Consiliul Concurenţei analizează concentrarea economică care va fi realizată ca urmare a preluării Petrom Distribuţie Gaze de către Ligatne SRL, firmă deţinută de fondul ceh de investiţii PPF Investments.

Actual

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Petrom Distribuţie Gaze de către Ligatne

Operaţiunea propusă este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege“, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Ligatne controlează în România grupul de firme Gaz Sud şi Grup Dezvoltare Reţele. Cele două firme au fost înfiinţate în 2001 şi au peste 22.000 de clienţi, în zone limitrofe Bucureştiului şi în oraşe precum Roşiorii de Vede şi Siret.

Economia României și Intangibilii

Petrom Distribuţie Gaze face parte din grupul OMV Petrom, controlat de austriecii de la OMV, şi are ca obiect de activitate principal distribuţia combustibililor gazoşi prin conducte. La sfârşitul anului trecut, reţeaua Petrom Distribuţie Gaze avea o lungime totală de circa 1.000 kilometri şi deservea peste 21.000 de clienţi, în principal localizaţi în zonele învecinate oraşelor Bucureşti şi Timişoara.

Tranzacţia a fost anunţată în iulie de OMV Petrom, care iese prin această operaţiune din activitatea de distribuţie a gazelor către consumatorii finali, urmând să se concentreze pe furnizarea de gaze către clienţii comerciali şi industriali.

Consiliul Concurenţei a amendat 4 firme cu 5,6 milioane de euro pentru că au trucat licitații organizate de Transgaz

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top