Un nou concept în domeniul spațiilor de birouri.

Economie

Coffice. All inclusive pentru afaceri

Dacă în ultimii șase ani am auzit doar despre falimente și, în cazuri fericite, supraviețuiri la limită ale businessurilor din România, ei bine, s-a reîntors momentul viziunii antreprenoriale. Din necesitate…

 

Cristian Rotărescu (39 de ani), om de afaceri din Timișoara, în diversele deplasări de afaceri pe care le făcea în țară sau peste hotare, s-a confruntat cu problema locațiilor potrivite pentru a „bate palma”. Întâlniri și discuții importante desfășurate în locuri dintre cele mai diverse, precum cafenele, restaurante, hoteluri, aeroporturi, nu-i ofereau ambientul necesar comunicării cu partenerii de afaceri.

 

Am observat de multe ori când am umblat prin țară că nu există locuri sau spații special amenajate în care poți să porți o discuție de business, să întâlnești anumiți antreprenori, parteneri de afaceri și să ai un mediu plăcut. Ne vedeam pe unde apucam”, ne-a povestit Rotărescu.

 

 

 

 

Astfel, în vara anului trecut, împreună cu partenerul său, Răzvan Pelmus, a creat locaţia de care ei înşişi ar fi avut nevoie ca oameni de afaceri: birouri la cheie, gata mobilate și utilate, cu acces la internet, secretariat, coffee lounge, servicii de catering şi chiar personal, la cerere. Serviciile unei secretare ar putea intra în pachetul oferit pentru o sumă fixă pe lună, iar firma care închiriază biroul nu ar fi nevoită să plătească un salariu mult mai mare pentru încă un angajat permanent. Investiţia iniţială a celor doi antreprenori a fost de 150.000 de euro, sumă pe care se aşteaptă să o amortizeze anul acesta. Totuși, cei doi antreprenori aleg să investească în continuare în acest concept.

 

Business, no sugar

Cafeneaua Coffice este la intrarea în birou, iar pachetul de servicii all inclusive pentru afaceri vor scuti start-upurile de investiţii într-un spațiu, în mobilier şi de cheltuielile lunare variabile. Oamenii de afaceri din străinătate vor putea găsi confortul, intimitatea şi mediul adecvat atunci când vin să facă business în România, pentru o oră, o zi, sau o săptămână, s-au gândit fondatorii Coffice. Mai mult, totul este centralizat şi administrat de Coffice.

„Poștă suplimentară, un copiator, acces la baza de date, cablu, căldură, curent, climă, videoproiector, toate intră în preţul stabilit pe perioada contractuală şi acesta va rămâne același. Pentru că încă nu ne-am revenit din criză, firmele nu-și permit să se mai arunce într-o afacere cu o sumă mare de bani. Ele nu vor fi obligate să plătească chirii de mii de euro, sau să investească de la început o sumă mare. Nu toată lumea a alocat de la început un buget mare, nu știi cum evoluează acel business. Poate afacerea nu va merge, sau antreprenorul urmează să facă alte investiţii, sau să-şi schimbe locaţia după un timp. Poate sunt firme de afară care pur și simplu au venit pentru o zi, sau o săptămână, și au plecat către alte locații unde vor să lege și alte parteneriate”, a mai explicat Rotărescu.

 

Mercedes şi Toyota, contracte pe un an

Coffice va deschide anul acesta două locaţii, una la Bucureşti şi una la Cluj. Primul proiect al Coffice în Capitală este în parcul de birouri clasa A, Swan Office Technology Park din Pipera, în zona de birouri a multinaţionalelor. Acesta este deja închiriat în pondere de 80%.

 

La doar câteva luni de la lansare, Coffice a încheiat contracte cu firme din Anglia, Franța, Danemarca, Olanda, dar și cu firme din România. În martie, Mercedes Benz şi Toyota au semnat contracte de închiriere pe un an de zile. Chiar Vodafone a ales să-și filmeze spotul publicitar „Vodafone Business” în cafeneaua Coffice.

 

 

„Mercedes și Toyota au nevoie de un loc unde să se destindă. Chiar dacă e o sală de birou, de meeting, chiar dacă vin o oră, sau zece. Orice firmă mare are și sală de birouri, și de meeting, dar ele vor un mediu ambiental în care să nu simtă că sunt la lucru, că sunt stresați. Când am proiectat cafeneaua şi birourile am folosit culori aprinse, să ne simțim ca acasă. Ei au vrut intimitate și să-și dezvolte businessul într-un mediu plăcut. Am colaborat cu arhitecții de la Prographic Architecture Studio care ne-au «creat» vizual. Vom colabora cu ei și la următoarele birouri”, a precizat Rotărescu.

Mai mult, conceptul Coffice a inspirat și alte businessuri. „Prin intermediul Coffice, mulți parteneri și colaboratori au identificat potențialul de business în parcul de birouri Swan Office, cel mai elocvent fiind exemplul celor de la Marelvi Impex, care la scurt timp au luat decizia de a deschide primul magazin mono-brand din Europa al producătorului  german de aparate frigorifice și congelatoare Liebherr, în incinta aceluiași grup de clădiri”, a mai spus antreprenorul.

 

Metrii pătrați care fac diferența

Rotărescu doreşte ca, până la sfârşitul anului, să mai deschidă o locaţie în Bucureşti, într-o altă zonă, pentru ca oamenii de afaceri să aibă biroul aproape, în funcţie de business.

„Mi-aș dori să ne extindem și în Timișoara, și în București în centru, sau în zone opuse cartierului Pipera, fie Piața Victoriei, Cotroceni sau Bulevardul Timișoara. Așteptăm și feed-back-ul clienților. Și dorim să fie clădire nouă, de clasă A. Ne-am gândit și la o franciză. Asta ne-ar ușura munca. În Cluj, deja ne gândim la asta”, a mai spus Rotărescu.

Bucureştiul oferă, în momentul de faţă, 288.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri vacante. Suprafaţa minimă de închiriat este de 400 – 450 de metri pătrați, ceea ce, la un cost mediu de 20 de euro pe metru pătrat, ar duce la chirii de 8-10.000 de euro pe lună, sumă mult prea mare pentru o afacere aflată la început. Aici a intervenit Coffice, care oferă, de exemplu, un birou pentru patru – şase persoane, la o chirie lunară începând de la 400 de euro, totul inclus.

Personalizat, în funcţie de nevoile businessurilor, unde a fost pregătit tot: de la cafenea, la birouri individuale, open space și sală de ședințe.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top