CJUE: Dacă un om este bolnav, țara în care se află poate refuza extrădarea sa, chiar în cazul unui mandat european de arestare

Curtea Europeană de Justiție a stabilit că în cazul unui mandat european de arestare, atunci când există un risc de punere evidentă în pericol a sănătății persoanei căutate, se justifică suspendarea temporară a predării sale și obligă autoritatea de executare să solicite autorității emitente informații referitoare la condițiile în care se are în vedere urmărirea sau deținerea acestei persoane. În cazul în care predarea este susceptibilă să creeze, pentru persoana grav bolnavă, un risc de tratamente inumane sau degradante, care nu poate fi înlăturat într-un termen rezonabil, autoritatea de executare nu poate să execute mandatul de arestare.

• Trump și Xi, între Cer și Pământ
• Șeful Vămii, reținut de procurori
• Zelenski și cel mai recent scandal de corupție. Cine este misteriosul R1?
• „Inflația Ormuz” – noua provocare în ecuația politicii monetare
• Sorin Grindeanu: Îmi cer scuze românilor că nu am oprit această prăbușire mai devreme

La 9 septembrie 2019, Tribunalul Municipal din Zadar, Croația, a emis un mandat european de arestare împotriva lui E. D. L., care locuiește în Italia, în scopul urmăririi penale în Croația. În urma unei expertize psihiatrice, Curtea de Apel din Milano, competentă să execute acest mandat de arestare, a constatat existența unei tulburări psihiatrice care necesită continuarea unui tratament medicamentos și psihoterapeutic, precum și un risc grav de sinucidere, în cazul unei încarcerări. Aceasta a considerat, pe de o parte, că executarea mandatului european de arestare ar întrerupe tratamentul lui E.D.L. și ar determina deteriorarea stării sale de sănătate generale, ale cărei efecte ar putea fi de o gravitate excepțională, sau chiar un risc serios de sinucidere. Pe de altă parte, a constatat că dispozițiile italiene, care transpun decizia-cadru referitoare la mandatul european de arestare, nu prevăd că motive de sănătate de acest tip pot constitui un motiv de refuz al predării. Prin urmare, Curtea de Apel din Milano a sesizat Curtea Constituțională italiană în legătură cu constituționalitatea acestor dispoziții.

Apreciind că respectiva cauză privește nu numai compatibilitatea dispozițiilor menționate cu Constituția italiană, ci și interpretarea dreptului Uniunii care este pus în aplicare prin acestea, Curtea Constituțională italiană a sesizat Curtea de Justiție. Întrucât refuzul predării persoanei căutate nu este prevăzut în ipoteza unei boli cronice, cu o durată potențial nedeterminată, Curtea Constituțională italiană solicită Curții să stabilească modul în care se poate preveni riscul unei atingeri grave aduse sănătății acestei persoane, ale cărei condiții se pot deteriora semnificativ în cazul predării. În special, aceasta solicită să se stabilească dacă autoritatea judiciară de executare trebuie să solicite autorității judiciare emitente informațiile care să permită înlăturarea unui astfel de risc și dacă autoritatea judiciară de executare trebuie să refuze predarea în cazul în care nu obține, într-un termen rezonabil, asigurările necesare pentru înlăturarea unui astfel de risc.

În hotărârea pronunțată la 18 aprilie, Curtea, reunită în Marea Cameră, amintește că principiile încrederii și recunoașterii reciproce au o importanță fundamentală în dreptul Uniunii, al doilea dintre aceste principii constituind „piatra de temelie” a cooperării judiciare în materie penală.

Rezultă, pe de o parte, că autoritățile judiciare de executare nu pot refuza să execute un mandat european de arestare decât pentru motive care decurg din decizia-cadru și, pe de altă parte, că refuzul de executare este conceput ca o excepție care trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. Astfel, există o prezumție potrivit căreia asistența și tratamentele oferite în statele membre în special pentru bolile grave, cronice și potențial ireversibile sunt adecvate. Cu toate acestea, atunci când există motive valabile, pe baza unor elemente obiective, de a considera că predarea unei persoane căutate riscă să-i pună în mod evident în pericol sănătatea, autoritatea judiciară de executare poate, cu titlu excepțional, să suspende temporar această predare. Puterea de apreciere a acestui risc trebuie să fie exercitată de autoritatea judiciară de executare cu respectarea interdicției tratamentelor inumane și degradante, prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Pentru a intra sub incidența acestei interdicții, acest tratament trebuie totuși să atingă un prag minim de gravitate, care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.

Astfel, în cazul în care autoritatea judiciară de executare are, în lumina elementelor obiective de care dispune, motive serioase și întemeiate să creadă că predarea persoanei căutate, grav bolnavă, ar expune-o unui risc real de reducere semnificativă a speranței sale de viață sau de deteriorare rapidă, semnificativă și iremediabilă a stării sale de sănătate, această autoritate este obligată să suspende predarea. În acest caz, pentru a asigura o cooperare eficace în materie penală, aceasta trebuie să solicite autorității judiciare emitente furnizarea oricărei informații referitoare la condițiile în care se are în vedere urmărirea sau deținerea persoanei căutate. Dacă riscul citat anterior poate fi înlăturat, ca urmare a garanțiilor furnizate de autoritatea judiciară emitentă, mandatul european de arestare trebuie, în acest caz, să fie executat.

Este totuși posibil ca, în împrejurări excepționale, în raport cu informațiile furnizate de autoritatea judiciară emitentă, autoritatea judiciară de executare să ajungă la concluzia că, pe de o parte, în cazul predării către statul membru emitent, persoana în cauză va suporta un risc real de tratament inuman și degradant și că, pe de altă parte, acest risc nu poate fi înlăturat într-un termen rezonabil. În acest caz, autoritatea judiciară de executare trebuie să refuze executarea mandatului european de arestare. În schimb, dacă riscul menționat poate fi înlăturat într-un astfel de termen, trebuie convenită o nouă dată de predare cu autoritatea judiciară emitentă.

MENȚIUNE: Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Curtea nu soluționează litigiul național. Este de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.