Ce mai înseamnă bugetul de stat?

Din 100% cât ar trebui să fie bugetul, adunând sectoarele cele mai importante ale vieţii publice, abia dacă se formează 40%, restul fiind pierduţi inexplicabil prin diverse ministere, agenţii şi instituţii cu o eficienţă relativă a propriei funcţionări.

Noţiunea de „stat” şi-a pierdut de mult explicaţia în mintea cetăţeanului. El a devenit un fel de supervizor al vieţii cetăţenilor în loc să fie un instrument al bunăstării lor.  Atunci când a fost inventată această noţiune, statul avea un contract cu cetăţenii, el trebuia să  îi deservească pe aceştia acolo unde ei înşişi nu puteau să o facă. Iar formele  incipiente de stat se refereau în principal la securitate, sănătate, educaţie, bunăstare sau protecţie. Disoluţia responsabilităţii statului se observă clar din modul său de raportare la societatea românească: el nu mai este subiect de drept egal cu cetăţeanul (vezi deciziile Curţii Constituţionale referitoare la prorogarea unilaterală a datoriilor statului), ba mai mult, prin vocea preşedintelui României, statul nu trebuie să mai aibă grijă de toţi cetăţenii.

Investiţiile – o dilemă!

Bugetele statelor  trebuie să facă o demarcaţie clară între ceea ce este bine pentru popor şi ceea ce este bine pentru guvernanţi. Bugetul de stat al României prevede în mod expres cheltuieli cu investiţiile, mare parte dintre ele gestionate de Ministerul Turismului condus de Elena Udrea. Cum România se va confrunta anul viitor cu o „bătălie” electorală, este de înţeles reticenţa politicienilor de opoziţie în a accepta o asemenea alocare.

Surprinde în acest sens suma enormă pe care statul o alocă investiţiilor. 6% din buget, spun la unison premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu. O sumă care pare a fi de trei ori mai mare decât bugetul alocat educaţiei,  de exemplu. Cel  puţin aparent, statul român face „investiţii” de parcă el ar fi un fel de antreprenor privat. Şi chiar dacă  am accepta ideea unui stat-antreprenor, unde sunt acele „planuri de afaceri”? Unde sunt estimările profitului sau măcar ale sumelor investite?  Căci, ca o sumă cheltuită să fie denumită „investiţie”, atunci ea trebuie să atragă după sine, după o perioadă de timp, un anumit profit. În caz contrar ea nu mai este investiţie, ci „donaţie”. 6% sunt destinate acestor investiţii, dar nimeni nu publică un plan sau o estimare multianuală a recuperării sau măcar a „profitului” pentru aceste sume colosale care se cheltuiesc în numele unor plasamente financiare destul de fluide şi absconse.

O altă problemă legată de aceste „investiţii” este legată de acest tip de investiţii sau mai bine spus de „orientarea” acestora. Calitatea acestor investiţii ar trebui să fie o preocupare majoră a guvernului, căci nu este deloc acelaşi lucru să cheltuieşti banii publici pentru asfaltarea unei străzi la fiecare ciclu electoral sau să investeşti, de exemplu, în finalizarea Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Dacă ele vor continua să fie tot săli de sport, piscine şi telegondole fără rost, atunci este clar că ele vor fi de fapt sponsorizări electorale pentru activiştii din teritoriu. Sau, aşa cum spunea chiar Elena Udrea, investiţii trăsnite. „Erau tot felul de investiţii aprobate, gen sălile de sport din mediul rural unde nu erau suficienţi copii să le folosească, bazine de înot acolo unde nu era canalizare, patinoare acolo unde nu era clima potrivită. Acestea sunt investiţiile care s-au regăsit în programul ministerului în trecut, o parte din ele s-au închis, că avem buget de criză şi prioritizăm investiţiile, unele, acolo unde am considerat necesar, au continuat”.

De ce este optimist guvernul?

Premierul speră într-o absorbţie enormă de la bugetul Uniunii Europene: 6 miliarde de euro sume net plătite de Bruxelles. Un optimism cel puţin ciudat, atât timp cât nimic nu arată că guvernul a creat sau a îmbunătăţit mecanismele necesare unei asemenea absorbţii. Dacă bugetul de stat se bazează pe această rată a absorbţiei pentru a se încadra în marja de deficit de sub 2%, înseamnă că, în mod cert, anul 2012 va fi unul extraordinar pentru actul guvernării.

Guvernul declară că cheltuielile bugetare vor stagna (112,8 mld. RON, scădere în termeni reali ţinând cont de ajustarea cu inflaţia), reducerea subvenţiilor cu 13,14%, a cheltuielilor cu asistenţa socială cu 3,96%, dar şi a cheltuielilor cu bunuri şi servicii cu 1,2%, măsuri care, dublate (se spune!) de un mai bun act al guvernării, ar putea duce la o creştere economică de 1,8%.

Până în prezent nimic nu susţine acest optimism al guvernului, mai ales că el se bazează şi pe nişte previziuni cel puţin riscante, așa cum ar fi creşterea exporturilor cu 7,8%, în condiţiile  continuării crizei şi a măsurilor de austeritate luate în întreaga Europă. Mai mult decât atât, guvernul se bazează pe ceea ce trebuie să reducă: creşterea consumului privat intern cu 1,6 %. Şi asta „în condiţiile în care, pe de o parte, nu se prevăd majorări de salarii în sectorul public sau de pensii, iar sectorul privat resimte deja al doilea val al crizei economico-financiare deci probabilitatea unor creşteri salariale este foarte redusă” (www.standard.ro), iar pe de altă parte însuşi guvernul cheamă populaţia (principalul consumator) la reţinere, măsuri proprii de austeritate şi „strângerea curelei”! Un paradox bugetar şi de înţelegere a mentalităţii românilor.

Rămâne de văzut dacă aceste măsuri vor putea fi implementate într-un an electoral sau va urma  din nou o sarabandă a corecţiilor bugetare sau a alocărilor directe către fiefurile electorale ale democrat-liberalilor din teritoriu.