„Sunt candidatul PNL la Președinția României. Știu ce înseamnă să respecți deciziile CCR și să nu le comentez, indiferent ce opinie personală am. Recâștigarea încrederii în instituțiile statului român este una dintre prioritățile mele.” a transmis Nicolae Ciucă.
Foto PNL
Featured

Ciucă lansează primul mare atac la adresa lui Marcel Ciolacu, iar liberalul Alexandru Muraru acuză CCR că „prin decizia de astăzi, riscă să ducă în finala prezidențială cel mai pro-rus candidat”

Decizia CCR de a o scoate pe Diana Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni va răsturna toate calculele politice ale perioadei, iar o primă confirmare vine dintr-o direcție oarecum neașteptată. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, se folosește de ea, cu o promptitudine suspectă, pentru a declașa primul mare atac la adresa lui Marcel Ciolacu, pe care îl acuză că a orchestrat în culise decizia CCR.

„Principiul fundamental al liberalismului este libertatatea. Libertatea fiecarei persoane de a decide propria soartă. Libertatea de a alege. Libertatea de a sancționa prin vot comportamentul antidemocratic al celor care le cer votul” a scris el pe Facebook.

„În democrație nimeni nu are dreptul să priveze românii de libertatea lor de a decide prin vot. Am câștigat acest drept la Revoluția din 1989. Doar cetățenii sunt cei care trebuie să respingă prin vot orice atitudine și comportament care atentează la democrație.

Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat.


Finala prezidențială va fi decisă de români, nu prin jocuri de culise și compromiterea unor instituții. Românii vor ieși la vot, iar PSD nu va lua toata puterea politică și economică așa cum vrea acum.


Imaginați-vă ce înseamnă o Românie în care PSD are TOT: Președinția, Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituțională.


O Cortină Roșie de Fier va cădea asupra României. Românii au o vorbă: de ce îți e frică, nu scapi! PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2!” conchide candidatul liberal.

Înainte de Nicolae Ciucă, și liberalii Florin Roman sau Alexandru Muraru au „subliniat” faptul că decizia CCR este favorabilă liderului PSD Marcel Ciolacu, (pentru că poate să-l propulseze în turul II pe George Simion, iar în sondaje, într-o astfel de confruntare, președintele PSD ar câștiga), și, prin logica liberală (și USR istă), a fost influențată de acesta.

„Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituțiilor statului e în plină desfășurare.”, a transmis Muraru adăugând:

„CCR, prin decizia de astăzi, riscă să ducă în finala prezidențială cel mai pro-rus candidat, cu două interdicții internaționale. 

Desfășurarea de evenimente din această seară, cu anularea definitivă a candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, arată că PSD și UDMR, prin reprezentanții lor în CCR, își dau mâna și crează un culoar liber pentru extremistul George Simion spre turul al doilea prezidențial. Pentru că voturile SOS pot merge acum către extremistul AUR. 

Aroganța afișată de Marcel Ciolacu din ultimele zile este justificată acum de acțiunile propriilor sinecuri din cele mai importante instituții ale statului. PSD a călcat în picioare unul din drepturile fundamentale prevăzute de Constituție – dreptul de a candida. Decizia CCR este cu atât mai stranie cu cât doi judecători au lipsit. Această absentă este mai gravă decât un vot împotrivă. 

Am fost primul politician care a atras atenția asupra extremismului, violenței, rusofilei și antisemitismului Dianei Șoșoacă în Parlament. Criticile mele la adresa manifestărilor ei ar umple pagini de cărți, arătând de fiecare dată că nu este altceva decât pumnul întins al Moscovei în gura democrației românești. Aceleași lucruri le-am spus și despre George Simion. Totuși, nu poți contesta un candidat incomod prin acțiuni putiniste. Însă contextul de față este altul: acela de a elimina un candidat care ar fi rupt categoric din voturile eşichierului extremist, iar a cărui prezență știrbea din șansele lui Simion să ajungă în turul al doilea. Ciolacu – Simion în finala prezidențială aduce aminte de modelul Iliescu – Vadim. 

Mai mult, există suspiciuni serioase că PSD pregătește un transfer de voturi către Simion pentru a-l propulsa în turul al doilea, acolo unde toate sondajele arată că, într-o competiție cu candidatul AUR, Marcel Ciolacu ar ieși învingător.

Această schemă a transferului de voturi a mai fost aplicată și în trecut de social-democrați, atunci când în județe precum Iașiul, unde numărul etnicilor maghiari este aproape de zero, UDMR a înregistrat în 2016 un număr de 530 de voturi la Camera Deputaților și 515 la Senat!

Mai mult, la alegerile prezidențiale din 2019, UDMR a obținut, pentru turul I, la Iași, un număr de aproape o mie de voturi. În același an, la Europarlamentare, UDMR a obţinut la Iași peste două mii de voturi, în condițiile în care la nivelul județului erau înregistrați exact 161 de persoane de etnie maghiară. Precedentul este acolo și cu siguranță va fi probat și acum. 

Cum e posibil să livrezi românilor candidați extremiști și pro-ruși la alegerile parlamentare și europarlamentare, dar să-i interzici la prezidențiale?

Folosirea CCR ca instrument politic într-o asemenea manieră va pune România, din păcate, într-o lumină proastă la nivel internațional, prin grava încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale.

Dacă mai devreme priveam cu îngrijorare către expansiunea extremismului în țări occidentale, ne uităm cum la noi, un pretins partid democratic folosește tehnici de cenzură tipic extremistă. 

Urmează zile de încercare pentru democrația din România iar noi, liberalii, avem misiunea de a dejuca acest plan al mediocrității pentru următorii cinci ani prin a le arăta românilor că singura cale către Europa, către dezvoltare, este calea liberală.”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top