Compania Chevron a anunțat vineri că renunță la proiectele din România legate de explorarea gazului de șist, fără a motiva de ce, scrie The Wall Street Journal.

Actual

Chevron renunță la gazele de șist din România


Anunțul, făcut de un purtător de cuvânt al companiei, vine după ce luna trecută Chevron anunțase că se retrage din activitățile de explorare a gazelor de șist din Polonia.

Premierul Victor Ponta, care luna aceasta a fost în Statele Unite cu scopul declarat de a atrage investitori, a participat la o masă rotundă la care au venit mai multe firme americane, printre care și Chevron.

Anul trecut, Chevron a pus capăt acordurilor legate de gazele de șist și din Lituania și Ucraina. Este un pas înapoi pentru industria gazului de șist care tocmai se năștea în Europa, scrie cotidianul economic american The Wall Street Journal.

Publicația amintește că rezultatele explorărilor din Polonia au fost dezamăgitoare. La aceasta s-a adăugat opoziția locală față de fracturarea hidraulică, în timp ce țări precum Franța și Germania au impus un moratoriu asupra acestei tehnici. În Marea Britanie, unde un moratoriu în acest sens a fost ridicat la sfârșitul anului 2012, companiile trebuie să obțină nu mai puțin de șapte permise și să treacă printr-un proces de planificare laborios înainte de a trece la explorare și exploatare propriu-zisă.
Semne prevestitoare

În campania electorală de la sfârșitul anului trecut, într-o declaraţie făcută pentru un post de televiziune, şeful Executivului din România, Victor Ponta, preciza că problema explorării gazelor de şist în România s-a amânat. Victor Ponta susţinea că, momentan, trebuie pus accentul pe gazele convenţionale din Marea Neagră, care sunt în explorare.

„Oricum s-a amânat, pentru că… se pare că nu avem gaze de şist. Ne-am bătut foarte tare pe ceva ce nu avem. Nu cred că ne-am bătut pe ceva care există”, a spus Victor Ponta.

În replică, americanii de la Chevron au susţinut că încă analizează informaţiile obţinute pe parcursul operaţiunilor de foraj şi în urma investigațiilor geofizice pentru a înţelege potenţialul resurselor de gaze. După finalizarea analizelor, rezultatele vor fi predate Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi vor rămâne în custodia statului, preciza Chevron.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a declarat în ianuarie că, în privinţa gazelor de şist, deja are impresia că „problema se rezolvă de la sine, datorită scăderii preţului hidrocarburilor, în esenţă a petrolului”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top