Starea de sănătate a lui Cornel Dinu la opt zile după operaţia de by-pass este bună, face exerciţii uşoare de recuperare medicală şi urmează tratamentul cardiac, a declarat, Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca.

Actual

Cornel Dinu a început exerciţiile pentru recuperare

Întrebat dacă Dinu a urmărit partida disputată de Dinamo cu formaţia ucraineană Vorskla Poltava, medicul Şerban Brădişteanu a spus că acesta s-a uitat la meci. “Cornel Dinu a spus că îi pare rău de rezultat, dar ştia că este un meci foarte greu”, a precizat medicul Şerban Brădişteanu pentru Mediafax.

Dinu a mai spus că aşteaptă să plece cât mai repede din spital, unde este internat din 19 iulie. Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost internat în 19 iulie în Clinica de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost adus cu ambulanţa. Medicii au stabilit că a suferit un infarct miocardic acut şi i-au montat un stent. În 12 august, Cornel Dinu a fost supus unei intervenţii de by-pass coronarian.

În 2 august, Cornel Dinu a împlinit 63 de ani. Jucătorii echipei Dinamo au afişat atunci un banner în culorile alb-roşu pe terenul central, îndreptat spre Spitalul de Urgenţă Floreasca, pe care scria “La Mulţi Ani, Mister!”.

Echipa Dinamo Bucureşti a pierdut, scor 1-2 (0-1), partida disputată joi, în deplasare, cu
formaţia ucraineană Vorskla Poltava, din manşa întâi a play-off-ului Ligii Europa.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top