Ce a spus Viktor Orban la Tușnad. DISCURSUL

Q Magazine prezintă integral discursul premierului Viktor Orban, susținut în cadrul taberei de vară de la Tușnad, duminică 24 iulie, lăsând cititorii să facă propria analiză. Traducerea discursului a fost prezentată de agenția Rador.

• Polița privată de sănătate sau drumul către occidentalizarea sistemului public de sănătate
• Fostul ministru Darius Vâlcov a fost eliberat condiționat
• „Mircea Lucescu” va zbura spre marile capitale ale lumii
• Sinodul a aprobat retragerea din activitate a mitropolitului Petru al Basarabiei
• Guvernul dă ajutoare de urgență pentru sprijinirea celor afectați de prăbușirea dronei

Deceniul pericolelor, războiului şi nesiguranţei

Bună ziua, doamnelor şi domnilor, mă bucur că vă văd. Zsolt Németh m-a invitat aici azi dimineaţă cu avertismentul să vorbesc exact jumătate din cât am vrut. Jumătate este un cuvânt bun în limba maghiară. Odată a fost întrebat şi Papa despre câţi lucrează la Vatican, la care a răspuns că „jumătate”. Aşadar, încerc să prezint concis ceea ce am de spus. Nu va fi uşor de ascultat până la capăt, deoarece am multe de spus şi văd că va fi şi cald, dar un miel sănătos îşi suportă blana.

Școala de vară de la Tușnad ajunsă la a 30-a ediție Foto Facebook Viktor Orban

Ultima dată ne-am întâlnit în 2019, acum trei ani. Este bine că putem fi din nou împreună, putem sta la terasă liberi, împreună cu prietenii şi putem bea un şpriţ. Avem un motiv bun pentru a bea un şpriţ-FIDESZ, ceea ce înseamnă două treimi/o treime şi chiar şi de aici se vede că ceva este etern.

De când ne-am întâlnit ultima oară, lumea s-a schimbat foarte mult. În 2019 am fost participanţii unei tabere deosebit de optimiste şi încrezătoare, însă deceniul care s-a deschis în faţa noastră, după cum se vede bine, va fi deceniul pericolelor, războiului şi nesiguranţei. Ceea ce este bine exemplificat şi de scenele de aici. (se aud în fundal fluiere, la care premierul a reacţionat, spunând: „la fel de politicos ca poliţia din Budapesta cu toxicomanii de pe poduri” – n.n.).

Deci, am intrat în epoca pericolelor, iar acum se fisurează aceşti piloni ai civilizaţiei occidentale pe care îi credeam indistructibili. Voi aminti aici trei asemenea zdruncinări. Anterior am crezut că trăim sub un scut protector al ştiinţei, dar a venit COVID-ul.

Am crezut că în Europa nu mai poate fi război, dar acum avem război în vecinătatea Ungariei. Am crezut că războiul rece nu se mai întoarce, dar foarte mulţi lideri ai lumii acţionează în direcţia organizării vieţii noastre într-un bloc. Acestea sunt evoluţii pe care în 2019 nu le-am evocat deloc. Acestea ne învaţă să fim mai modeşti, deoarece posbilităţile noastre de anticipare sunt serios limitate. Acest fapt este valabil şi pentru cei care vorbesc despre viitor.

Mulți participanți au dorit să-și facă fotografii împreună cu premierul ungar Foto Facebook Viktor Orban

În 2019 nu am vorbit nici despre pandemie, nici despre războiul din Europa, nici despre o victorie de două treimi, nici despre reîntoarcerea la putere a stângii în Germania şi nici despre faptul că îi vom învinge pe englezi acasă cu 0-4 (la fotbal). Deci, dacă cercetez viitorul, cel mai important fapt este modestia şi supunerea. Nu poţi să iei pâinea de la gura Domnului.

Lumea pare un loc din ce în ce mai bun, însă noi simțim contrariul

Dragi prieteni, vin de departe aici, în Ţinutul Secuiesc. Ceea ce este uluitor când priveşti lumea este că în lumina datelor care ne sunt prezentate, lumea pare un loc din ce în ce mai bun. În timp ce noi simţim contrariul. Speranţa de viaţă a ajuns la 70 de ani, în Europa este de 80 de ani. În ultimii 30 de ani mortalitatea infantilă a scăzut cu o treime. Gradul de subnutriţie în lume, care în anii 1950 era în jur de 50%, azi este de 15%, rata celor care trăiesc în sărăcie, care în 1950 era de 70% în lume, în 2020 a scăzut la 15%, procentul acelora care ştiu să scrie a ajuns la 90%, numărul orelor de lucru pe săptămână, care în 1950 era de 52 de ore, azi este de 40 de ore, iar numărul orelor libere a crescut de la 30 de ore la 40 de ore. Şi aş putea continua.

Atmosfera generală este, totuşi, că lumea este un loc tot mai rău. Tonalitatea ştirilor este tot mai sumbră şi există un fel de aşteptare a sfârşitului lumii, care este în creştere. Întrebarea este dacă milioane de oameni înţeleg greşit ce se întâmplă cu ei? Interpretarea mea a acestui fenomen este aceea că o parte din indispoziţia noastră este generată de sentimentul occidental al vieţii. Ceea ce provine din faptul că forţa, performanţa, prestigiul şi capacitatea de acţiune a civilizaţiei occidentale este în scădere, la care occidentalii nativi dau din mână, spunând că nu este aşa, deoarece şi Spengler a scris că Occidentul este în declin şi încă este aici, iar pe copiii noştri nu îi trimitem la facultate în Est, ci în Vest. În acest sens nu există o mare problemă.

Dar realitatea este că atunci când, în urmă cu 100 de ani, s-a vorbit despre declinul Occidentului, atunci s-a vorbit despre un regres spiritual şi demografic. Însă ceea ce vedem azi este regresul lumii occidentale din punct de vedere material şi al puterii. Despre acest aspect trebuie să vorbesc câteva cuvinte pentru ca noi să înţelegem exact situaţia în care ne aflăm.

Este important să înţelegem că şi celelalte civilizaţii s-au modernizat. Civilizaţia din China, India – să le numim civilizaţii ortodoxe -, ba mai mult, şi islamul în sine.

Vedem că civilizaţiile rivale au preluat tehnologia occidentală şi au învăţat şi sistemul financiar occidental, dar nu au preluat şi valorile occidentale, ba mai mult, nici prin cap nu le trece să le preia. În pofida acestui fapt, Occidentul vrea să îşi răspândească propriile sale valori, ceea ce este simţit drept umilitor de ceilalţi, iar noi înţelegem acest fapt pentru că şi noi simţim la fel. Amintesc aici aventura ministrului de externe, Péter Szijjártó, care a avut loc în jurul lui 2019, în timpul administraţiei americane anterioare, când un reprezentant al Guvernului american care a efectuat o vizită aici a împins o foaie, într-un mod neglijent, şi a spus doar că la aceste puncte trebuie modificată Constituţia Ungariei şi atunci vom fi din nou prieteni.

Aşadar, noi înţelegem această rezistenţă care porneşte din celelalte părţi ale lumii faţă de răspândirea şi exportul valorilor occidentale.

Occidentul a pierdut controlul asupra resurselor energetice

Ba mai mult, bănuiala mea este că celelalte părţi ale lumii şi-au dat seama că tocmai de aceea trebuie să se modernizeze, deoarece numai astfel se pot opune exportului valorilor occidentale, străine pentru ele. Cel mai dureros, în acestă pierdere materială şi a puterii, este că noi, adică Occidentul, am pierdut controlul asupra resurselor energetice.

În 1990, 90% din petrol, gaze naturale şi cărbune erau deţinute de Statele Unite şi Europa. Acest procent a scăzut la 85% în 1995, iar azi situaţia este următoarea: SUA şi Europa împreună deţin în total 35%, SUA deţine sub control 25%, iar noi, europenii, 10%, ruşii 20%, iar Orientul Mijlociu 30%. Situaţia este similară şi în cazul materiilor prime.

La începutul anilor ’90, SUA, Marea Britanie şi Germania deţineau majoritatea materiilor prime necesare industriei moderne. După al Doilea Război Mondial au intrat în calcul şi sovieticii, iar azi vedem că aceste materii prime sunt deţinute de Australia, Brazilia şi China, dar la modul în care 50% din resursele Africii sunt importate de China.

Nici viitorul nu arată prea bine, deoarece materiile prime necesare industriei moderne erau stăpânite în mare parte de SUA şi Uniunea Sovietică, iar acum chinezii produc de cinci ori mai mult decât americanii şi de 60 de ori mai mult decât Rusia. Aceasta însemnă că Occidentul pierde bătălia pentru materii prime. Dacă vrem să înţelegem situaţia Occidentului în lume, trebuie să pornim de la faptul că majoritatea resurselor lumii se află în afara civilizaţiei occidentale.

Situaţia Europei este de două ori mai dificilă. Cauza este că SUA au strategia pe care o au.

2013 este un an pe care nimeni nu l-a remarcat şi nu l-a reţinut. A fost anul în care americanii au introdus noile tehnologii în extracţia de materii prime, printre care metoda fracturării, şi au anunţat o nouă doctrină privind politica de securitate. Această nouă tehnologie înseamnă o poziţie mai puternică în ceea ce priveşte promovarea şi atingerea obiectivelor noastre în domeniul securităţii internaţionale. Cu alte cuvinte, americanii nu au ascuns faptul că vor utiliza energia ca armă de politică externă. Faptul că îi acuză pe alţii de acest fapt nu trebuie să ne inducă în eroare. De aici rezultă că americanii utilizează o politică de sancţiuni mai curajoasă – asta se vede în lumina războiului ruso-ucrainean – şi îşi stimulează aliaţii, printre care şi pe noi, să achiziţioneze energie provenită din SUA. Acest fapt funcţionează, deoarece americanii ştiu să îşi impună voinţa, ei nu depind de resursele energetice ale altora, sunt capabili să exercite presiune, deoarece dispun de reţeaua financiară necesară politicii de sancţiuni şi sunt capabili să exercite presiuni „prieteneşti”, cu alte cuvinte, îi pot convinge pe aliaţi să cumpere de la ei.

La început, această politică nu a fost atât de puternică. Când preşedintele Trump a vizitat Polonia, el a vorbit doar despre „free gas”,( gaze gratis) dar acum, în 2022, această strategie a fost completată prin politica sancţiunilor. Aşa stăm acum şi nu m-ar mira dacă în acest cerc ar fi incluse uraniul şi energia atomică. Europenii au răspuns, noi, europenii, am răspuns. Nu am dorit să fim dependenţi de americani.

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a declarat, după discursul lui Viktor Orban, că a existat o înțelegere prin care liderii maghiari prezneți la Tușnad s-au angajat să se abțină de la declarații „provocatoare și insinuante” la adresa României Foto Facebook Viktor Orban

Europa a încercat să apere axa Germania – Rusia, adică să aducem energie şi din Rusia. Acum, poliţia internaţională tocmai distruge această axă. După toate acestea, am dat un nou răspuns, prin conducerea Germaniei: să trecem la surse de energie regenerabile, dar deocamdată asta nu funcţionează, deoarece tehnologia este scumpă.

Şi energia produsă astfel este scumpă. Mai mult de atât, trecerea la această tehnologie nouă nu merge de la sine, ci numai impusă de sus, iar presiunea vine din partea Comisiei de la Bruxelles, chiar dacă aceasta încalcă grav interesele unor state membre ale UE.

Deschid o paranteză, ca să vorbesc şi despre valorile europene. Un exemplu este decizia privind reducerea cu 15% a consumului de gaze. Nu văd cum poate fi impusă. Dacă în cazul unor ţări membre această reducere nu va fi suficientă, atunci gazele vor fi luate de le cei care le au. Comisia Europeană nu spune Germaniei să nu oprească cele două-trei centrale nucleare care mai funcţionează şi care produc energie electrică ieftină, ci lasă Germania să le închidă, şi vor lua gaze de la noi, cei care am reuşit să înmagazinăm.

În concluzie, doresc să spun că sentimentele negative din ţările occidentale provin din faptul că energia şi materiile prime nu se mai află în mâinile Occidentului. Ce se află în mâinile acestuia sunt puterea militară şi capitalul. Întrebarea este: ce ne facem cu acestea în actualele condiţii?

Dacă nu va interveni o schimbare, atunci Ungaria ne va fi furată

Acum, permiteţi-mi să spun câteva cuvinte despre noi, maghiarii. Care sunt întrebările, în ce ordine şi care sunt mijlocele prin care Ungaria trebuie să răspundă la aceste chestiuni. Acestea arată ca un tort Doboş, cu mai multe straturi. Cele mai grele sunt jos, la bază, iar cele mai uşoare şi mai bune sunt deasupra. Prima şi cea mai importantă provocare este, în continuare, evoluţia demografică. Adevărul este că în continuare, avem mai multe înmormântări decât botezuri. Ne place sau nu, popoarele lumii pot fi încadrate în două grupuri. Sunt popoare care sunt capabile să se autoîntreţină în mod biologic. Noi facem parte din celălalt grup, al acelora care nu sunt capabile de aşa ceva.

Situaţia noastră s-a îmbunătăţit, dar nu am ajuns la un punct de cotitură. Aici se află miezul problemei. Dacă nu va interveni o schimbare, atunci Ungaria ne va fi furată, Bazinul Carpatic ne va fi furat.

A doua provocare este migraţia. Putem să o numim un schimb de populaţie sau invazie.

Zilele trecute, în Ungaria a apărut o carte excelentă, scrisă în 1973, în Franţa, Tabăra sfinţilor, pe care vă recomand să o citiţi dacă doriţi să înţelegeţi procesele sufleteşti care stau în spatele neputinţei occidentalilor. Migraţia a împărţit Europa în două. Una din jumătăţi este o lume în care trăiesc europeni şi oameni din afara Europei. Aceste ţări nu mai sunt naţiuni. Acestea sunt conglomerate de popoare. Acestea nu mai sunt Occidentul, ci post-Occidentul.

În jurul anului 2050 se va întâmpla, conform legilor matematicii, cotitura demografică definitivă, iar ponderea neeuropenilor în marile oraşe va fi de peste 50%.

Şi mai suntem noi, cealaltă jumătate, Europa Centrală, cealaltă parte a Occidentului. Pot să spun că aici, în Europa Centrală, este Occidentul, iar dincolo a rămas doar post-Occidentul. Între cele două se duce o bătălie. Noi am venit cu o propunere de toleranţă, să fim lăsaţi în pace, fiecare să decidă cu cine doreşte să trăiască, dar ne-au refuzat şi duc o bătălie împotriva Europei Centrale, în scopul de a ne face la fel ca ei. Acum se pomeneşte mai puţin despre migraţie, dar credeţi-mă că nimic nu s-a schimbat. Bruxellesul, împreună cu trupele lui Soros, doreşte să ne oblige să îi primim pe imigranţi. Ne-au dat şi în judecată pentru sistemul de apărare a frontierei şi chiar am fost condamnaţi.

Dacă nu ar fi fost criza din Ucraina, atunci această condamnare ar fi fost pusă în practică. Dar după ce a izbucnit războiul din Ucraina, să îi primim pe refugiaţi e o chestiune care a fost pusă deoparte, dar nu şi luată de pe ordinea de zi. Aceşti oameni bravi din Occident, din post-Occident, nu pot accepta că au pierdut.

Suntem dispuşi să ne amestecăm între noi, dar nu dorim să devenim o rasă amestecată

Noi nu dorim să le amintim acest fapt în fiecare zi, ci doar să le spunem să nu ne oblige să avem o soartă pe care noi o considerăm o fatalitate pentru o naţiune. Totodată, avem de-a face cu „o şmecherie” ideologică. Stânga ultranaţionalistă afirmă că în Europa trăiesc popoare multirasiale. Afirmaţia este o păcăleală de ordin istoric şi semantic.

Desigur, există lumea în care popoarele europene se amestecă cu popoarele care vin din afara Europei. Aceasta este o lume amestecată rasial. Şi suntem noi, unde s-au amestecat popoare din interiorul Europei, oameni care circulă, muncesc şi se mută dintr-un loc în altul. În Bazinul Carpatic nu suntem o combinaţie de rase, ci o combinaţie de popoare care trăiesc la ele acasă. Şi, când avem noroc, aceste popoare se amestecă într-un „sos hungaro-panonic” şi creează o cultură europeană specifică. Pentru asta am luptat mereu.

Suntem dispuşi să ne amestecăm între noi, dar nu dorim să devenim o rasă amestecată. De aceea am luptat la Belgrad, de aceea i-am oprit pe turci la porţile Vienei şi de aceea, la vremea respectivă, francezii i-au oprit pe arabi. Civilizaţia islamică care se mişcă spre Europa şi-a dat sema că drumul prin Ungaria nu este tocmai potrivit. Va veni timpul când va trebui să ne apărăm nu numai la Sud, ci şi dinspre Vest, când va trebui să îi primim pe creştinii care se vor refugia de acolo şi să îi oprim pe aceia pe care nu vom dori să îi lăsăm să intre în Ungaria. Schengen, ne-Schengen, va trebui să ne protejăm graniţa vestică. Dar aceasta nu este sarcina noastră, ci a copiilor noştri. Sarcina noastră este să îi pregătim.

Aşa cum a spus László Kövér, trebuie să avem grijă ca vremurile bune să nu educe oameni slabi pentru vremuri grele.

Armata lui Soros trebuie să accepte că la noi tatăl este bărbat, mama este femeie

Stimat auditoriu, demografie, migraţie, urmează al treilea strat: ideologia „gender”. Noi o numim legea protecţiei copilului. Şi în acest caz am fost trimişi în judecată. Aştepăm sentinţa. Singurul fapt pe care l-am obţinut, mai ales mulţumită doamnei ministru Judit Varga, este să disjungem disputa pe tema gender de disputele privind fondurile europene.

Poziţia noastră, un fel de propunere pentru toleranţă, este: noi nu le spunem cum să trăiască, ci doar le cerem să accepte că la noi tatăl este bărbat, mama este femeie, iar copiii noştri să fie lăsaţi în pace, iar acest fapt să fie acceptat şi în rândul „armatei” lui George Soros.

Este important să se înţeleagă că în Ungaria, în această parte a Europei, această chestiune nu este una ideologică, ci cea mai importantă problemă a vieţii. Niciodată această „nebunie” occidentală nu se va bucura de o susţinere majoritară în acest colţ al lumii.

Aşa ceva nu intră sub pielea maghiarilor sau a fiilor altor popoare. Avem acum transnaţionale, transgender, dar noi putem să pronunţăm cel mult Transilvania, care în maghiară se numeşte Erdély. Vă rog să nu vă lăsaţi păcăliţi. Avem război, avem o criză energetică, însă acestea sunt un paravan între noi şi problemele pe care le reprezintă migraţia şi ideologia gender. În realitate, acestea sunt problemele de care depinde viitorul nostru. Bătălia istorică este demografia, migraţia şi ideologia gender. Aceasta este şi miza luptei între stânga şi dreapta. Există o ţară vecină, o ţară prietenă,(n.r. Slovenia) unde a câştigat stânga. Printre primele măsuri adoptate au fost demolarea gardului de la graniţă, iar a doua a fost adoptarea legislaţiei gender, inclusiv recunoaşterea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi dreptul acestor cupluri de a adopta copii.

Să nu ne lăsăm păcăliţi, viitoru nostru depinde de cum vom şti să ne apărăm. În primul rând prin determinere, iar în al doile rând vom căuta aliaţi.

Un exemplu este cooperarea în cadrul V4. Importanţa Grupului de la Visegrád este că am reuşit să „defilăm” împreună în aceste chestiuni. Nu este întâmplător că post-occidentalii au făcut tot posibilui să destrame V4. Pe de asupra, a venit războiul, care a zdruncinat cooperarea între Polonia şi Ungaria, axul principal al V4. Interesele Poloniei şi Ungariei în privinţa războiului sunt aceleaşi. Şi ei doresc ca ruşii să nu vină mai aproape. Doresc păstrarea suveranităţii Ucrainei, ca în Ucraina să fie democraţie. Ambele ţări doresc aceste obiective, totuşi războiul pune în dificultate relaţiile cu prietenii noştri. Diferenţa este că noi considerăm acest război un conflict între două popoare slave, la care noi nu dorim să participăm, iar plonezii se simt parte în acest război,

Pacea, singura soluție

De aceea trebuie să salvăm tot ce se poate din relaţiile ungaro-poloneze pentru vremurile de după război. Mai sunt prieteni noştri slovacii şi cehii, dar acolo s-au schimbat guvernele şi se pune în avantaj lumea post-occidentală. Cehia şi Slovacia nu îşi asumă un conflict cu Bruxelles-ul şi adună puncte. Este ca şi cum ţi-ai mâna caii într-un grajd în flăcări. Le doresc succes.

A patra chestiune este cea a războiului. Orice război poate fi privit din mai multe puncte de vedere. Dar, principalul punct de vedere este că mamele îşi plâng copiii, iar copiii îşi pierd părinţii.

Această abordare trebuie să fie deasupra tuturor lucrurilor, chiar şi în politică. Pentru Guvernul Ungariei aceasta înseamnă că principala obligaţie este ca părinţii maghiari şi copiii maghiari să nu ajungă într-o astfel de situaţie. Menţionez că există ţări care ne critică pentru că nu suntem suficient de apropiaţi faţă de ucraineni.

Însă, aceste ţări sunt departe şi acordă cel mult sprijin financiar sau în armament, dar maghiarii sunt singurii care mor alături de ucraineni în acest război. Potrivit datelor pe care le deţinem, în acest război au murit 86 de maghiari, iar cei care ne critică nu au pierdut nicio picătură de sânge.

De aceea, ca ţară vecină, Ungaria are dreptul să spună că pacea este singura soluţie, este singura soluţie pentru salvarea vieţii oamenilor şi antidotul pentru inflaţie şi pentru criza economică. Cum ne vom poziţiona pe viitor faţă de acest război? Ne vom menține opinia că nu este războiul nostru. Ungaria este membră a NATO si pornim de la ideea că NATO este mult mai puternică decât Rusia. Niciodată Rusia nu va ataca NATO.

Afirmaţia că ruşii nu se vor opri în Ucraina este o propagandă de înţeles, dar slabă, a ucrainienilor.

Îi înţeleg, pentru că scopul lor este să ne atragă în acest război, să atragă cât mai multe ţări, dar afirmaţia nu are nicio bază reală. Totodată, fiind membri ai NATO, nu dorim să intrăm în război, dar am ajuns într-o situaţie delicată.

Chiar dacă NATO şi UE au decis să nu devină părţi beligerante, au hotărât să livreze armament şi au impus sanţiuni severe, devenind de facto, nu de jure, părţi în acest conflict. Suntem în situaţia periculoasă de a îi ajuta pe ucraineni fără ca puterea de la Moscova să considere că NATO şi EU au intrat în război. Astfel UE şi NATO şi-au asumat riscuri uriaşe.

Dacă mai aveţi răbdare, aş dori să spun cum va fi acest război şi care sunt cauzele acestuia, de ce Rusia a atacat Ucraina, amintind că dacă cineva înţelege un fapt, este un pas pentru a îl accepta. Chiar dacă a înţelege nu înseamnă a accepta.

Ruşii au formulat o cerere de securitate foarte clară, pe care au trimis-o în scris americanilor şi Alianţei Nord-Atlantice, fapt rar întâlnit în diplomaţie. Au solicitat ca Ucraina să nu devină niciodată membră a NATO, au solicitat ca NATO să garanteze acest fapt şi au cerut ca pe teritoriul Ucrainei să nu fie amplasate arme care să atingă teritoriul Rusiei. Occidentul a respins această propunere, nici măcar nu a vrut să discute pe această temă. Ocidentalii au afirmat că NATO este o structură deschisă, oricine poate solicita să adere, iar „noi vom decide pe cine primim şi pe cine nu”.

Sancțiunile nu vor destabiliza Moscova

Acest refuz a avut drept consecinţă faptul că ruşii doresc să obţină pe calea armelor garanţiile de securitate pe care anterior doreau să le obţină pe calea negocierilor.

Dacă am fi fost mai norocoşi, iar preşedintele SUA ar fi fost Donald Trump și cancelarul Germaniei Angela Merkel, atunci acest război nu ar fi izbucnit niciodată.

Dar, nu am avut noroc, astfel încât ne aflăm în acest război. Strategia Occidentului se bazează pe patru piloni. Primul este că Ucraina, nu singură, ci cu instructori anglo-saxoni şi cu armement NATO poate câştiga războiul cu Rusia. Al doilea este că sancțiunile vor slăbi Rusia şi vor destabiliza conducerea de la Moscova. Al treilea pilon este bazat pe faptul că vom fi în stare să gestionăm efectele sancţiunile economice, cu alte cuvinte pe ruşi îi va durea mai tare decât pe noi. Al patrulea element este că toată lumea va fi de partea noastră, deoarece noi avem dreptate.

Ca urmare a acestei strategii „de excepţie” situaţia este ca şi cum ne-am afla într-o maşină care a făcut pană de cauciuc la toate cele patru roţi. Este evident că aşa nu putem câştiga războiul.

Ucrainenii nu vor câştiga niciodată războiul împotriva Rusiei cu ofiţeri instructori americani şi cu armament american. Pur și simplu pentru că ruşii au o superioritate asimetrică.

O a doua constatare este că sancţiunile nu vor destabiliza Moscova.

În al treilea rând, Europa se află într-o criză economică, dar şi politică. Guvernele se prăbuşesc precum în jocul de domino. De la începutul războiului, au căzut guvernele Marii Britanii, Italiei, Bulgariei şi Estoniei, şi încă suntem departe de toamnă.

Efectele creşterii uriaşe a preţurilor se vor vedea abia de acum încolo. În ultimul rând, lumea nu este cu noi chiar şi în mod demonstrativ.

Capacitatea americanilor de a alege care este „imperiul răului” şi de a solicita lumii să se alinieze de partea „binelui istoric” – asta pe noi ne deranjează puţin pentru că şi comuniştii spuneau la fel – nu mai există.

Vladimir Putin și președintele Iranului Ebrahim Raisi Foto Presidency of Iran

Lumea nu se mai aliniază în mod demonstrativ. China, India, Brazilia, Africa de Sud, lumea arabă şi mare parte a Africii nu sunt dispuse să se implice în război, şi nu pentru că dreptatea nu este de partea Occidentului, ci pentru că au propriile probleme pe care doresc să le învingă.

Se poate ca acest război să pună capăt în mod demonstrativ avantajului pe care îl are Occidentul, capacității sale de a crea o unitate la nivel mondial. În limbajul de lemn al politicii, aceasta se numeşte ordinea mondială multipolară.

Dacă vorbim despre război, atuci există o singură întrebare importantă: Şto delati? (Ce să facem? în rusă – n.r.). Armata Ungariei nu pare una mare, comparativ cu altele. PIB-ul Ungariei, comparativ cu cel al SUA sau al marilor ţări europene, este modest. Se poate ca noi să vedem bine situaţia, să avem idei excelente în ce priveşte războiul, să avem clarviziune cu privire la strategie, dar în privinţa războiului toate aceste contează prea puţin, deoarece războiul este un joc al celor puternici.

Decisiv este cuvântul aceluia care este mai puternic. Ungaria nu are de ce să îşi facă iluzii că va putea inflenţa evenimentele războiului şi strategia Occidentului, prin sfaturi bune. Cu toate acestea, consider ca o chestiune de onoare şi morală a ne spunem punctul de vedere şi în a-i convinge pe occidentali să eleboreze o strategie nouă. Dacă avem pană, atunci trebuie să schimbăm roata.

În centrul acestei strategii nu trebuie să se afle câştigarea războiului, ci tratativele de pace şi o propunere bună privind pacea. Acum, treaba Uniunii Europene nu este să se poziţioneze de partea ruşilor sau a ucrainenilor, ci să se interpună între Rusia şi Ucraina. Aceasta ar trebui să fie esenţa unei noi strategii.

Ce se va întâmpla? Ruşii vorbesc o limbă veche, de parcă am auzi voci din trecut. Când îl ascult pe domnul Lavrov, parcă aş auzi ceva de acum trei zeci de ani. Asta nu înseamnă că ceea ce spun nu are sens. Are sens şi merită luat în serios.

Acum două zile, un oficial rus a declarat că vor înainta în Ucraina până când vor ajunge într-un punct de unde armele pe care le deţin ucraininenii nu vor mai putea lovi ţinte aflate pe teritoriul Rusiei. Astfel, cu cât NATO va livra ucrainienilor arme mai moderne, cu atât mai mult ruşii vor împinge mai departe linia frontului, pentru că interesul lor este să nu poată fi loviţi de pe teritoriul Ucrainei. Ne place sau nu, ceea facem acum este să prelungim războiul.

Totodată, trebuie să ne împăcăm cu ideea că tratative de pace ruso-ucrainene nu vor avea loc. Cine se aşteaptă la aşa ceva, aşteaptă degeaba. Ca urmare a faptului că Rusia doreşte garanţii de securitate, războiul va putea fi încheiat numai prin negocieri între ruşi şi americani. Până când nu vor avea loc aceste negocieri, nu va exista pace.

Propunerea UE de a modifica sistemul decizional al Europei în privinţa politicii externe, periculoasă

Aş putea remarca faptul că aici suntem noi, europenii. Din păcate, ne-am irosit şansele de a influenţa situaţia. Le-am irosit după 2014, când a fost semnat Acordul de la Minsk, din care i-am exclus pe americani şi am preferat garanţii franco-germane. Acest acord ar fi trebuit implementat, dar din păcate, noi, europanii, mai exact cei care ne-au reprezentat, germanii şi francezii nu l-au putut impune.

Acum, ruşii nu mai vor să discute cu noi, ci cu acela care îi poate obliga pe ucraineni să respecte ce s-a convenit. Europa este din nou, după cel de-al Doilea Război Mondial, în situaţia în care decizia aparţine Americii şi Rusiei.

Aici trebuie să fac o remarcă. Cât de periculoasă este propunerea UE de a modifica sistemul decizional al Europei în privinţa politicii externe, astfel încât să se renunţe la principiul consensului, iar deciziile să poată fi adoptate prin votul majorităţii. Experienţa Ungariei ne arată că dacă unei ţări i se impune o politică externă pe care nu o doreşte asta se numeşte imperialism, chiar dacă decizia este adoptată cu o majoritate de două treimi.

Argumentul potrivit căruia în caz contrar Europa nu poate deveni un factor care să influenţeze politica mondială este o nouă păcăleală. Europa nu poate deveni un factor decisiv în politica mondială pentru că nu poate să îşi facă ordine în propria ogradă.

Cel mai bun exemplu este războiul ruso-ucrainean. Dar pot să dau şi alte exemple. Cel al croaţilor din Bosnia, ale căror solicitări, prind alegera propriilor reprezentanţi, nu sunt luate în considerare. Croaţii amintesc de această problemă la toate consfătuirile Consiliului European, Ungaria îi susţine, însă UE nu este în stare să rezolve această situaţie. Mai este şi protejarea frontierelor Europei. Singurul care a încercat a fost Salvini, dar a fost dat în judecată şi unii doresc să îl vadă în puşcărie. Mai există şi chestiunea extinderii spre Balcanii de Vest. Grecia este membră a UE, Ungaria de asemenea, iar între aceste două ţări există o mare gaură neagră, ţările din Balcanii de Vest, care ar trebui admise din considerente geopolitice şi economice. UE nu este în stare să facă ceva în acest sens.

Demografie, migraţie, gender, război. A cincea mare provocare le reprezintă energia şi economia. Sunt chestiuni complicate. Întrebarea este cine are de profitat de pe urma războiului? Răspunsul este: acela care are resurse energetice proprii.

Au de câştigat ruşii. Am calculat greşit în momentul în care am crezut că, dacă nu vom achiziţiona energie din Rusia, atunci ruşii vor avea încasări mai mici. Calculele au fost greşite, deoarece încasările depind nu numai de cantitatea vândută, ci şi de preţul mărfii. Acum situaţia este că ruşii vând mai puţină energie, dar au încasări mai mari. Importurile Uniunii Europene au scăzut cu 23%, dar încasările Gazprom au crescut de două ori în ultima perioadă.

Au avut de câştigat chinezii. China era dependentă de ţările arabe, achiziţionând din acea zonă toţi agenţii energetici. Acum, de când noi nu mai luăm de la ruşi, respectiva cantitate s-a îndreptat către China, care nu mai este dependentă din punct de vedere energetic.

Şi desigur, au de câştigat marile companii americane. Conform datelor pe care la deţin, profitul EXXON a crescut de două ori în 2022, cel al companiei Chevron, de patru ori, al ConconoPhillips, de şase ori.

Ştim cine are de câştigat, dar cine pierde? Are de pierdut Uniunea Europeană, deoarece deficitul în ceea ce priveşte energia a crescut de trei ori, iar acum acesta este de minus 189 de miliarde de euro.

Dilema maghiară

Cum a afectat această situaţie Ungaria?

Este vorba despre ceea ce noi am numit reducerea cheltuielilor pentru întreţinere (utilităţi publice – n.r.). Care este viitorul acestei reduceri în Ungaria? Ieri l-am ascultat pe şeful UDMR şi am înţeles cum se face asta în România, mai exact cum sunt ajutaţi oamenii să reziste în condiţiile unor preţuri atât de mari. Noi am preferat o altă soluţie.

Încă din 2010 am implementat un sistem care, în opinia mea, este un uriaş test politic şi un succes social deosebit. Comparativ cu veniturile familiilor, preţul de piaţă al energiei era foarte mare şi de aceea o mare parte din veniturile lor este cheltuită pentru existenţă, adică pentru utilităţi.

În Ungaria am introdus un sistem, astfel încât, indiferent cât a costat pe piaţă energia, am garantat pentru toată lumea, la un preţ reglementat, furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale, chiar şi termoficarea. Diferenţa dintre preţul reglementat pentru populaţie şi preţul pieţei a fost suportată de Guvern. Acesta a fost sistemul ungar, care a funcţionat bine timp de zece ani.

Problema este că acest sistem s-a dezechilibrat din cauza războiului, deoarece preţurile la energie sunt preţuri de război. Sarcina noastră este apărarea reducerii cheltuielilor cu utilităţile, şi cred că vom reuşi în aşa fel încât cei care înregistrează un consum mediu să plătească preţul anterior.

În România nu este aşa. În Ungaria pentru toată lumea va rămâne preţul diminuat anterior, pentru cei care au un consum mediu, iar dacă consumul este mai mare decât cel mediu, energia va fi plătită la preţul pieţei, care a fost publicat în aceste zile. Dacă vom reuşi să menţinem aceasta, putem vorbi despre un rezultat imens de politică socială.

Ca să aveţi idee, vă dau ordinul de mărime, adică ceea ce s-a schimbat: dacă iau ca punct de referinţă anul 2021, pot să spun că suma plătită de statul ungar a fost de 296 de miliarde de forinţi, ca urmare a diferenţei dintre preţurile reglementate şi cele de pe piaţă. Dacă până la sfârşitul anului 2022 vor rămâne preţurile actuale, atunci Guvernul va trebui să plătească nu 296 de miliarde de forinţi, ci 2.051 de miliarde, adică o sumă de şapte ori mai mare, sumă pe care economia ungară nu o poate suporta. Asta trebuie rezolvat. De aceea am decis că vom proteja consumul mediu peste care va funcţiona preţul pieţei. Din acest considerent am reconfigurat toate tipurile de investiţii, cele care nu au fost demarate nu le vom demara, însă vom finaliza investiţiile de stat începute, deoarece nimic nu poate să rămână distorsionat. Vom finaliza totul şi aici, dincolo de graniţele Ungariei, vom garanta, atât acasă, cât şi aici, funcţionarea unor investiţii, dar nu vom putea începe noi investiţii, deoarece nu pot garanta nici pentru dumneavoastră şi nici acasă că ceea ce va fi început acum, va putea fi și finalizat. Ar fi o iresponsabilitate şi de aceea trebuie să aşteptăm.

Școala de vară de la Tușnad ( organizată, inițial la Balvanosy) s-a dorit a fi un dialog interetnic româno-maghiar. Deși altădată participau chiar și președintele României, cum este cazul lui Emil Constantinescu sau al lui Traian Băsescu, în ultimii ani nu a mai fost prezent niciun oficial de rang înalt al statului român, lăsând această mișcare să fie confiscată exclusiv de maghiarii din Transilvania care se declară mai apropiați de Ungaria, decât de România Foto Facebook Vikotor Orban

Şi, în final, mai există o sarcină, şi anume trebuie să renunţăm la gaze naturale. Energia electrică este mai ieftină în Ungaria pentru că avem centrală nucleară şi avem şi energie solară. Dacă vom putea trece consumul de la gaze naturale, sau de la lemne, de exemplu, la curent electric, atunci această povară care ne apasă se va diminua. Această sarcină este sustenabilă pe lângă proiectele actualului buget.

O altă problemă care se află în faţa noastră, în domeniul economiei, este recesiunea. Aşa se spune elegant, dacă vrem să semnalăm că performanţa economiei va fi mai mică în următorul an faţă de anul precedent.

Întreaga Europă este îngrozită de recesiune. În Ungaria, la această problemă se adaugă şi deprecierea forintului atunci când cursul dolar-euro se schimbă, respectiv se apreciază dolarul. Suntem într-o epocă în care dolarul se apreciază constant faţă de euro, sau cel puţin se menţine nivelul înalt la care a ajuns, ceea ce înseamnă deprecierea automată a forintului.

Se mai pune şi întrebarea dacă performanţa economică va fi mai mică în următorul an în comparaţie cu anul acesta? Conform pronosticurilor din bugetul aprobat, nu se va întâmpla, ci economia noastră va creşte. Problema este că pretutindeni în Europa, sau cel puţin în marea majoritate a ţărilor europene, în mod cert se va înregistra un regres, ceea ce va produce destabilizare politică.

Grecii antici au susţinut că lumea se compune din două stări: sunt momente când lumea este în ordine, şi se numeşte Cosmos, şi sunt momente când nu este în ordine, şi se numeşte Haos. Azi economia europeană se îndreaptă spre această ultimă direcţie.

Dilema cu care noi, maghiarii, ne confruntăm este aceea că trebuie să găsim cheia de decriptare, care sună astfel: există o recesiune globală, dar trebuie găsită o excepţie pe plan local. Pentru următorii doi ani an stabilit drept obiectiv ca Ungaria să fie o excepţie locală în timpul unei crize globale. Este un scop ambiţios. Ceea ce înseamnă că în zadar am dori, după alegeri, să avem o predicție despre următorii patru ani, acest fapt fiind imposibil, pentru că aceşti patru ani se compun din doi ori doi ani.

În primii doi ani, 2022-2024, vor avea loc alegeri prezidenţiale în America, şi atunci se va dechide posibilitatea în mod serios – după părerea mea – pentru stabilirea păcii, după care urmează perioada de doi ani între 2024-2026.

Este nevoie de un proiect pentru primii doi ani, respectiv altul pentru ultimii doi. Se poate face din Ungaria o excepţie locală? Se poate. Cuvântul cheie sună astfel: a rămâne în afară.

Din punct de vedere economic, vom putea păstra succesele noastre dacă Ungaria va rămâne în afara războiului, a migraţiei, a nebuniei ideologiei gender, a impozitului global şi a recesiunii europeane generale. Este o veste bună faptul că în 2010 am reuşit să facem asta, la fel cum este o veste bună că am reuşit şi în 2020, în timpul pandemiei de coronavirus. Din fiecare criză am ieşit mai puternici decât eram înainte de a intra în criza respectivă. Şi în 2020 am depăşit PIB-ul pe cap de locuitor al Greciei şi al Portugaliei, chiar în timpul unei crize economice.

Problema este că în momentul în care am depăşit acest obstacol am primit o palmă şi în asemenea condiţii trebuie să ne menţinem pe linie. Consider ca este important ca, în interesul succesului, adaptându-ne noului context, nu numai în sens politic, dar şi din punct de vedere economic, să fim în stare să încheiem noi acorduri cu toţi factorii. Trebuie să încheiem un nou acord cu Uniunea Europeană. Negocierile financiare sunt în prezent în derulare. Vom ajunge la un consens. Trebuie să încheiem un nou acord cu ruşii.

Ungaria trebuie să încheie un nou acord cu chinezii, precum şi cu SUA – cu republicanii va fi mai uşor probabil, decât cu democraţii. Dacă vom reuşi să rezolvăm toate acestea, vom putea ajunge la un acord cu toată lumea, conform intereselor noastre naţionale. Atunci ne putem reveni, în 2024, pe vechiul trend de creştere şi de dezvoltare.

La final, să nu uităm că, în realitate, depunem eforturi pentru anul 2030. Acum am vorbit despre multe lucruri. Guvernarea ungară ne aminteşte de artiştii chinezi care dintr-o dată aruncă 20 de farfurii în aer şi niciuna nu are voie să se spargă. Aproximativ acestea sunt sarcinile noastre, dar între timp nu trebuie pierdut din vedere, în timpul aruncării farfuriilor, că în gândirea noastră cea mai importantă este linia orizontului, aflată în jurul anului 2030.

Potrivit analizelor noastre, până la aceea dată se vor acumula şi înmulţi problemele lumii occidentale. Va fi o criză serioasă în Statele Unite. Mai devreme v-am recomandat autorul francez. Recomand tuturor cartea unui analist american, Friedman, carte care a fost editată şi în limba maghiară, şi se numeşte Furtuna de dinaintea liniştii, în care autorul prezintă provocările cu care va trebui să se confrunte SUA, care vor atinge apogeul în jurul anului 2030.

Undeva, în acest interval de timp, vor apărea toate problemele zonei euro a căror esenţă va fi aceea că formele dezvoltării Sudului şi Nordului se vor deosebi unele de altele. Sudul este plin de datorii şi va trebui să finanţeze Nordul, ceea ce va crea o tensiune care, după un timp – dacă cei din Sud nu se vor reforma după modelul Nordului -, nu va fi sustenabilă şi nu manifestă disponibilitate pentru schimbarea culturii. De aceea datoriile de stat ale țărilor din Nord se află la un nivel de 150-180 de procente.

Şi tot în jurul anului 2030 vor fi în cadrul UE noi raporturi de forţă, pentru că cei din Europa Centrală, care sunt trataţi aşa cum suntem noi, central-europenii, vor deveni contribuabili net în jurul acestei date.

Aşadar, va veni momentul în care, din cauza unei dezvoltări mai rapide faţă de ei, Ungaria nu va primi bani de la UE, ci va contribui. Va contribui cu mai mulţi bani decât primeşte. Cehii sunt foarte aproape de această situaţie. Dacă polonezii se vor dezvolta în ritmul actual şi ei vor ajunge aici în jurul anului 2030, şi vom şi noi acolo în jurul acestei date.

Asta înseamnă că vor exista noi raporturi de forţă. Cine plăteşte, comandă muzica. Toate acestea vor schimba şi raporturile noastre, vor fi create noi situaţii şi pentru noi în cadrul Uniunii Europene.

Dragi prieteni, în jurul anului 2030 trebuie să fim într-o formă superioară, atunci este nevoie de forţă de natură diplomatică, militară, spirituală şi economică.

Şi în final, urmând sfatul lui Zsolt, voi enumera doar acei factori care ajută Ungaria să devină o excepţie locală, pe care putem construi în timpul unei recesiuni globale.

Primul este acela că noi încă mai dispunem de protecţia graniţelor, al doilea este că societatea noastră este bazată pe familie, care semnifică un context serios pentru motivare şi garanţii. Tocmai acum suntem preocupaţi de marea dezvoltare în domeniul industriei militare şi a armatei, diversificăm sursele noastre de energie. Ceea ce vrea UE nu este diversificare. Diversificare înseamnă că nu eşti aservit, deoarece poţi să te aprovizionezi cu energie din diferite locuri.

Ceea ce fac ei, este echivalent cu sancţiuni şi scopul este de a nu te aproviziona cu energie de undeva. Aceasta este cu totul altă poveste. Noi nu vrem să ne fie interzis să procurăm energie din Rusia, vrem să împiedicăm să ni se dea voie să obţinem energie doar din America.

A cincea şansă a noastră este utilizarea tehnologiei. Dacă suntem destul de rapizi, putem câştiga mereu din schimbarea tehnologiei, un exemplu în acest sens fiind şi maşinile electrice.

În Ungaria facem mari investiţii pentru producerea acumulatoarelor şi noi vom fi foarte curând cel de-al treilea mare producător de acumulatoare din lume – în valoare absolută, nu în procente – şi al cincelea mare exportator din lume. Există, aşadar, aceste nişe unde putem intra.

A şasea şansă a noastră este afluxul de capital străin. Capitalul vine atât din Est, cât şi din Vest. În 2019 şi în 2020 cele mai multe investiţii au fost făcute de Coreea de Sud, în 2020 de China, iar în acest an tot Coreea de Sud, în timp ce avansează şi investiţiile germanilor. Tocmai ieri au anunţat construirea noii fabrici de maşini Mercedes, ceea ce este o investiţie de un miliard de euro.

Suntem o ţară de tranzit şi vrem să rămânem o economie de tranzit, iar în acest sens trebuie să menţionez că dacă lumea va deveni din nou un bloc şi va fi divizată în două părţi, Est şi Vest, atunci noi nu vom fi un punct de întâlnire, o ţară de tranzit, un loc de trecere, care va îngloba avantajele Estului şi Vestului, ci vom fi marginea, periferia a ceva. Şi atunci nu vom fi o Ungarie prosperă, ci o garnizoană prăfuită, avansată, de tip Jenő Rejtő.

De aceea, noi trebuie să fim împotriva creării oricărui bloc, numai aşa putând aduce beneficii ţării de tranzit şi economiei de tranzit.

Cea de-a șaptea posibilitate a noastră este stabilitatea politică. Avem o majoritate de două treimi în Parlament, un Guvern de două treimi nu poate fi răsturnat, nu avem dispute în cadrul coaliţiei pentru că nu avem coaliţie, ba mai mult, în ultima perioadă am avut şi o schimbare a generaţiei pe partea naţională – poate dumneavoastră aţi fost mai puţin atenţi la acest aspect. Să punem în paranteză faptul că oamenii de vârsta mea din Occident acum își încep cariera politică, însă în Ungaria este altfel, eu tocmai mă îndrept spre ieşirea din cariera politică. Trebuie să avem grijă ca şi generaţia care va veni după noi să aibă simţul conducerii la fel de angajat din punct de vedere naţional şi patriotic, aşa cum am avut noi pentru Ungaria. De aceea am făcut în linişte o schimbare de generaţie. În acest sens, un exemplu este faptul că, pe lângă un premier în vârstă de 60 de ani, se află un şef de stat în vârstă de 44 de ani, mamă a trei copii.

Şi dacă ne uităm la Guvern, observăm că acesta este compus de miniştrii care au vârsta în jur de 40 de ani, care vor fi capabili să asigure conducerea în Ungaria timp de 20-30 de ani. Desigur, schimbarea generaţiei nu este uşoară, deoarece nu este totuna că unii tineri sar din ham și alții trag căruţa. Cei care sar din ham, se pot regăsi în numere de circ, iar cei care trag căruţa trebuie incluşi în luarea deciziilor politice.

Cel de-al optulea punct în şansa unei strategii de excepţie locală îl reprezintă fundamentul spiritual.

Ungaria încă mai are o gândire naţională, sentiment naţional, are cultură şi o limbă adecvată pentru descrierea completă a lumii maghiare. Unul dintre aspectele care îi dă şansa la succes este ambiţia. Ungaria are ambiţii. Ungaria are ambiţii comunitare, ba mai mult, are ambiţii naţionale şi ambiţii europene.

În aceste vremuri grele, pentru a păstra ambiţiile noastre naţionale trebuie să rămânem împreună, trebuie să rămână împreună ţara-mamă, trebuie să rămână împreună Transilvania şi teritoriile locuite de maghiari din Bazinul Carpatic.

Şi această ambiţie – dragi prieteni – ne încălzeşte, ne conduce, acesta este combustibilul nostru. Considerăm că întotdeauna am dat mai mult lumii decât am primit, că în totdeauna au luat mai mult de la noi, decât ne-au dat nouă, că noi avem conturi nedecontate, că noi sutem mai buni, mai capabili, mai harnici, decât unde suntem acum şi aşa cum trăim, şi faptul că lumea este datoare faţă de noi -şi vrem să recuperăm şi vom recupera această datorie!- este cea mai puternică ambiţie a noastră.

Mulţumesc că m-aţi ascultat. Hai, Ungaria, hai maghiarii!