China cea de taină

Astăzi, China deține a doua cea mai mare economie din lume și este pregătită să-și revendice supremația. Țara este în plin proces de transformare, mergând pe un model economic bazat, în mare, pe consumul intern și pe servicii. China are mai mult de 3,2 trilioane de dolari în rezervele străine. Până în anul 2025, guvernul chinez plănuiește să construiască 221 de orașe cu mai mult de un milion de locuitori și alte încă opt metropole ultra moderne care vor găzdui cel puțin 10 milioane de oameni fiecare. S-a estimat că, până în anul 2020, clasa de mijloc din China va atinge de 600 de milioane de oameni, cu un consum total de 4,8 trilioane de dolari, devenind astfel a doua cea mai mare piață de consum din lume, după Statele Unite. La fel ca SUA, China are trei companii autohtone incluse în top 10 Fortune Global 500. Și-a lansat primul portavion și conduce unul dintre cele mai ambițioase programe spațiale. În 2014, 274.000 de studenți chinezi (potrivit unui raport al Open Doors 2014) au studiat în Universitățile din Statele Unite, majoritatea urmând studii de doctorat sau intenționând să obțină o diplomă de doctorat. Puterea geopolitică a Chinei se dezvoltă, de asemenea, într-un ritm uluitor. Un studiu realizat de UK Royal Society „Cunoaștere, Rețea și Națiuni” din 2013 a concluzionat că Republica Populară Chineză a depășit Statele Unite ca număr de  publicații științifice. Surse din CIA au prezis că, față de oricare altă țară, China va avea cel mai mare impact asupra lumii în următorii 20 de ani. Ordinea mondială, așa cum o cunoaștem, se schimbă, iar China, indiferent de sceptici,  devine liderul ei.

În plină criză economică, financiară și în neliniștea evoluției viitoare a lumii, chinezii, nu doar ca nație, dar și la nivel individual, rămân încrezători, activi și cu speranță în viitor. De fapt, 91% din chinezi au această opinie. Cum poate fi posibil acest lucru? Nu sunt oare sensibili la declinul numărului de exporturi, închiderea fabricilor sau a pierderilor din ultima perioadă? Țara lor este atât de mare, încât aspectul negativ al diverșilor factori de economie, mediu, social să nu fie atât de relevant per ansamblu? Sunt oare ei insensibili la provocările sociale pe care țara lor le confruntă (de exemplu, nivelul de corupție, slăbiciunea în sistemul de bunăstare socială)? Sau poate că sunt, dar
într-un mod diferit decât am fi noi. Ei abordează aceste probleme cu o atitudine și/sau structură complet diferită față de abordarea tipică din țările vestice. Această atitudine despre viață și despre afaceri este ceea ce m-a surprins și m-a influențat cel mai mult, de când am venit pentru prima dată în China, în 2010. De-a lungul anilor, am ajuns la concluzia că această atitudine vine din înțelepciunea istorică, dintr-o înțelegere istoric-înțeleaptă a modului în care lumea (și universul) funcționează și cum noi, ca ființe umane, suntem plasate în ea. Înțelepciunea este bazată pe „Cele Trei Învățături” – Confucianismul, Daoismul și Budismul – care împărtășesc atât de multe lucruri comune, încât cineva ar putea spune că cele trei au fuzionat, plăsmuind caracterul și cultura chinezeşti așa cum le percepem astăzi. Împreună constituie ceea ce astăzi este numit Cultura Tradițională Chineză (TCC).

Va avea cel mai mare impact asupra lumii  în următorii 20 de ani

Cu siguranță, China este imensă, este ca un continent, în termeni de expansiune, populație și diversitate. Aproximativ 50% din populație este încă rurală, și este evident, atunci când călătorești prin China, că această înțelepciune și înțelegere a felului cum funcționeză lumea, nu pot fi extinse la întreaga populație. De exemplu, putem întâlni violență fizică în stradă (în general, față de cineva care nu a putut să-și plătească datoria), în ciuda faptului că TCC pledează pentru evitarea violenței și folosirea persuasiunii în loc de confruntarea dușmanului. Dar aceste reacții contradictorii sunt și manifestări ale felului în care cei mai needucați au ales să se descurce într-o societate unde nu s-au promovat neapărat drepturile individuale, din tendința de a-și rezolva problemele direct, în cea mai practică metodă posibilă, iar pragmatismul este cu siguranță o trăsătură definitorie pentru populația chineză.

Astăzi, China și-a întărit puterea economică și geopolitică la nivel internațional, și a reușit acest lucru folosind „puterea subtilă”, o variație a conceptului sugerat de savantul american Joseph Nye. Până la un punct, „puterea subtilă” reprezintă o aplicație a celor mai înalte principii filosofice chinezești din domeniul strategiei. Mai puțin spectaculoasă decât hard power, dar mai intangibilă decât soft power, puterea subtilă țintește să modeleze contextul, maximizând eficacitatea celor două dimensiuni ale puterii. Eficacitatea ei, în concepția chinezilor, constă în echilibristica dintre cele cinci elemente: neconfruntare, neintervenţie, o disponibilitate permanentă pentru schimbare, înfrânare, ambiguitate. Puterea subtilă în viziunea chineză devine astfel arta creării contextului favorabil. Nu trebuie confundat cu o indispensabilitate, superioritate sau grandoare autoproclamată; mai degrabă, ar trebui percepută într-o configurație continuu schimbătoare, precum capacitatea de a-ți menține centralitatea sau poziționarea sinelui în centru.

De ce contează China

Numele Chinei, în HanZi –Zhongguo, „Țara de mijloc”, se referă cu siguranță la o locație geografică fixă, dar a fost și interpretată ca o poziție câștigată prin mișcări strategice inteligente, în complexitatea dinamică a jocului puterii. Chinezii au o abilitate extraordinară de a contextualiza și de a aborda o interpretare holistică  a mediului de afaceri, economic, politic, social și cultural. Aceasta este de multe ori interpretată ca un refuz de a lua o poziție clară cu privire la orice chestiune singulară, însă ar trebui să fie înțeleasă ca o dorință de a fi mai prudenți, de a reflecta cu grijă la modul în care acțiunile singulare pot afecta întreg echilibrul sistemului. Aceasta reflectă moderația și pacea întruchipate în caracterul he sau armonia. Chinezii au o afirmație: „Regulile pot păcăli oamenii, oamenii pot induce în eroare oamenii, dar conceptele pot conduce oamenii.”

Despre China, la noi, se vorbește mult și se scrie prea puțin. Ea rămâne un model politic – pentru că nu este puțin lucru să faci dintr-o ideologie socialistă un capitalism popular de succes; un model economic – pentru că astăzi China se luptă pentru întâietatea cu SUA, după ce a depășit Japonia, Germania, Rusia – ar fi interesant de știut care sunt efectele în țara care nu impozitează niciun venit până la suma de 500 de dolari, tocmai pentru a ajuta populația; în fine, un model etic uman – măcar pentru nimeni în lumea pretins civilizată nu s-ar fi mulțumit cu atât de puțin ca un chinez care muncește adesea 16 ore din 24.

De ce contează China? Pentru că idealul asumat la nivel național nu numai că rezonează profund cu cel al cetățeanului, ci și pentru că, în ciuda multiplelor diferențe de opinii, își și asumă, la nivelul cel mai mic, responsabilitatea de a contribui la acest ideal. Contrar credinței generale, „miracolul” chinezesc nu este legat de sistemul de guvernare. Adevăratul secret al dezvoltării remarcabile a economiei Chinei are cel mai mult de a face cu atitudinea și caracterul chinezilor, mai mult decât cu oricare altă problematică ridicată în lumea vestică (de exemplu, concurența neloială, condiții precare de muncă, subevaluarea yuanului față de valute străine). Unicitatea naturii poporului chinez este strâns legată de principiile și de valorile lui culturale tradiționale, care se reflectă în toate sectoarele, economice, politice, sociale, culturale etc., fiind adânc înrădăcinate în subconștientul colectiv.

Ema Stoian

Este regizor de film şi primul student român care a absolvit studii de film în China. Aceasta este fondatoare şi coordonatoare a Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS China) în perioada 2010-2015, membră CAESAR şi preşedinte al „Asociaţiei Alumni a tuturor absolvenţilor români din China”. În prezent, Ema este doctorand în Teoria Filmului la Academia de Film de la Beijing, 2015.