Comisia Europeană, pe cale să interzică umorul

Ocupați cu pandemia și apoi cu războiul din Ucraina, înainte de a deveni „ocupați” cu variola maimuței, am pierdut din vedere  Raportul It’s not funny anymore. Far-right extremists’ use of humour redactat sub egida Comisiei Europene care deschide calea interzicerii umorului.

• Prin desemnarea lui Tomac, Nicușor Dan a încălcat Constituția. Ce-a spus CCR
• Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze guvernul
• Unde mai spionează China
• CCR a decis: Ordonanța SAFE este constituțională. Conflictul constituțional Parlament-Guvern pe SAFE se judecă în 10 iunie
• Blocul Național Sindical solicită retragerea imediată a proiectului legii salarizării

Umorul, dăunător pentru democrația liberală

Într-o societate democratică, libertatea de expresie nu are nevoie de reglementări stufoase, de interdicții și sancțiuni. Fiind libertate și democrație, orice subiect se poate discuta, disputa, se pot face inclusiv glume pe seama lui. Dar cum a ajuns simțul umorului un semn că ești extremist de dreapta?

Raportul Comisiei Europene ar putea fi, în sine, o foarte bună glumă. Asta, desigur, într-o societate democratică nu într-una cu tot mai puternice accente totalitariste.

„Umorul a devenit o armă centrală a mișcărilor extremiste pentru a submina societățile deschise și pentru a coborî pragul spre violență”, se arată în raport. O citare de la pagina 5 afirmă că „cele mai puternice arme cunoscute de omenire sunt satira și ridiculizarea”.

Argumentul prezentat vine din lucrarea lui Saul Alinsky – Rules for Radicals (1971), despre care se afirmă că ar sta la baza unei adevărate renașteri în comunicările celor de extremă dreapta. Amuzant, întrucât Alinsky este unul dintre ideologii stângii.

Hillary Clinton, mare admiratoare a lui Alinsky, i-a dedicat chiar și o lucrare la terminarea facultății despre organizațiile „pseudo-civice”, gen Soros, care se bazează pe teoriile de organizare a mișcărilor subversive pentru dărâmarea guvernelor, adică exact pe ideile lui Alinsky.

Apoi, utilizarea umorului pentru a submina o putere politică presupune în primul rând existența unor situații sau chestiuni ridicole sau pretabile la a fi ridiculizate (cum ar fi interzicerea umorului, de dragul democrației – în cazul nostru) și, în al doilea rând, situația în care umorul sau satira chiar ar putea pune în pericol un regim politic. În mod evident, nu vorbim despre vreo societate în care democrația este la ea acasă.

Este și motivul pentru care sintagma de „democrație” este permanent ocolită în toate textele UE, aceasta fiind, de regulă, înlocuită cu expresia „democrație liberală”. Ceea ce, în mod evident, nu are cum să fie o înlocuitoare a democrației dacă nu avem și o „democrație social-democrată”, o „democrație creștin-democrată” etc. Democrația fie există, fie nu. Nu are nevoie de alte atribute.

Mai intervine și situația în care umorul reprezintă apanajul celor inteligenți. Proștii nu au simțul umorului. Ei „se râd” când cineva se înțeapă, se împiedică, se lovește. Sunt persoanele cărora trebuie să le explici bancul sau chiar să le faci o mică schiță ca să-l înțeleagă. Prostul este solemn! Consideră umorul o chestie frivolă motiv pentru care se ia pe sine în serios (definind prin lege curbura castravetelui, la nevoie – vezi aquis-ul comunitar) și privește cu suspiciune indivizii care reușesc să se amuze.

Autorii raportului, Reem Ahmed și Maik Fielitz (chipurile, specialiști în „mișcări de extremă dreapta, culturi digitale și activism online”) sunt ambii de stânga. Și par două persoane destul de lipsite de umor. Panica lor de ordin moral se bazează, ca de obicei, pe dublele standarde extrem de vizibile.

Probabil că un alt element important în chestiune este și faptul că doar adevărul este amuzant, degeaba prezinți o situație falsă pentru a genera un râs sănătos – cea mai bună dovadă o avem din pletora de bancuri care circulau pe vremea lui Ceaușescu și care se bazau în marea lor majoritate, pe realități izvorâte din dictatura „celui mai iubit fiu al poporului”.

Comisia Europeană pare-se că are nevoie de „dovezi” că umorul este dăunător pentru „democrația liberală”, astfel încât autorii raportului susțin că acest umor se canalizează împotriva minorităților etnice și sexuale, iar scopul umorului este de „a inspira fantezii violente și, în cele din urmă, acțiune”. Mai exact, violență. Ca atare, „pe măsură ce o nouă generație de extremiști violenți iese din subculturile digitale fără un centru organizațional clar, strategiile de prevenire trebuie să reînnoiască atenția și să facă față naturii intangibile a culturilor online.”

Concluzia Comisiei Europene este că umorul trebuie combătut în contextul prevenirii și combaterii extremismului violent.

Apoi, tot umorul pare să fie responsabil și pentru slaba autoritate a factorilor politici. Convenabil, nu-i așa? Adică politicianul, un supraom mânat de bune intenții se vede în postura ca marile lui realizări să fie minimalizate din cauza unor extremiști de dreapta ce stau pe internet și râd cu nerușinare de mărețele lui fapte în slujba comunității.

Unde mai pui că în spatele umorului s-ar putea ascunde organizații teroriste! Aflăm de la pagina 4 a raportului: „Mesajele extremiste cu baze umoristice și ironice s-au răspândit în mainstream, făcând astfel, din ce în ce mai dificilă distingerea între acțiunea organizată și actele individuale de provocare.” Dacă cineva se îndoia, iată că a avea umor înseamnă la o adică și afilierea la o organizație teroristă.

UMORUL CA STRATEGIE EXTREMISTĂ

Documentul Comisiei Europene arată că „re-articularea jucăușă și ironică a suprematismului alb și a etnonaționalismului a fost în mare măsură înțeleasă ca o strategie inovatoare pentru a atrage un public mai larg.” Râzi? Ești rasist! Râzi? Ești un suveranist ce promovează naționalismul extremist de natură etnică.

Caricatură de Fernando Pica, Festivalul Internațional de Caricatură, 2017

„Generațiile recente de extremiști de extremă dreapta au ales umorul transgresiv și satira ca arme centrale în lupta împotriva democrației liberale și a corectitudinii sale politice”, spun autorii.

Problema stângii europene pare să fie aici că umorul reușește să atingă, vorba lor, „un public mai larg” decât propaganda ”woke”, trâmbițatele libertăți „homo” sau „diversitatea” rezultantă a migrației ilegale și impunerea islamismului în detrimentul valorilor iudeo-creștine.

„Ca în cazul oricărei tehnologii noi, extrema dreaptă s-a adaptat rapid la noile cerințe de a capta atenția unui public mai larg” și „alocă mult timp și energie în producția de meme ca să-și răspândească ideologia”. Din nou, extrem de amuzant.

În primul rând, nu știm cum de numai extrema dreaptă „s-a adaptat” la a produce mesaje cu un dram de umor, meme și alte cele, de ce nu și stânga? Dar, dinspre Comisia Europeană doar asta se vede.

În ceea ce privește alocarea „de mult timp și de multă energie”, chiar și empiric am putea constata că nu e nevoie decât de un pic de cultură generală ca să produci un joc de cuvinte, un context amuzant etc. și nu presupune o muncă istovitoare.

Publicații precum Cațavencii, Le Canard enchaîné, Charlie Hebdo, L‘Asino, Bertoldo, Dikobraz, De Nieuwe, Eulenspiegel, L‘Esquella de la Torratxa, Feral Tribune, Kikeriki și multe alte publicații satirice apar cu regularitate chiar în UE și nu vezi umoriști căzuți pe stradă din cauza epuizării. Mai mult, categoria la care se referă autorii, memele, face deliciul puștimii cu mai bune abilități în utilizarea resurselor online. Hai să nu presupunem că și ei muncesc pe brânci ca să scoată o glumiță!

„Crearea și partajarea memelor ca ritual al unei comunități imaginare poate stimula un sentiment de apartenență colectivă.” Avem, așadar, marea problemă generată de glumițele online: apartenența la categoria celor care consumă aceste producții devenind astfel, susceptibili să aibă ochii mai deschiși atunci când în viața reală întâlnesc situația de care se amuza comunitatea!

 „Întrucât actorii de extremă dreapta nu sunt în poziția de a controla diferitele fluxuri de ură online, ei încearcă mai degrabă, să posteze conținut radicalizat care se răspândește prin panouri de imagine infame și rețele sociale.”

Însăși sintagma „fluxuri de ură online” este profund bolnavă! Ar presupune că există o categorie de producători de „ură online”, precum și consumatori de ură, ceea ce este o aserțiune cel puțin bizară din perspectiva unei probleme reale.

Ceea ce nu înseamnă că nu există platforme dedicate consolidării unei culturi bazate pe ură. Greu de crezut că există un exemplu mai bun de răspândire a „urii” împotriva normalității, decât Netflix. Propriu-zis, întregul conținut al canalului este focalizat pe promovarea perversiunilor sexuale, a homosexualității, a „diversității” rasiale la un mod elucubrant (Hamlet negru, șefa vikingilor – o negresă lesbiană etc.), a matriarhatului îndreptat împotriva „masculinității toxice”, a disoluției familiei, a desconsiderării creștinismului și a promovării ateismului.

Un astfel de efort presupune într-adevăr, timp și resurse alocate și dacă s-ar încerca o versiune bazată pe umor pentru a construi o asemenea platformă, probabil că eșecul ar fi garantat.

Dacă temerea Comisiei Europene este că prin umor „se normalizează violența împotriva minorităților”, vedem că platformele „serioase” de răspândire a urii – CNN, Netflix etc. – merg pe normalizarea violenței împotriva bărbatului alb, heterosexual, creștin, care crede în muncă, succes personal, competiție și care trăiește într-o familie și o comunitate ordonată, respectând normele morale și legale.

Tot ceea ce nu se îndreaptă împotriva categoriei descrise mai sus reprezintă pur și simplu, „extremism de dreapta” pentru promotorii ideologiei „progresiste” sau ”woke”. Mai mult, a nu pune în centrul atenției și existenței chestiuni precum homosexualitatea, problemele rasiale etc. înseamnă apartenență la o clasă „privilegiată”, rasistă, extremistă.

PROVOCĂRI ȘI RECOMANDĂRI

Raportul Comisiei Europene observă că ironia este valorizată pozitiv, ceea ce pare să genereze frisoane la Bruxelles. „Este foarte dificil să reglementezi și să contracarezi culturile digitale”, constată autorii textului. Ceea ce, dacă avem un pic de umor, ar trebui să ne întristeze! Cum să nu reglementați umorul? Ce amuzant ar fi!

O „provocare” cât se poate de reală apare spre finalul documentului, unde se subliniază că cei de extremă dreapta sunt „imuni” în fața unor astfel de reglementări, „fiind sceptici la intervenții din exterior” asupra chestiunilor umoristice, preferând să-i denigreze pe stângiști considerându-i suprasensibili!

De asemenea, autorii raportului consideră că excluderea extremiștilor de dreapta de pe diversele platforme „poate duce la consolidarea narațiunii conform căreia libertatea de exprimare este limitată la elitele mainstream și, potențial, atrage mai mult sprijin pentru extrema dreaptă.”

Dar cu adevărat umoristice sunt recomandările în această spinoasă non-chestiune. Trecând peste maculatura privind monitorizarea, cartografierea, alianțele și alte asemenea, autorii recomandă „îmbunătățirea alfabetizării”. Abia aici au dat grav cu bățul în baltă. Ce scriam mai sus? Tocmai lipsa „alfabetizării” conduce la carența de umor. O „alfabetizare” ar duce așadar, la un număr și mai mare de indivizi capabili să glumească și să înțeleagă umorul și satira. Nicidecum invers!

Dar speranța moare ultima. Dacă tot avem suficient umor, să sperăm că va veni ziua în care Ursula von der Leyen îl va însărcina pe vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans, să elaboreze niște norme europene și niște cadre în interiorul cărora se poată glumi în UE. Nu este foarte departe ziua aceea.

Fără opinii divergente

Libertatea de exprimare a primit lovituri consistente în UE, fie că vorbim despre Germania, unde politicienii nealiniați stângii nu au nicio posibilitate să apară în presă (cazul celor de la AfD, catalogați ca fiind de extremă dreapta), fie că vorbim despre sentințe pronunțate de instanțe de judecată (cazul filosofului Renaud Camus condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a denumit migrația ilegală, „invazie”, în lucrarea intitulată Le grand remplacement).

Caricatură realizată de Horațiu Mălăele

Jorge Buxadé, care este vicepreședintele partidului Vox din Spania și liderul delegației Vox în Parlamentul European, spune: „Federaliștii, globaliștii și oligarhiile de la Bruxelles nu acceptă opinii divergente. Ei vor să creeze un cordon sanitar în jurul celor care nu le împărtășesc opiniile. Este o pretenție absolut totalitaristă din partea acelor elite false de la Bruxelles. Este ideologie pură.”

„Statul de drept înseamnă limitarea posibilității autorităților unui stat membru – chiar susținute de o majoritate în Parlament, de o mare majoritate a populației – să acționeze împotriva valorilor NOASTRE europene”. Didier Reynders, Comisarul European pentru Justiție, Luxembourg, 2022.

Comisarul Reynders se referă în declarația lui la autorități. Vedem  însă, că referirea la cetățeanul obișnuit înseamnă o plictiseală inutilă pentru că opinia cetățeanului european contravine valorilor LOR, ale elitei.

O pletoră de reglementări europene a fost deja, inventată și implementată pentru a împiedica libera exprimare a ideilor și credințelor de către cetățenii europeni. Trecând de „corectitudinea politică” – în sine, o aberație, mai există o grămadă de prevederi pentru prevenirea terorismului (chipurile), abuzurilor împotriva femeilor, minorilor, minorităților etc.

Au fost inventați termeni precum „negator al holocaustului”, „antivaccinist”, „teoretician al conspirației” și să nu uităm de… „extremist de dreapta”. Situația aceasta trebuie însă privită în raport cu Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care impune statelor că „legile sau reglementările nu trebuie să restrângă dreptul la libertatea de exprimare decât dacă acest fapt este necesar într-o societate democratică, în urmărirea unui scop legitim”.

Și cine stabilește această „necesitate”? Iată o întrebare amuzantă!