi ani înainte de povestea COVID-19, apare CEPI – Coaliția pentru inovații și pregătire pentru epidemii. Primele investiții sunt făcute de Bill and Melinda Gates Foundation, Welcome Trust, Norvegia, Japonia și Germania, fiind vorba despre promovarea vaccinărilor.

În 2018, GAVI și programul de distribuire a vaccinurilor devine partener cu Centrul pentru a patra revoluție industrială, iar ONU și Banca Mondială devin parteneri ai „Agendei 30”. Tot în 2018, se naște SDG Media Compact, unde SDG înseamnă „Sustainable Development Goals” adică obiective de dezvoltare durabilă. SDG Media Compact încearcă să „inspire” companiile media și de divertisment din întreaga lume pentru a-și aloca resursele pentru a promova obiectivele de dezvoltare durabilă. Vorbim despre presă, televiziune, cinema și restul componentelor pe orizontală, canalizându-și eforturile întru spălarea creierelor.

La fel, în 2018, se naște și Parlamentul Global al Primarilor, în colaborare cu OMS, Banca Mondială și Forumul Economic de la Davos.

În 2019, încă înainte de izbucnirea pandemiei, Națiunile Unite și Forumul de la Davos își anunță cooperarea în implementarea „Agendei 30” și publică raportul privind pregătirile globale referitor la urgențele medicale. Apoi, are loc „Event 201”, o exersare a „pandemiei”, la care participă cei de la Davos, Fundația Gates și Centrul John Hopkins.

Klaus Schwab își publică tot atunci „Davos Manifesto” și „Capitalismul părților interesate” care postulează preluarea întregii planete de către corporații, care ar urma să se ocupe definitiv de viața de zi cu zi a omenirii.

De la Ben Barber la Emil Boc

Dr. Benjamin Barber a fost un politician și un teoretician care, inițial, era preocupat de chestiuni precum democrația participativă și feminismul, fiind consilier al lui Bill Clinton, dar și al dictatorului libian Muammar Gaddafi. Adept al comunitarianismului, Barber a scris în 2013 cartea „If Mayors Ruled the World” („Dacă primarii ar conduce lumea”). În 2016, înainte să moară, a fost demascat de Project Veritas, implicat în diverse jocuri murdare împotriva republicanilor, încercând să sprijine campania candidatei Hillary Clinton pentru președinția Statelor Unite.

După apariția cărții despre primari, diverși experți au început să discute ideea unei platforme globale de guvernanță care să valorifice puterea colectivă a orașelor. Dar ce spune cartea?

În fața celor mai periculoase provocări ale timpului nostru – schimbările climatice, terorismul, sărăcia și traficul de droguri, arme și oameni – națiunile lumii par a fi paralizate. De jurisdicții, de instituții vechi de sute de ani. Problemele sunt prea mari, prea interdependente pentru statul-națiune. Teza lucrării este că interdependența este incompatibilă cu statul național care vrea să fie independent sau vrea să-și conserve suveranitatea.

Statul național, cândva cea mai fericită speranță a democrației, este astăzi disfuncțional din punct de vedere democratic și perimat. Orașele și primarii care le conduc pot face însă o treabă mult mai bună, consideră autorul. În fond, Roma e mai bătrână decât Italia, Istanbulul,  decât Turcia.

Barber enumeră o serie de așa-zise „calități unice” pe care le împărtășesc orașele din întreaga lume: pragmatism, încredere civică, participare, indiferență față de granițe și suveranitate și o înclinație pentru existența în rețea, creativitate, inovație și cooperare. Rămâne un mister de ce statul ar fi incomodat de cooperare sau de participare…

Barber consideră că primarii orașelor, individual sau în comun, răspund la problemele transnaționale mai eficient decât statele-naționale înglobate în lupte ideologice și rivalități suverane. Desigur, și acest aspect este perfect discutabil.

Creionând profiluri ale unei duzini de primari din întreaga lume – „curajoși, excentrici” (Mike Bloomberg e unul dintre aceștia) – cartea prezintă o nouă viziune a guvernării pentru secolul XXI. Barber susține că orașul este cea mai bună speranță a democrației într-o lume globalizată și „marii primari” demonstrează deja că așa este.

Din nou, logica este șchioapă din multe privințe. Iar pe lista „marilor primari” regăsim (evident) edili care împărtășesc linia ideologică neomarxistă, „progresistă”, de extremă stânga.  Poate că pentru o mai bună înțelegere, ideile lui Barber ar merita puse în contextul globalist. Astfel, odată cu desființarea statelor, guvernelor, parlamentelor, agențiilor guvernamentale, departamentelor etc. și a întregii infrastructuri statale – ambasade, vămi etc – cele care ar lua deciziile majore ar fi corporațiile.

Exact ca la jocul de Monopoly, acestea stau în jurul „tablei” și își cumpără sau vând nu căsuțe din plastic, ci țări și orașe. Cu toate problemele sau atuurile pe care acestea le au. Pentru că nicio corporație nu își dorește să scoată castanele din foc cu propriile mâini și pentru a exista și un țap ispășitor, cea mai convenabilă formulă pentru o interfață între corporație și populația urbană rămâne, în mod evident, primăria.

Nu este vorba aici despre orice primărie, ci despre o instituție „pe steroizi”, scăpată și ea din chingile statului, din corsetul legislativ, de sub controlul parlamentar sau guvernamental! Adică, o concepție oarecum similară cu primăria din visele eternului Emil Boc.

Emil Boc întrupează perfect imaginea primarului din orașul totalitar, distopic, davosian, cu proiecte megalomanice – Someș cu apă de-o palmă, dar cu proiecte de a-l face „navigabil”; metrou absolut inutil la o populație de 300.000 de suflete, care să dubleze liniile de tramvai pe o dispunere V-E; parcuri în păduri; centuri de autostradă de nicăieri spre niciunde etc.

Pentru că primarul este ales și de dragul păstrării unei aparențe democratice – cel puțin, acesta va apela în permanență la importul de populație, cum de altfel se și face la Cluj de ani buni. Pentru asta există propaganda neîntreruptă despre „orașul de 5 stele”, „orașul cu cel mai bun aer din Europa”, „orașul Untold-ului”, „cel mai important centru medical și universitar”, „orașul cu cea mai ridicată calitate a vieții” etc.

O altă fericită coincidență face ca un alt proiect al Băncii Mondiale să se nimerească și aici ca o mănușă: proiectul orașelor magnet! Coincidență, eufemistic, evident!

Privind coperta lucrării „Orașe-magnet. Migrație și navetism în România” elaborată de Banca Mondială, ne lovește imaginea familiară a centrului Clujului, în prim plan fiind Palatul Rhédey, iar în față, puzderie de lume, bicicliști, pietoni, ba chiar și un tramvai încercând să își facă loc ca să ajungă spre zona pietonală.

Dacă în ceea ce privește migrația interjudețeană din Transilvania s-ar putea spune că există o oarecare concordanță cu tezele sau proiectele Băncii Mondiale, iată că în ceea ce privește migrația dinspre Moldova, Boc a reușit să depășească „planul cincinal”.

Banii rezultați din vânzarea unui apartament de la Bârlad se topesc suficient de repede pe chiriile exorbitante de la Cluj sau alimentele care pot avea prețuri duble față de alte orașe. Ceea ce produce deja o categorie de indivizi care nu au nicio proprietate, nicio rădăcină, umblă cu mască și se vaccinează pentru că așa li se spune, dar sunt deplin fericiți pentru că și-au dobândit super-statutul de locuitori ai orașului de 5 stele! Suficient cât să-l voteze pe Boc primar de câte ori candidează.

Primarii acaparează statele naționale

Mai mult de jumătate din populația lumii trăiește în orașe, iar până la mijlocul secolului este de așteptat ca mai mult de două treimi să reprezinte populația urbană. Altfel spus, până în 2050, se estimează că 2,5 miliarde de oameni se vor muta la oraș.

Lumea urbanizantă înseamnă, deocamdată, faptul că orașele contribuie din ce în ce mai mult la economiile naționale și regionale, și astfel, la rândul lor, liderii orașelor pretind să aibă o voce din ce în ce mai puternică în procesele naționale, regionale și chiar internaționale.

Parlamentul Global al Primarilor și-a propus să fie un susținător pentru liderii orașelor din întreaga lume, a agendelor lor. Organizația a fost fondată, potrivit propriei descrieri, pe convingerea că primarii pot produce soluții progresiste, durabile și incluzive la provocările cu care se confruntă omenirea, cu viziune și cu acțiune mai rapidă decât cele livrate de la nivel național sau internațional.

Parlamentul Global al Primarilor vorbește deocamdată despre o guvernanță exercitată „între parteneri egali”, dar din aceeași rețea. Se observă fără dificultate că principalul obiectiv îl reprezintă desființarea statelor și impunerea acestui pseudo-parlament al primarilor drept for de conducere mondial. Ca să nu spunem că astfel s-ar pune punct și existenței „Națiunilor Unite”! Greu de crezut.

Asta, pentru că dincolo de ideea în sine, rămâne chestiunea corporațiilor. Este deja de notorietate teza „capitalismului stakeholder”, adică al unui presupus capitalism „al părților interesate”, decupată tot din gândirea „elitei” de la Davos, unde corporația, nemaidorind să își păstreze profiturile, împarte bunăstarea în stânga și-n dreapta. De ce? Pentru a construi o lume mai dreaptă, mai incluzivă, mai sustenabilă, mai ecologică, unde cetățeanul, deși nu mai are nicio proprietate sau nicio intimitate, poate fi fericit căci este deplin egal cu ceilalți cetățeni. Iar corporația se îngrijește de absolut toate aspectele vieții lui, începând cu sănătatea și terminând cu supraviețuirea lui în „siguranță”, dar în funcție de creditul social pe care fiecare îl are. Cam pe model chinezesc.

Tot corporațiile vor aloca și banii necesari luptei cu corupția (deși e tot mai greu de explicat cine ar fi corupții), luptei împotriva schimbărilor climatice, de asemenea vor decide asupra unor chestiuni precum migrația sau urbanismul. Toate acestea ar urma să fie puse în operă de primarii care vor dispune sau nu de un consiliu local și care vor fi, la rândul lor, extrem de fericiți că pot servi corporațiile și savura statutul de privilegiat și membru în Parlamentul Global.

Iată de ce devine din ce în ce mai importantă poziția din fruntea primăriilor. La fel, avem și un prim răspuns la întrebarea de ce primarii încep să fie tot mai dezinteresați de ce își doresc cetățenii, dar tot mai interesați să se conformeze unor proiecte ce par cât se poate de fanteziste.

Puterea conectivității va transforma orașele care privesc spre viitor. „Orașul inteligent” este o acumulare a Internetului obiectelor (IoT), în care conexiunile vor fi mai mult între mașini și mai puțin între oameni. Noua generație de rețele hiperconectate va fi în inima orașelor inteligente. Tehnologia 5G va fi coloana vertebrală a orașelor inteligente de îndată ce va fi stabilit următorul val de tehnologii wireless. Întrucât, în mod inevitabil, administrația locală se va baza pe 5G, valorificarea datelor va fi esențială pentru inovarea sectorului public, în special în vederea guvernării digitale și a serviciilor hibride.

Noile tehnologii ar putea avea un impact în siguranța cetățeanului, sănătate, mediu, mobilitate, locuințe sociale și ocuparea forței de muncă etc. Previziunile pentru România se referă la câteva orașe care vor câștiga o tot mai mare importanță – Iași, Constanța, București-Ploiești, Brașov, Craiova, Timișoara și Cluj. Se presupune, așadar, că dacă aceste orașe funcționează bine, stabilind direcția evoluției, atunci întreaga economie a României funcționează bine.

Aflăm din studiile Băncii Mondiale și care este „piramida nevoilor” în astfel de orașe. Pentru cetățeni, importante sunt oportunitățile, locuințele și infrastructura, conectivitatea, o administrație eficace și, în fine, calitatea vieții – mergând de la bază către vârf, dar „filtru” pentru toate proiectele sunt incluziunea socială și schimbările climatice. Cum altfel?

Sectorul privat are aceleași două filtre – schimbările climatice și incluziunea socială – dar nevoile reale îi pornesc de la forța de muncă, urcând spre spațiile de birouri și infrastructură, conectivitate, administrație eficientă și, în vârf, clustere! Companii de același tip, în același spațiu.

Asta fiind situația, putem înțelege de ce Nicușorii și Clotildele se vor putea simți ca peștele în apă în viitorul corporatist. Orașele vor atrage suficientă forță de muncă, iar corporațiile nevoite să o caute vor oferi oportunități și își vor dezvolta și propriile spații adecvate. Cei nevoiți să lucreze vor plăti chirii în oraș. Și unii și alții se vor bucura de internet, iar peste toate va veghea primăria, gândindu-se că unii visează la clustere, iar alții la cât de superbă e viața urbană.

Și dacă tot am vorbit de Cluj, iată că și povestea cu metroul lui Boc capătă consistență în noul cadru. Unul din proiectele Primăriei, arăta deja un Cluj care se întinde dinspre Huedin către Dej (adică niște zeci de kilometri către vest și, respectiv, către est), situație în care un transport pe șine ar avea într-adevăr un sens. La fel, pentru a dezvolta un mega-Cluj, aportul de populație este necesar. Iar aici intervine migrația planificată și pe care, coincidență iarăși, o regăsim tot în documentele Băncii Mondiale.

KNOMAD este Parteneriatul Global al Cunoașterii privind Migrația și Dezvoltarea. Banca Mondială a înființat și un fond fiduciar cu mai mulți donatori pentru a implementa KNOMAD.

„Agenda 30”, despre care am vorbit la început, pentru dezvoltare durabilă, recunoaște pentru prima dată contribuția migrației la dezvoltarea durabilă. 11 din cele 17 obiective de dezvoltare durabilă conțin atât ținte, cât și indicatori relevanți pentru migrație sau mobilitate. Principiul de bază al Agendei este „să nu lase pe nimeni în urmă”, nici măcar migranții.

Mai avem apoi Pactul global pentru migrație al Națiunilor Unite! Dacă în prezent populația migrantă se cifrează pe la 258 de milioane, există semne clare că numărul va spori în anii următori. Cum ar veni, toate sursele, cărora li se mai adaugă și documentele UE, ne asigură că migrația va curge într-o veselie!

Revenind la primari, aceștia vor fi mai mult decât fericiți să gestioneze fluxurile de migranți în acord cu interesele corporațiilor, dincolo de frumoasele istorii despre drepturi sau oportunități, egalitate sau beneficii pentru populație, care rămân doar povești în continuare.

Parlamentul Global al Primarilor are deja o rețea de parteneri printre care se pot enumera British Council, Programul Națiunilor Unite pentru Așezări Umane, Grupul de lucru global al guvernelor locale și regionale, Conferința primarilor din Statele Unite, Rețeaua internațională a orașelor pentru refugiați, EUROCITIES etc. Clujul și Constanța sunt cele două municipii care fac parte din Eurocities! Chestiunile abordate aici vizează nu probleme edilitare, de infrastructură sau altele cu care se ocupă de regulă primăriile, ci chestiuni legate de schimbările climatice sau incluziune socială! Preocupările sunt, așadar, cât se poate de „progresiste”!

O mișcare politică… subterană

Peter Kurz, primarul din Mannheim, este cel care conduce în prezent Parlamentul Global al Primarilor. Aflăm de la Kurz că primarii sunt cei chemați să rezolve chestiunile legate de pandemia COVID-19 și că o fac mai bine decât statele, ba chiar au o mai mare legitimitate!

Altfel spus, „problemele globale” cum ar fi schimbările climatice, migrația sau pandemia, fără efortul deosebit al primarilor nu s-ar putea rezolva! De parcă finanțările copioase ar veni de la primării, din taxele locale, nu de la organizațiile multinaționale, bănci, fonduri ș.a.

Ușor arogantă poziția! La fel de adevărat este și faptul că toate acestea reprezintă false probleme, artificial create, pe care niște indivizi își arogă acum dreptul și legitimitatea ca să le soluționeze. Peter Kurz susține că Parlamentul Global al Primarilor reprezintă o mișcare politică ce își propune să schimbe întregul sistem planetar de guvernanță. Iar primarii, ținuți departe de chestiunile planetei, trebuie să stea la masa la care se iau deciziile.

Ceea ce mai spune Kurz este că, mulțumită mișcării sale politice, statele naționale sunt supuse la o dublă presiune: una din interior – a primarilor care vor să ia puterea, iar alta din partea organismelor internaționale care susțin desființarea statelor.

Semnificativ rămâne și faptul că politicile „de la oraș la oraș”, se subsumează de fapt unor directive sau informări ce vin de la Casa Albă sau de la Davos, de la Națiunile Unite etc. Cu alte cuvinte, oricât de mare ar fi aroganța primarilor, se pare că ideile acelea formidabile, soluțiile progresiste, durabile și incluzive, nu se elaborează deloc la nivelul administrațiilor locale, ci vin gata „rumegate” de la foruri suprastatale și sunt doar implementate ca fiind locale.

Mai mult, mișcarea primarilor, politică sau nu, este una extrem de obedientă și dispusă să meargă legată la ochi pe oriunde i se cere. Propriu-zis, n-a existat nicio voce care să se ridice împotriva mantrei privind „schimbările climatice”, o chestiune pur și simplu lipsită de orice suport științific, dar deplin asumată de toți primarii, care jură să lupte după cum li se cere pentru a stopa „emisiile”. Uite așa, schimbările climatice cauzate de emisiile industriale, agricole și de rutină ale umanității sunt un fapt incontestabil pentru administrațiile locale.

La fel de incontestabile cum au devenit și migrația, lupta cu pandemiile etc. La fel de incontestabilă cum era înainte lupta cu terorismul. Mișcarea primarilor se construiește, așadar, pe tăcute și beneficiază de tot sprijinul necesar. Deocamdată, majoritatea membrilor vin din Europa și din Africa, probabil pentru că în clipa de față accentul cade pe migrație.

Demografie și cheltuieli

Megalopolele, orașe cu o populație de cel puțin 10 milioane, răsar peste tot în Africa. Cairo în Egipt, Kinshasa în Republica Democrată Congo și Lagos în Nigeria sunt deja megalopole, în timp ce Luanda din Angola, Dar es Salaam din Tanzania și Johannesburg din Africa de Sud vor obține statutul până în 2030, potrivit Organizației Națiunilor Unite.

Abidjan din Coasta de Fildeș și Nairobi din Kenya vor depăși pragul de 10 milioane până în 2040. Iar până în 2050, Ouagadougou din Burkina Faso, Addis Abeba din Etiopia, Bamako din Mali, Dakar din Senegal și Ibadan și Kano din Nigeria se vor alătura, aducând numărul total de megalopole din Africa la 14, iată, în aproximativ 30 de ani.

Numărul persoanelor care locuiesc în zonele urbane din Africa se va dubla la peste 1 miliard până în 2042, potrivit Băncii Mondiale.

Institutul Global Cities al Universității din Toronto, care monitorizează creșterea populației orașelor și dezvoltarea socioeconomică la nivel mondial, estimează că Lagos va fi cel mai mare oraș din lume până în 2100, găzduind 88 de milioane de oameni, față de 21 de milioane în prezent.

Explozia demografică a Africii, creșterea populației tinere, între 15 și 29 de ani, va continua să alimenteze migrația spre marile orașe care oferă, de asemenea, stimulente puternice investitorilor străini și interni.

În Europa, cele mai mari orașe sunt Istanbul – cu peste 15 milioane de locuitori, Moscova – cu peste 12 milioane, Paris – cu peste 11 milioane, restul având populații sub 10 milioane.

Puse-n balanță, este evident că Africa are o populație mai numeroasă decât UE și că ritmul de creștere înregistrat în Africa nu poate fi concurat de nicio regiune a lumii. Pe de altă parte, dincolo de ingineriile sociale ce presupun forțarea unei migrații dinspre Africa înspre Europa, este greu de înțeles care ar fi marele beneficiu al distrugerii țărilor europene.

Deja, state ca Danemarca și Grupul Visegrád au oferit soluția sprijinirii populației africane în țările de origine prin derularea unor investiții europene cu scopul de a oferi condiții de trai decente posibililor migranți chiar la ei acasă. Evident, corul progresiștilor revoltați a acoperit imediat spațiul public cu fel și fel de acuze.

O bună întrebare ar fi de ce sume colosale se aruncă pe geam de către Națiunile Unite, Banca Mondială, diverse fonduri, fundații, state etc. în loc să se rezolve în mod pragmatic problemele populației, dacă de dragul acesteia nu-și găsesc odihna toate aceste structuri.

E greu de înțeles de ce un „filantrop” ca Soros sau ca Bill Gates alocă fonduri cu nemiluita pentru propagandă marxistă sau pentru demonizarea celor care văd alte soluții la problemele omenirii, de ce – în loc să rezolve chestiuni fezabile, cum ar fi canalizarea în zonele cu probleme, infrastructură etc. – preferă alocări pentru vaccinări inutile, cenzură, fabricarea de carne artificială, acoperirea luminii solare cu praf de cretă sau alte prostii monumentale de același fel.

Și, concomitent, construirea unei pseudo-democrații „participative”, o guvernanță globală a frustraților de pe palierul inferior al politicii? Nu întâmplător îl regăsim pe Michael Bloomberg în chestiunea aceasta a Parlamentului Global al Primarilor!

Fostul primar din New York a încercat zadarnic să își adjudece un loc în politica „mare”, nefiind capabil să treacă de alegerile primare, deși cheltuise 935 de milioane de dolari pentru propria campanie! Oricum, pentru „filantropiile” legate de mediu și ecologie, sumele au fost mult mai mici, de un alt ordin de mărime.

Dar, cel puțin Bloomberg, spre deosebire de colegii săi de prin primăriile României, rămâne în istorie ca om de afaceri și ca cel care a pus umărul la reconstruirea infrastructurii metropolei new-yorkeze.

Rămâne de văzut cum primarii „globali”, pilonii „guvernanței mondiale”, își vor găsi timp să-și ridice privirile dintre hărți, diagrame, cifre, tabele, bucuroși c-au găsit mari soluții pentru micile probleme urbanistice, ori se vor complace să execute placid, ca astăzi, absolut orice ține de structura ideologico-politică a liniei impuse de corporațiile care, până la urmă, nu servesc decât așa-zisa elită.