Sindicaliştii de la Sanitas anunţă şi un mare miting la Bucureşti
Actual

Val de proteste în Sănătate. Sindicaliştii anunţă grevă generală pe 11 mai

Preşedintele Sanitas Leonard Bărăscu a anunţat, joi, calendarul protestelor din Sănătate care vor culmina cu declanşarea grevei generale pe 11 mai. Până atunci, va fi organizată o grevă de avertisment, pe 7 mai, iar pe 26 aprilie în Bucureşti va avea loc un miting.

Citeşte şi: Premieră în România: Primul transplant de plămâni la spitalul Sf. Maria din Capitală

“Aşteptăm la acest miting cel puţin 10.000 de angajaţi sănătate, pentru că problemele sunt mari. (…) Este un haos în sănătate”, a spus liderul Sanitas, la finalul unei şedinţe a federaţiei, conform news.ro.

El a afirmat că în urma aplicării legii salarizării unitare unora dintre angajaţi le-au scăzut salariile cu sume cuprinse între 500 şi 1.100 de lei.

“Din păcate ducem discuţia la legea salarizării, care se va aplica etapizat până în 2022 şi vorbim că nu pierde nimeni. Această lege a fost creată să aducă câştiguri pentru toată lumea, astăzi vorbim doar că nu sunt pierderi şi vreau să vorbim despre cine şi cât câştigă, asistentul medical, cel pe care doamna ministru al Muncii îl plimbă la televizor că are un venit decent, creşterea salarială nu acoperă nici inflaţia de până în 2022. Să vorbim serios despre legea salarizării, şi nu doar cu exemple care vin în avantajul guvernanţilor”, a declarat, la rândul său, Iulian Pope, prim-vicepreşedinte Sanitas.

El a făcut apel la ministrul Muncii să îşi asume greşelile pe care le-a făcut în elaborarea legii salarizării unitare şi să le corecteze.

“Unii dintre managerii aleg să spună că sindicatul este de vină, cum alege şi ministerul. Fac un apel la doamna Ministru al Muncii să îşi asume greşelile pe care le-a făcut în elaborarea legii salarizării unitare şi să le corecteze, nu sindicatele sunt de vină. Regulamentul de sporuri este decent, problema este că nu îl putem aplica, acea constrângere în 30% ne împiedică astăzi să acordăm colegilor noştri din toate spitalele sporuri echitabile”, a adăugat liderul sindical.

Citeşte şi: Economia la raport. Președintele avertizează guvernul

În ultima perioadă, au avut loc zilnic proteste ale angajaţilor din spitale în Capitală şi în alte oraşe, ca urmare a diminuării sporurilor din sistemul sanitar.

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, ca până la finalul acestei săptămâni să găsească soluţii pentru problemele salariale din domeniul sănătăţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat despre nemulţumirile privind scăderea unor salarii din sănătate, că “se vede că nu există o gândire unitară la nivel de guvern”. “Aceste chestiuni trebuie rezolvate de către Guvern, nu pot fi aruncate în curtea nimănui. Legislatia este aşa cum este si apare instabilitate, neclaritate şi toate acestea duc la mişcări ssociale care nu îmbunătăesc absolut deloc climatul social”, a spus Iohannis.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, după discuţii la Ministerul de Finanţe, că managerii de spitale trebuie să găsească soluţiile de redistribuire a sporurilor, astfel încât angajaţii să nu piardă la salariu.

Sorina Pintea a explicat că scăderile salariale au afectat aproximativ 10% din totalul personalului medical, iar în cazul celorlalţi angajaţi vorbim despre “majorări semnificative”. “Este o situaţie regretabilă, e inadmisibil să pierzi la salariu, dar asta se poate remedia. Bugetul ăsta este. Le-am spus asta şi managerilor, totul depinde de buna lor gestionare”, a explicat Pintea.

Ea i-a ameninţat pe directorii de spitale care nu îşi fac treaba cu ieşirea din sistem, dar nu a precizat cât timp va dura procesul de evaluare care a început. “Am început acest tip de evaluări. Vă daţi seama, sunt 180 de spitale în subordinea Ministerului Sănătăţii”.

Citeşte şi: Salariile pe înțelesul tuturor

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top