Actual

Comisia Iordache, între ironiile procurorilor şi criticile lui Iohannis

Comisia specială pentru legile justiției a decis, joi, 19 aprilie, reluarea discuțiilor privind modificarea codurilor penale pentru 2 mai, ora 12.00. Până atunci asociațiile de magistrați vor putea face propuneri privind proiectul de lege.

Citeşte şi: Val de proteste în Sănătate. Sindicaliştii anunţă grevă generală 

Ce prevăd modificările

„Să stabilim ce asociaţii sesizăm, să dăm termen de două săptămâni ca toţi cei care vor să vină la dezbateri să facă propuneri. Termenul să fie 2 mai. Pornind de la toate aceste documente, începând cu data de 2 mai să putem începe o dezbatere pe aceste trei iniţiative. Toţi cei interesaţi să poată participa şi pe de altă parte să depună amendamente.

Eu v-aş propune să spuneţi pe cine trebuie să invităm. Să invităm din partea CSM, secţia judecători şi procurori ÎCCJ, PÎCCJ; Asociaţia Maistraţilor, Forumul Judecătorilor care ne-a trimis o solicitare, Coaliţia românilor, Uniunea Naţională a Barourilor, reprezentanţi ai mediului academic. Din punctul meu de vedere, trebuie să fim deschişi. Iar ca mod de lucru, începând cu data de 2 mai să începem dezbaterile în Comisie”, le-a propus Florin Iordache, președintele comisiei, colegilor săi.

Cele trei proiecte au fost depuse miercuri la Parlament, iar modificările Codului Penal şi Codului de procedură penală au provocat o întreagă dezbatere în spațiul public.

Citeşte şi: Europa  vrea să pună capăt risipei alimentare de miliarde de euro

Proiectul de modificare a Codului de procedură penală depus prevede că interceptările și înregistrările care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării nu pot fi folosite în dosar și trebuie distruse în termen de 30 de zile.

Totodată, datele obţinute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală și pentru care a fost autorizată percheziția în acea cauză se şterg definitiv.

O altă prevedere se referă la faptul că procurorul trebuie să înștiințeze persoanele care au fost interceptate în termen de 10 zile de la încetarea mandatului de supraveghere tehnică.

De asemenea, se reduce termenul necesar pentru liberarea condiționată, de la 2/3 din pedeapsă la jumătate; nu se vor mai confisca bunurile dobândite înainte de 2012; se modifică ușor şi termenele de prescripție; se restrânge definiția funcționarului public în sensul legii penale; se introduce un nou articol la informațiile nedestinate publicității etc.

TOATE documentele de modificare a CODULUI PENAL și a CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ se regăsesc mai jos în format JPG. 

Proiect de Lege de modificare a Codului Penal

Proiect de Lege de modificare a Codului de Procedură Penală

Iohannis, vremelnic, despre politicienii vremelnici 

Președintele Klaus Iohannis a declarat că este inadmisibil ca unele prevederi să fie date cu destinație pentru persoane care ocupă vremelnic funcții în Parlament.

„Unele dintre aceste modificări sunt necesare, fiind că e nevoie de o oarecare modificare a legislației, punere în acord cu decizii ale CCR șși în unele puncte chiar cu legislația europeană. Aceste propuneri sunt bune și cred că Parlamentul le va prelucra și va introduce aceste chestiuni.

Alte propuneri care au fost făcute nu vreau să detaliez acum în acest cadru, sunt total inacceptabile și cre că discuția parlamentară va revela care trebuie să rămână în discuție și care trebuie să iasă din discuție.

Un principiu, însă, cred că trebuie să îl înțeleagă toată lumea: este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu destinație pentru unele persoane care vremelnic ocupă poziții de decizie chiar în Parlament”, a spus președintele, la Cotroceni.

Reamintim că Florin Iordache a negat joi că vreo modificare adusă Codurilor Penale i-ar viza direct pe lideri din coaliţia guvernamentală.  El susţine că aceste pachete de legi sunt făcute pentru întreaga societate.

Conform lui, articolul privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat deoarece se amesteca cu abuzul în serviciu, iar acesta din urmă ar trebui adoptat fără prag valoric.

Procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan oferă lecţii pe Facebook

Procurorul Alexandra Carmen Lăncănjan, care instrumentează dosarul în care Liviu Dragnea și conducerea firmei Tel Drum sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, comentează, într-o postare pe Facebook, propunerile de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală.

„Legiuitorului, care dorește clasarea cauzei după un an dacă nu a fost identificat autorul infracțiunii, îi recomand să citească textele privind prescripția răspunderii penale, și să întrebe câte tâlhării au fost soluționate după un an de la sesizare sau să citească dosarele de omor în care ai reușit să găsești autorul după 5-10 ani.”

De foarte multe ori le reprosez, in gluma, cursantilor ca nu au imaginea clara a modului in care este construit procesul…

Posted by Alexandra Carmen Lancranjan on Wednesday, April 18, 2018

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top