Ce ascund Arhivele UNESCO

În urma Primului Război Mondial, într-un context politic și economic care începea să permită din nou prosperitatea economică și culturală, anii ‘20 sunt marcați de numeroase dezvoltări pe care le resimțim și astăzi, precum descoperirea penicilinei sau popularizarea fotografiei. Precursorii ONU și UNESCO își fac și ei simțiți prezența în aceiași ani: în Geneva, la 15 noiembrie 1920, are loc prima Adunare Generală a Ligii Națiunilor, cu reprezentanți din 41 de state, iar, doi ani mai târziu, în același oraș, se înființează Comitetul Internațional de Cooperare Intelectuală, ghidat de dorința de a facilita adoptarea cooperării intelectuale și a schimbului cultural și educațional.

• Radu Burnete e sigur că Eugen Tomac va deveni prim-ministru: Eugen, ai tot sprijinul meu!
• Nicușor Dan, mai nervos ca niciodată. Începe să înțeleagă capcana în care a căzut?
• Nicușor Dan, mesaj de susținere pentru Eugen Tomac: Fac apel la responsabilitatea partidelor politice!
• 84% din totalul judecătorilor în funcție spun că atacurile din ultimul an au ca scop schimbarea unor persoane aflate în funcții-cheie ale sistemului judiciar
• Eugen Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis!

Printre numele răsunătoare ale membrilor acestui comitet îi regăsim pe Albert Einstein, pe Marie Curie-Sklodowska, Kristine Bonnevie, Sarvepalli Radhakrishnan și Henri Bergson. 

Doi ani mai târziu, la Paris de data aceasta, Liga Națiunilor face pași în direcția înființării unei noi organizații, care să acționeze precum un secretariat permanent, care să dispună de propriile fonduri și de propriul personal.

Astfel, în septembrie 1924, cu sprijinul guvernului francez, se pun bazele Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală (IICI), reunind unele dintre cele mai strălucite minți din întreaga lume, țelul fiind acela de a asigura buna desfășurare a comitetelor pentru educația, pacea, și securitatea internațională, planificând și pregătind lucrări și programe. Aceasta este instituția care avea să se transforme în UNESCO după al Doilea Război Mondial. 

Excelența Sa Ambasador Simona-Mirela Miculescu a amintit contribuția României la politica lumii prin rolul diplomatului Nicolae Titulescu Foto Sacha Heron, UNESCO

Facem un mic salt și ne întoarcem acum la prezent: în septembrie anul acesta, la inițiativa Excelenței Sale Amb. Simona-Mirela Miculescu, președinta celei de-a 42-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO, celebrăm o sută de ani de la crearea Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală (IICI) în cadrul conferinței „Sărbătorirea unui secol de cooperare intelectuală: de la moștenire la acțiunea viitoare,” ce a avut loc vineri, 13 septembrie.

Cu această ocazie, prin discuțiile invitațiilor, prin expoziția tematică și prin peliculele de scurt metraj prezentate, ne-am amintit de impulsurile care au dus la întemeierea acestei instituții, care încă duce mai departe tradiția de a lupta pentru conservarea și valorificarea patrimoniului cultural, a cunoașterii și a experiențelor umane, pentru trasarea podurilor între comunități și națiuni și pentru dialogul deschis către colaborare.

UNESCO este cunoscut pentru aceste eforturi și pentru proiectele care îndeamnă la prețuirea trecutului și a culturii din toată lumea, însă ce este poate mai puțin cunoscut este faptul că această instituție deține ea însăși arhive cuprinzătoare ale propriilor proiecte și documente, adunate pe parcursul acestui centenar, dispunând inclusiv de bogata moștenire intelectuală din cadrul activității IICI (1924-1946), cu lucrări și contribuții din partea unor personalități istorice precum Thomas Mann, Gabriela Mistral, Sigmund Freud, Pablo Picasso, Nelson Mandela, Gabriel García Márquez și mulți alții.

Cu ajutorul digitalizării, au putut fi conservate sute de mii de pagini care cuprind activitatea IICI, de la scrisori, la rapoarte, reguli, proiecte, memorii, ghiduri, prezentări, statistici, îndrumări, comunicate, observații, sondaje ș.a.m.d..

Avem oportunitatea să vedem cum arată variate încercări și reușite de a dezbate, de a proiecta și de a ajunge la cooperarea internațională în vederea încurajării și menținerii păcii, a protejării drepturilor umane și a educației.

Pe lângă documentele menționate, arhivele UNESCO, care pot fi consultate și cercetate pe site-ul oficial al instituției, pun, de asemenea, la dispoziție fotografii, o colecție de înregistrări audio, filme și documentare, mare parte din acestea fiind de scurt metraj, toate surprinzând și încurajând reflecția asupra problemelor ce țin de egalitate, de diversitate și de patrimoniul cultural. 

Așa cum menționa Poul Duedahl, profesor la Universitatea Aalborg și moderator în cadrul discuției pe tema moștenirii și a semnificației istorice a activității IICI, arhivele nu sunt folositoare doar cercetătorilor, ci de altfel nouă tuturor, deoarece ne arată nu doar bucăți de istorie, ci reprezintă un studiu de caz, o listă de încercări, precum și exemple cuprinzătoare de inițiative propice sau mai puțin reușite. Faptul că aceste arhive nu sunt păstrate doar pentru cercurile academice de cercetători reprezintă o invitație deschisă către public de a accesa planurile acestor proiecte, precum și a vizita perioade și culturi care poate i-ar fi altfel inaccesibile. Datorită eforturilor de a digitaliza o mare parte din conținutul arhivelor UNESCO, noi toți avem ocazia să le urmărim și accesăm. 

Cu toate acestea, din tot conținutul arhivelor UNESCO, doar 5% au fost până acum digitalizate, rămânând 95% de documente fizice și înregistrări care încă nu au fost transpuse în mediul electronic.

Din fericire, se fac eforturi în direcția aceasta, iar UNESCO încurajează inclusiv publicul să sprijine inițiativele care vor să protejeze arhivele. Deși trecerea timpului și condițiile precare de păstrare ale informației reprezintă într-adevăr o amenințare pentru conservarea lor, mai există un tip de pericol poate și mai dăunător prin simplul fapt că nu este suficient de mult luat în serios — mai concret, dezinteresul față de trecut și de orice ne leagă de acesta. 

Poate credem că nu rezonăm cu el, poate nu ne reprezintă valorile actuale sau poate considerăm diverse momente ca fiind depășite, dar pentru a cunoaște cine suntem astăzi, trebuie să înțelegem în primul rând cum am ajuns aici.

De multe ori adevărul este că suntem păstrători ai unor idei sau curente de gândire sau practici culturale pe care le purtăm cu noi și pe care le perpetuăm fără să le înțelegem și fără să le analizăm. Sau poate, din contră, preluăm atitudini și practici ce se opun trecutului. Dar despre ce trecut este vorba, de ce ne opunem, unde s-a greșit și, poate la fel de important: erau chiar toate ideile precedente demne de scos din ecuație? Acestea sunt întrebări menite să stârnească până la urmă curiozitatea și apetitul pentru propria cunoaștere, care să servească mai apoi și societății.

De asemenea, uitându-ne la arhivele UNESCO, nu trebuie să lăsăm patina timpului și nici neajunsurile tehnologiei vremii să ne depărteze prea mult de oamenii din aceste ipostaze. În mod real, trecutul lor nu este atât de îndepărtat de prezentul nostru încât să îl putem ignora cu ușurință. 

„Când trecutul nu mai luminează viitorul, mintea umblă în întuneric” ne spune un citat celebru al lui Tocqueville, amintit și în timpul conferinței. Menținând un dialog cu trecutul, descoperim că oamenii au fost dintotdeauna oameni, că poate deși avem astăzi clădiri mai înalte, deși putem călători dintr-o parte a lumii în alta, în doar câteva ore, și deși dispunem de o cunoaștere impresionantă a lumii la apăsarea unui buton, tot oameni suntem, avem tot aceleași nevoi primare, ne bucurăm de siguranță și ne speriem de război la fel de tare.

După cum bine puncta E.S. Amb. Simona-Mirela Miculescu, în contextul problemelor și al crizelor mondiale cu care ne confruntăm, colaborarea și schimbul de informații sunt vitale, întrucât noi nu suntem doar observatori ai trecutului, ci agenți în prezentul nostru, responsabili de aceleași sarcini ca înainte: dobândirea adevărului și a cunoașterii, conservarea păcii, protejarea drepturilor omului, construirea relațiilor stabile.

Arhivele trecutului, printre care și cele UNESCO, reprezintă în acest sens îndrumători care să ne încurajeze să încercăm să ne facem partea, așa cum au încercat și alții înaintea noastră. 

CONTEXT

La 13 septembrie a.c., a avut loc, la sediul UNESCO din Paris, conferința internațională intitulată: „Celebrarea unui secol de cooperare intelectuală internațională: de la moștenire la acțiuni viitoare”, dedicată aniversării a 100 de ani de la crearea Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală (IICI), precursor al UNESCO.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa ambasadoarei României la UNESCO, Simona-Mirela Miculescu, în calitatea sa de președinte al Conferinței generale a UNESCO, în parteneriat cu Delegațiile Permanente ale Franței, Japoniei, Monaco și României pe lângă UNESCO, cu Secretariatul UNESCO, precum și cu Universitatea Politehnică din București și cu Asociația Culturală „Patrimoniu pentru Viitor”.